Ultima explicație oferită de Putin pentru criza din Ucraina

Criza din Ucraina este rezultatul încercărilor Statelor Unite și aliaților lor, care s-au considerat învingători în „războiul rece”, de a-și impune voința pretutindeni, a declarat președintele rus Vladimir Putin, citat luni de agenția RIA Novosti, în pagina electronică rusă, conform Agerpres.

„Criza ucraineană nu a apărut din vina Rusiei. Ea este rezultatul încercărilor SUA și aliaților lor occidentali — care s-au considerat „învingători” în „războiul rece”— de a-și impune voința peste tot”, a spus el într-un interviu scris acordat cotidianului egiptean Al-Ahram.

Președintele rus a reamintit că promisiunile Alianței nord-atlantice (făcute încă de pe timpul conducerii sovietice) de a nu se extinde spre Est au fost vorbe goale, notează RIA Novosti.

„Am văzut cum infrastructura NATO se apropie de granițele Rusiei, cum interesele Rusiei sunt ignorate”, a remarcat el.

Potrivit lui Putin, în cadrul programului UE Parteneriatul Estic, s-au făcut încercări de a rupe de Rusia un număr de state ale fostei Uniuni Sovietice, pentru a le pune în fața unei alegeri artificiale „cu Rusia sau cu Europa”.

„Punctul culminant al acestor tendințe negative a devenit criza ucraineană. Am avertizat în repetate rânduri SUA și partenerii lor occidentali cu privire la efectele nocive ale interferenței în treburile interne ale Ucrainei. Dar opinia noastră nu a fost ascultată”, a declarat președintele Federației Ruse.

El a subliniat că în februarie anul trecut, Statele Unite și un număr de țări membre ale UE au sprijinit „lovitura de stat” de la Kiev, notează RIA Novosti.

„Acaparând puterea pe calea armelor, ultranaționaliștii au pus țara la un pas de sciziune, declanșând un război fratricid”, a remarcat liderul rus.

Potrivit lui Putin, „partidul războiului” de la Kiev, sprijinit din exterior, „continuă să încerce să împingă poporul ucrainean spre abisul unei catastrofe naționale”.

„Situația în Donbas a escaladat brusc. Forțele de securitate ucrainene au reluat bombardarea Donețkului, Luganskului, altor așezări din regiune, intensificând acolo prezența lor militară”, a adăugat Putin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.