Saddam Hussein, fostul preşedinte irakian, a fost spânzurat în zorii zilei de sâmbătă, 30 decembrie 2006, într-o închisoare din Bagdad. Ultimele clipe din viaţa lui au fost povestite de un martor privilegiat al acestei execuţii: este vorba de Muaffak al-Rubaie, fost consilier pentru securitate naţională. În biroul său, în care la loc de cinste se află un bust al lui Saddam şi coarda cu care acesta a fost spânzurat, al-Rubaie a acordat un interviu de 1 minut şi 43 secunde agenţiei France Presse în care a reconstituit cele mai mici detalii ale evenimentlui respectiv. „El (Saddam-n.n.) se comporta normal şi decontractat, nu am văzut niciun semn de teamă. Bineînţeles că sunt unii care ar dori ca eu să spun că el era prăbuşit sau că era drogat, dar aici este vorba de adevărul istoric”, declară al-Rubaie în biroul său din Kadhmiyah situat în nordul Bagdadului, chiar aproape de închisoarea în care a avut loc execuţia. „Dacă a fost un criminal? Sigur că era. Un ucigaş? Da. Un călău? Da. Însă el a rămas un tip puternic până la capăt. (…) Nu am auzit nici cel mai mic regret din partea lui, nu l-am auzit implorând milă din partea lui Allah sau cerând iertare”, povesteşte el.
Preşedinte al Irakului din 1979 şi până în momentul invaziei americane, martie 2003, Saddam a fost condamnat şi executat pentru crime împotriva umanităţii pentru moartea a 148 de şiiţi, la Dujal, în 1982. Deşi perioada în care a condus ţara a fost marcată de o represiune brutală, războaie devastatoare şi severe sancţiuni internaţionale, unii irakieni, îndeosebi sunniţi, îi sunt încă ataşaţi, îndeosebi datorită stabilităţii pe care ţara nu a mai cunoscut-o după căderea lui. Dincolo de frontierele irakiene, unii arabi îl apreciază foarte mult pe cel ce a făcut războiul cu Iranul (1980-1988), s-a contrat cu SUA, a lovit Israelul (1991) şi a dat dovadă de demnitate în faţa morţii.
„Când a fost adus la eşafod, el era încătuşat şi ţinea în mâini Coranul”, a mai povestit Muaffak al-Rubaie. „L-am condus în sală la judecător, care i-a citit acuzaţiile ce i se aduc. În timpul ăsta el repeta »Moarte Americii! Moarte Israelului! (…) Moarte magilor perşi!»”. Fostul responsabil adaugă că l-a condus apoi în camera în care urma să fie executat. Cum picioarele îi erau legate, a trebuit să fie tras spre a urca scările spre eşafod. Chiar şi înaintea execuţiei, aşa cum demonstrează o casetă video pirat, martorii l-au insultat, strigând „Trăiască imamul Mohammed Bakr al-Sadr!” şi „Moqtada! Moqtada!”, referindu-se la un opozant ucis sub Saddam şi la nepotul lui, devenit, după 2003, şeful unei puternice miliţii şiite. „Ăsta este un comportament omenesc?”, s-a întrebat fostul lider de la Bagdad. Muaffak al-Rubaie povesteşte că în acel moment el a acţionat levierul cu care să fie spânzurat Saddam, dar acesta nu a funcţionat decât după ce a intervenit o altă persoană, a cărei identitate nu o precizează.
Chiar înainte de a muri, Saddam Hussein a început să recite profesiunea de credinţă musulmană, dar nu a avut timp să rostească şi ultimele cuvinte ale acesteia. Ulterior, corpul defunctului a fost pus într-un sac alb şi depus pe o targă, înainte de a fi dus cu elicopter american spre reşedinţa premierului Maliki, aflată în Zona Verde, ultra-securizată din inima Bagdadului. „Îmi amintesc foarte bine că soarele începuse să răsară în timp ce elicopterul survola Bagdadul”, îşi aminteşte al-Rubaie. La sosire, prim-ministrul ne-a salutat şi ne-a spus: «Allah să vă binecuvânteze!». I-am zis: «Mergeţi şi priviţi-l!» El a desfăcut sacul şi l-a văzut pe Saddam Hussein”. Potrivit acestuia, execuţia a fost decisă în timpul unei videoconferinţe dintre Nuri al-Maliki şi preşedintele american George W. Bush, care l-a întrebat pe premierul irakian: „Ce veţi face cu acest criminal?”. „Îl vom spânzura!”, a răspuns Maliki fără să ezite, moment în care şeful Casei Albe a ridicat degetul arătător în semn de aprobare. Câteva zile mai târziu, în faţa polemicii internaţionale create de caseta video pirat, preşedintele Bush a fost obligat să recunoască faptul că „execuţia ar fi trebuit să fie făcută într-o manieră mai demnă” (sic!).
Între timp, grosul trupelor americane s-a retras din Irak, dar ţara continuă să fie teatrul unor mari scene de violenţă, atentatele făcând ravagii aproape zilnic. Zilele trecute, într-o piaţă din sectorul 6 al Bucureştilor am întâlnit un irakian şi l-am întrebat cum era în Irak pe timpul lui Saddam. „Rău!”, mi-a răspuns el imediat. Dar acum? „Şi mai rău!”, a declarat el tranşant.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.