Ultima ispravă a lui Igor Dodon: „Susțineți…?”

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, marţi, un decret privind organizarea unui referendum privind patru teme, între care și introducerea disciplinei ”Istoria Moldovei” în şcoli, în locul „Istoriei românilor” şi sporirea competenţelor lui legat de dizolvarea Parlamentului.

Dodon a dispus organizarea referendumului pe 24 septembrie.

„Semnez decretul privind desfășurarea referendumului republican consultativ asupra unor probleme de interes național pentru data de 24 septembrie 2017. Acest decret nu poate fi anulat conform Constituției nici de Parlament, nici de Guvern. Guvernul trebuie urgent să modifice bugetul. Comisia Electorală Centrală trebuie în regim de urgență toate procedurile. Campania electorală va începe pe 24 iulie. Până atunci trebuie să finalizăm toate pregătirile”, a declarat președintele moldovean.

Întrebările incluse la referendum ar fi:

1. Susțineți abrogarea Legii miliardului?

2. Susțineți acordarea președintelui RM drepturi suplimentare de dizolvare a Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate?

3. Susțineți reducerea numărului de deputați de la 101 la 71?

4. Susțineți sau nu studierea în instituțiile de învățământ „Istoria Moldovei”?

Potrivit lui Dodon, pentru majoritatea cetățenilor acest referendum „este ultima șansă” și oamenii îl vor susține.

„Imediat după Referendum, în decurs de câteva săptămâni, în octombrie, noiembrie voi semna decretul de dizolvare a Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate”, a mai spus el.

Igor Dodon a semnat decretul în faţa jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă în care a prezentat un bilanţ al celor 100 de zile de mandat.

Dodon a declarat în cadrul conferinței că nu insistă și nici nu se grăbește să meargă la București pentru a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis.

„Cineva a zis că nu mă primește nimeni la București, dar eu nici nu am cerut întrevedere. Da, ar fi bine să ne întâlnim să vorbim. Eu nu voi permite niciodată să se amestece Bucureștiul în treburile interne ale Republicii Moldova. Eu i-am spus și Ambasadorului României la o întrevedere atunci când el mi-a transmis un mesaj de la București precum eu ar trebui să respect Constituția Republicii Moldova. Dacă anterior lui Timofti vă permiteați să-i spuneți asemenea lucruri, cu mine nu va merge această variantă. Eu nu-mi voi permite niciodată să dau indicații domnului Iohannis pe cine să numească cum să numească, așa că nu vă amestecați nici aici și nu dați lecții Președinției. Da ați recunoscut primii independența Republicii Moldova dar de ce nu ați recunoscut tratatul de frontieră. Eu nu voi face greșelile pe care le-a făcut Voronin, regim de vize și nu știu ce. Eu văd relația cu România bazată pe pragmatism, interes național, patriotism și, frate, frate dar fiecare la el acasă”, a menționat Dodon în discursul său, citat de presa moldoveană.

De asemenea, acesta și-a pus pe tapet și obiectivul de a lupta cu unionismul.

„Unirea nu va fi, atât timp cât noi suntem în viață acest lucru nu va fi. Eu stimez vecinii noștri, prietenii noștri români dar noi avem statul nostru, pământul nostru. După ce vom avea majoritate parlamentară vom adopta aceeași legislație ca și în România. Nu se poate la voi nu se poate nici la noi. Dacă la voi se poate atunci spuneți-le celor ce spun că pământurile aparțin Moldovei să fie întoarse. Niciun fel de frați mai mari sau mai mici”, a conchis Dodon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.