Ultimele noutăţi din tabăra României

Cârstea şi Ungur şi-au aflat adversarii. Ce se întâmplă cu Simona Halep. Ce jucătoare din top 20 lipsesc şi care sunt cele mai slab clasate de pe tablou. Ce ţară vine în premieră la Paris. Cine are cele mai multe jucătoare.

Ultimele noutăţi din tabăra României

  • Sorana Cârstea, a 5-a româncă prezentă pe tabloul principal, fiind venită din calificări, şi-a aflat seara târziu adversara. Este vorba de Elina Svitolina din Ucraina, clasată în acest moment pe locul 20 în clasamentul WTA (cea mai înaltă poziţie ocupată – 14, în anul 2015). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum. Svitolina a jucat în acest an 22 de partide, câştigând 13 şi pierzând 9. Cele mai bune două rezultate ale ucrainiencei, 7-6, 6-3 cu Garbine Muguruza (în Dubai, când adverara ei era pe locul 5 în WTA) şi 5-7, 6-4, 7-6 cu Caroline Wozniacki, când daneza se afla însă pe locul 25 în WTA. În acelaşi timp, Svitolina a pierdut la Naomi Osaka (#127) la Australian Open şi la Alexandra Panova (#155), luna trecută la Bogota. Pe zgură, Svitolina a jucat 4 meciuri în 2016, câştigând unul singur.

  • Venit şi el din calificări, Adrian Ungur joacă în primul tur cu olandezul Igor Sijling. Acesta este clasat pe 123 în ATP, a pierdut în turul III al calificărilor, dar în calitate de Lucky Losers a prins tabloul principal. În 2016, Sijling a câştigat 19 meciuri şi a pierdut 14. Are o singură victorie la un jucător din top 100 (Marco Cecchinato – #93), dar are şi 6 înfrângeri la jucători din top 200 şi 300 şi una la un jucător clasat pe locul 542. Pe zgură, în acest an are 7 victorii şi 6 înfrângeri.

  • Simona Halep revine (din nou) fără să joace pe locul 5 în clasamentul general al WTA. Duminică, odată cu primul schimb de mingi din turneul feminin, tuturor jucătoarelor care au participat şi în 2015, li se scad punctele obţinute acum un an. Cum Halep în 2015 a pierdut în turul II, „paguba” este de doar 70 puncte. Azarenka, pierde 130 de puncte, iar Garbine Muguruza 430 de puncte. Halep va avea 4.241 de puncte, iar Azarenka 4.222 de puncte. Ca să se menţină pe locul 5, Halep trebuie să „meargă” în paralel cu belorusa.

Clasările celor 128 de jucătoare de pe tabloul principal

Cele 128 de jucătoare de pe tabloul principal, în funcţie de poziţia ocupată în clasamentul WTA general (atenţie, este vorba de clasamentul de dinaintea începerii turneului) sunt:

  • 95 din primele 100

  • 17 între 101 şi 150

  • 9 între 151 şi 200

  • 3 între 201 şi 300

  • 2 între 301 şi 400

  • 2 între 501 şi 700

  • Din top 100 nu sunt prezente la Rolan Garros: Belinda Bencic (Sui – #8) – accidentată, Flavia Pennetta (Ita – #10) – retrasă din activitate, Maria Sharapova (Rus – #24) – banată provizoriu, Caroline Wozniacki (Den – #34) – accidentată, A.V.Uytvanck (Bel – #71) – accidentată.

  • Cele mai slab clasate jucătoare de pe tabloul principal sunt: Galina Voskoboeva (Kaz – # 687) – protejarea palmaresului, Aleksandra Wozniak (Can – #506) – protejarea palmaresului*, Laura Robson (Gbr – #329) – protejarea palmaresului, Tessah Andrianjafitrimo (Fra – #313) – Wild Card, Arina Rodionova (Aus -#224) – Wild Card.

  • Din top 100, doar 3 jucătoare au evoluat în calificări şi toate 3 au reuşit să se califice pe tabloul principal: Louisa Chirico (SUA -#77), Çağla Büyükakçay (Tur – #85) şi Sorana Cârstea (Rou – #99).

  • Cele mai slab clasate jucătoare venite din calificări sunt: Sara Sorribes Tormo (Esp – #196), Ipek Soylu (Tur -#176) şi Daniela Hantuchova (Svk – #172).

  • Lucky Loser în acest turneu este Silvia Soler-Espinosa (Esp – #128) care a pierdut în turul III de calificări la Katerina Siniakova din Cehia.

17 jucătoare de „top 5” în 2016

La turneul din acest an, pe tabloul principal se află 17 jucătoare care sunt sau au fost în top 5. În afara Serenei Williams actualul număr 1 mondial şi a polonezei Agnieszka Radwańska, nr.2 mondial, celelalte jucătoare care în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat au fost în top 5, sunt:

  • Au fost pe locul 1 în WTA : Jelena Jankovic (Srb – #26), Ana Ivanovic (Srb – #16), Venus Williams (SUA – #11), Victoria Azarenka (Blr – #5)

  • Au fost pe locul 2 în WTA : Svetlana Kuznetsova (Rus – #15), Petra Kvitova (Cze – #12), Simona Halep (Rou – #6), Angelique Kerber (Ger – #3)

  • A fost pe locul 3 în WTA: Garbine Muguruza (Esp – #4)

  • Au fost pe locul 4 în WTA: Francesca Schiavone (Ita – #91), Samantha Stosur (Aus – #24)

  • Au fost pe locul 5 în WTA: Daniela Hantuchova (Svk – #172), Eugenie Bouchard (Can – #46), Sara Errani (Ita – #18), Lucie Safarova (Cze – #13)

SUA cele mai multe jucătoare, Turcia debutează

Cele 128 de jucătoare de pe tabloul principal sunt de pe 5 continente: Europa (93 de jucătoare din 26 de ţări), America de Nord şi Centrală (21 de jucătoare din 3 ţări), Asia (8 jucătoare din 3 ţări), America de Sud (3 jucătoare din 3 ţări) şi Australia (3 jucătoare dintr-o ţară). De menţionat că Turcia este pentru prima oară în istorie reprezentată la turneul feminin pe tabloul principal, şi nu cu una, ci cu două jucătoare, ambele venite din calificări. Pe ţări, jucătoarele provin din:

  • 18 jucătoare – SUA

  • 10 jucătoare – Franţa şi Germania

  • 8 jucătoare – Cehia

  • 7 jucătoare – Rusia

  • 6 jucătoare – Spania

  • 5 jucătoare – România şi Italia

  • 4 jucătoare – Ucraina, Slovacia, Marea Britanie, Kazahstan şi Japonia

  • 3 jucătoare – Belarus, Serbia, Croaţia, China şi Australia

  • 2 jucătoare – Polonia, Belgia, Elveţia, Letonia, Turcia şi Canada

  • 1 jucătoare – Bulgaria, Estonia, Slovenia, Ungaria, Muntenegru, Olanda, Suedia, Puerto Rico, Taipei, Brazilia, Columbia, Paraguay

Note

  • Wild Card: invitaţie specială acordată unor jucătoare fie mai slab clasate – de regulă junioare sau ieşite de curând din juniorat, fie unor jucătoare de top care din anumite motive şi-au anunţat cu mare întârziere participarea. La turneele de Grand Slam se acordă Wild Card doar jucătoarelor din prima categorie, iar 75% dintre ele reprezintă ţara care organizează turneul. Wild Card se acordă şi pentru turneele de calificări.

  • Protejarea Palmaresului: invitaţie specială acordată unor jucătoare care au avut performanţe sau clasări bune în top 100, dar în prezent sunt clasate pe locuri modeste în WTA din cauza ieşirii din circuit pentru o perioadă de timp din cauza unor accidentări sau datorită stării postnatale.

  • La Roland Garros în turneul feminin, pe tabloul principal participă jucătoarele aflate pe locurile 1 – 105 din clasamentul WTA, câştigătoarele celor 12 secţiuni de calificare, 8 jucătoare care primesc Wild Card şi 3 jucătoare invitate prin protejarea palmaresului. Lista participantelor pe tabloul principal a fost dată publicităţii pe 14 aprilie. La data respectivă, Sorana Cârstea şi Patricia Maria Tig (care acum sunt pe locurile 99, respectiv 101 în WTA) se aflau pe locurile 137 şi 135 şi aşa se explică de ce au jucat în turneul de calificăre. Invers, Alexandra Dulgheru (acum pe locul 129) se afla pe locul 97 şi acest lucru a contat în prezenţa ei pe tabloul principal. Cei 32 de capi de serie au fost însă stabiliţi în baza clasamentului WTA din 16 mai. În ceea ce priveşte cele 3 jucătoare invitate prin protejarea palmaresului, invitaţia nu se justifică pentru niciuna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.