Ultima strigare pentru Ministerul Justiției

Raluca Prună, expert la Comisia Europeană, este noua propunere pentru Ministerul Justiţiei, aceasta fiind audiată marți la Comisiile juridice din Parlament. Premierul desemnat Dacian Cioloș a făcut o nouă propunere marți pentru funcția de ministru al Justiției, după retragerea Cristinei Guseth.

UPDATE Prună a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate. Au fost 48 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri.

Este licenţiată în Drept şi Filosofie, are un master în ştiinţe politice şi burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta. A fost membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie” şi președinte al „Transparency International” România. Pentru o perioadă de trei luni a fost asistentul parlamentar al Monicăi Macovei.

„Sunt absolvent de drept și de filosofie. Am profesat pentru o perioadă scurtă de timp ca avocat, deci sunt membru în Baroul București, și din anul 2000 am devenit incompatibilă ca urmare a angajării mele în cadrul Delegației Comisiei Europene la București, unde am activat până în 2004. Acolo m-am ocupat de ceea ce se numea atunci Capitolul 24 JAI — Justiție și Afaceri Interne și de criteriile politice și anume de anticorupție”, le-a spus aceasta parlamentarilor.

Prună a amintit că, înainte de a ajunge la Delegația CE, a avut și activitate în cadrul societății civile, fiind membru fondator al Transparency International în România, activând ca jurist și pentru o perioadă scurtă de timp ca președinte al asociației, pro bono.

După încheierea negocierilor pentru aderare, Prună a povestit că a plecat la Bruxelles, unde în cadrul Serviciului Juridic a făcut parte ca jurist lingvist din echipa care a tradus Tratatul de aderare a României la UE.

„În 2007, m-am reîntors în Comisia Europeană la Direcția Generală Justiție. Libertate și Securitate, se numea atunci, acum sunt două direcții. Am fost într-o unitate care se ocupa de frontiera externă a UE, refugiați, fondul pentru retur. După aceea, în cadrul aceleași direcții, am lucrat într-o unitate care se ocupa de combaterea crimei organizate și de lupta împotriva corupției. M-am ocupat în mod specific de dosarul pe lupta împotriva corupției. Era un dosar care era la începuturi. Nu a fost ușor, dar am reușit împreună cu colegii mei să propunem un mecanism despre care știți. El există astăzi, un mecanism orizontal la nivelul UE care presupune un fel de monitorizare, dacă pot spune acest cuvânt, al situației sectoriale în ceea ce privește corupția la nivel de state membre. (…) Am lucrat după aceea ca asistent parlamentar al doamnei Monica Macovei care era la acel moment cel mai activ deputat european pe chestiunea corupției”, a adăugat aceasta.

Raluca Prună a continuat spunând că s-a reîntors în Comisia Europeană la aceeași unitate, iar la sfârșitul anului 2010 într-o altă direcție generală — Antreprenoriat și Industrie, ocupându-se de piața internă.

„Am fost șef de unitate într-o unitate absolut juridică, în care existau eminamente juriști și m-am ocupat de libera circulație a bunurilor. (…) Au urmat niște reorganizări, unități care s-au schimbat, dar în continuare activez în cadrul Direcției Generale Piață Internă în cadrul Comisiei Europene”, a mai povestit Prună.

Informația privind nominalizarea sa, apărută inițial pe surse marți dimineață, a fost confirmată ulterior.

„Am primit la Birourile permanente reunite de la premierul desemnat retragerea doamnei Cristina Guseth și propunerea Ralucăi Prună pentru funcția de ministru al Justiției”, a anunțat vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru la finalul ședinței Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

Marți dimineață, s-au vehiculat două nume pentru portofoliul Justiției, respectiv Mihai Selegean şi Raluca Prună. Şedinţa Parlamentului pentru votul de încredere care ar urma să fie dat Cabinetului Cioloş a fost amânată câteva ore.

După retagerea Cristinei Guseth, primul nume avansat pentru Ministerul Justiţiei a fost Mihai Selegean. De altfel, Mihai Selegean, fost director al Institutului Naţional al Magistraturii şi director juridic la BRD, a venit la Parlament în cursul dimineţii de marţi. El a avut o discuţie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în biroul acestuia.

În cele din urmă, decizia a fost ca Raluca Prună să fie desemnată candidat pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Selegean a fost şef de Cabinet (mai-iulie 2003) al ministrului Justiţiei Rodica Stănoiu. În prezent acesta deţine funcţia de director juridic la BRD și este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.