Ultimul salut Gigantului cel bun, Bud Spencer

În Campidoglio, la Roma, Bud Spencer a fost depus la Biserica Artiştilor din Piazza del Popolo. Astăzi au loc funeraliile Gigantului cel bun, cum era numit de critica de film italiană Carlo Pedersoli. I-au adus un omagiu nu numai italienii, ci şi nemţii, şi spaniolii, francezii, americanii, de la Gigi Buffon la Russell Crowe… Mulţi comici şi actori îl adorau, până într-acolo încât spuneau “Sich budspenceren” (a lovi precum Bud Spencer). Magnificul actor, eroul westernurilor spaghetti, care avea un pumn tare şi o inimă de copil, avea 86 de ani. A avut o carieră lungă şi foarte diversă, în care, alături de filmele mai populare, în care a jucat alături de prietenul său Terence Hill, se numără apariţiile în thrillerul Quattro mosche di velluto grigio (Patru muşte din catifea gri), regizat de Dario Argento, cinematograful de autor, cu Ermanno Olmi, drama denunţului civil din Torino near (Torino negru) de Carlo Lizzani.

Bud Spencer şi Terence Hill în Miami Supercorps

Publicul român l-a admirat pe Bud Spencer în foarte multe pelicule: Aur şi circ (1969), Mi se spune Trinity (1970), Un motiv de a trăi, un motiv de a muri (1972), Se rezolvă… amigo (1972), Daţi totul, băieţi! (1972), Piedone – comisarul fără armă (1973), Gangsteri de ocazie (1973), Atenţie, nu ne supăraţi (1974), Comisarul Piedone la Hong Kong (1975), Cei 13 de la Barletta (1975), Tranzacţie cu bucluc (1977), Doi superpoliţişti (1977), Piedone africanul (1978), I se spunea Buldozerul (1978), Un şerif extraterestru (1979), Piedone în Egipt (1980), Atenţie la pana de vultur (1981), Prietenul la nevoie se cunoaşte (1981), Banana Joe (1982), Contra cronometru (1983), De-a şoarecele şi pisica (1983), Substituire cu bucluc (1984), Băieţi buni, băieţi răi (1985), Vorbind de lup (1991)…

Banana Joe

“Gigantul bun” al cinema-ului se născuse la Napoli, în cartierul Santa Lucia. În1940, aplecat la Roma, unde şi-a început studiile superioare. A fost numai prima dintre numeroasele sale schimbări, care l-au făcut să înconjoare jumătate de lume pentru a lucra. Ura însă vacanţele. Călătoria lui de nuntă a durat trei zile.

Figura pistolarului rapid Trinita şi cea a gigantului Bambino din Lo chiamavano Trinità… (Mi se spune Trinity, 1970) s-au născut ca o parodie amuzantă a celor mai crude westernuri spaghetti, dar au creat un gen care îi era propriu actorului, în care încăierările perechii Bud Spencer şi Terence Hill, în regia lui Enzo Barboni, cu numele de artist E.B. Clucher, înlocuiesc pistoalele şi duelurile. O adevărată marcă de fabricaţie. În afară de încasări excelente, filmul a devenit un “evergreen” al audienţei în televiziune: în afara celor 12 milioane de telespectatori anunţaţi în 1988, filmul a fost văzut de alte sute de milioane de iubitori ai genului în urma nenumăratelor reluări care au fost difuzate până astăzi pe reţelele de televiziune.

Atenţie, nu ne supăraţi

De la Lo chiamavano Trinità la Io sto con gli Ippopotami (Stau cu hipopotamii), în duet cu Terence Hill sau singur, poveştile “bunului gigant” au făcut spectatorii să râdă timp de 50 de ani.

În 1971 afost lansată urmarea primului succes al perechii Bud Spencer-Terence Hill. Un alt western în stil italian, în versiune comică, Continuavano a chiamarlo Trinità, regizat tot de Enzo Barboni. Pelicula a fost campionul absolut al încasărilor în Italia în 1971-1972, şi recordul absolut de audienţă pentru un film televizat cu 14.979.000 de spectatori.

În Chiar şi îngerii mănâncă fasole

Doi ani mai târziu, un alt film, tot în regia lui Enzo Barboni, dar cu un nou partener, Giuliano Gemma: Anche gli angeli mangiano fagioli (Chiar şi îngerii mănâncă fasole,1973). Spencer, care interpretează rolul lui Charlie Smith, un luptător de wrestling, care sfârşeşte prin a-i apăra pe cei slabi de criminalitatea organizată. Război între bande ciminale şi familii mafiote şi nelipsitele încăierări formează firul roşu al filmului, în care au apărut şi Alvaro Vitali şi Mario Brega. Giuliano Gemma îl interpreta pe Sonny Abernati.

Cu Terence Hill în Nati con la camicia

Tot în acelaşi an, Piedone lo sbirro, regizat de Steno, are acţiunea plasată la Napoli. Succesul a fost atât de mare, încât a apărut şi o parodie, interpretată de Franco Franchi, cu titlul Piedino il questurino (Gangster de ocazie). Bud Spencer este Comisarul Rizzo, de fapt Piedone, care acţionează întotdeauna fără arme, cu mâinile goale şi în sunetul loviturilor de pumn.

Bud Spencer şi cartea sa, Altfel, mă supăr

În …più forte ragazzi!, revine cuplul Bud Spencer şi Terence Hill. Filmul, din 1972, regizat de Giuseppe Colizzi, îşi desfăşoară acţiunea între Columbia şi Brazilia. Spencer şi Hill sunt Salud şi Plata, doi piloţi de avion care, pentru a-şi ajuta un prieten aflat în dificultate financiară, decid să însceneze un accident aerian pentru a încasa prima de asigurare. Dar lucrurile nu merg chiar aşa cum au fost gândite şi cei doi ajung să cadă în junglă. Acolo întâlnesc o comunitate care trăieşte din comerţul cu diamante şi se hotărăsc să intre şi ei în afaceri făcând concurenţă boss-ilor locali.

În filmul lui Ermanno Olmi

În 1974, Bud Spencer şi Terence Hill apar în …altrimenti ci arrabbiamo! (Atenţie, nu ne supăraţi), în regia lui Marcello Fondato. Cei doi interpreteză rolurile Ben şi Kid. Povestea se desfăşoară în jurul unei maşini de teren roşii, câştigată într-un raliu, care generează o dispută între cei doi prieteni şi rivali, care se hotărăsc s-o joace la o întrecere de băut bere şi mâncat cârnaţi, la Luna Park. Straniul duel este întrerupt de apariţia unei bande de criminali.

I due superpiedi quasi piatti (Tranzacţie cu bucluc, 1977) este din nou regizat de E.B. Clucher, care este “naşul” a 16 filme interpretate de Bud Spencer şi Terence Hill. De data aceasta, cei doi sunt Wilbur şi Matt, doi indivizi fără ocupaţie, care încearcă să supravieţuiască din expediente la Miami. Disperaţi, se hotărăsc să încerce un jaf, dar sfârşesc într-o celulă de închisoare.

Lo chiamava Bulldozer

În 1978, se lansează producţia Lo chiamavano Bulldozer, în regia lui Michele Lupo. Subiectul a fost inspirat de faptul că în acei ani apăreau primele echipe italieneşti de fotbal american, care, pentru a-şi procura echipamentul, de negăsit atunci pe piaţa italiană, păstrau legătura cu echipele militare americane care jucau în bazele NATO din Italia. Filmările între Marina di Pisa, Tirrenia, Livorno şi Viaggio, l-au legat pe Bud Spencer de litoralul pisan, atât de mult încât şi-a cumpărat o casă în zonă.

Să mai amintim, din lunga listă de filme, şi Uno sceriffo extraterrestre… poco extra e molto terrestre (1979), al regizorului Michele Lupo, în care Spencer joacă din nou rolul unui poliţist, şeriful Scott Hall. Este o comedie ştiinţifico-fantastică, în care şeriful sceptic în privinţa existenţei OZN-urilor întâlneşte un băiat care spune că se numeşte H7-25.

Un cuplu care a încântat publicul, Bud Spencer şi Terence Hill

În 1982, Bud Spencer este Banana Joe, în filmul cu acelaşi nume al lui Steno. Actorul interpretează rolul unui uriaş bun care comercializează banane în America de Sud. Viaţa lui liniştită este dată peste cap de lăcomia unui boss columbian.Tot în 1982, filmează şi în Bomber, în regia aceluiaşi Michele Lupo, turnat tot pe coasta pisană. Scena finală a întâlnirii de box între Bud (Bud Graziano zis Bomber) şi Rosco are loc la Sala de Sport din Forte dei Marmi. Pentru rolul lui Rosco Dunn a fost angajat un boxer adevărat de categorie grea, sud-africanul Kallie Knoetze, care se retrăsese din activitate cu un an înainte. Numele protagonistului, Bud Graziano, este probabil un omagiu adus boxerului italian Rocky Graziano (pseudonimul lui Thomas Rocco Barbella).

Lo chiamavano Trinità

Merită amintite încă două pelicule: Miami Supercops – I poliziotti dell’8ª strada (1985), al 15-lea din cele 16 filme interpretate de Bud Spencer şi Terence Hill, şi Botte di Natale (1994), un western comic, regizat de această dată de Terence Hill. Este ultima peliculă a celor doi parteneri de cinema, care n-a avut însă un mare succes.

Există mai multe faţete ale actorului Bud Spencer. Acesta era şi un înotător olimpic, pilot de elicopter, muzician, chimist. A călătorit pe jumătate de glob, dar nu iubea vacanţele. Şi îşi iubea atât de mult barba, încât a ras-o o singură data.

În iulie 1950, la vârsta de 20 de ani, a fost primul italian care a terminat în mai puţin de un minut cursa de 100 de metri liber. De 20 de ori campion naţional (stil, broască şi fluture) a părăsit totuşi cariera de înotător după trei ani. A luat parte la două Olimpiade: cea de la Helsinki în 1952, şi cea de la Melbourne în 1956.

Tranzacţie cu bucluc

Era popular în Germania, unde, în 2011, Schwäbisch Gmund, oraş cu 61.000 de locuitori, la 50 de kilometri de Stockholm, şi-a intitulat piscina orăşenească Bud Spencer Bad, pentru că, exact în acea piscină, în 1951, viitorul actor a învins într-o competiţie bilaterală Italia-Germania, la stilul 100 de metri liber. Dar faima lui în Germania s-a datorat şi apariţiei cărţii lui Spencer, Altrimenti mi arrabbio (Altfel, mă supăr), o autobiografie care s-a plasat pe primul loc în clasificările vânzărilor germane de carte timp de mai multe săptămâni.

În 1947, Spencer a plecat în America de Sud, unde a fost la început chimist, apoi a ajuns în Brazilia unde a lucrat pe lângă Consulatul din Recife. Un timp, a fost şi alături de un impresar nord-american la construcţia unei căi de legătură între Panamá şi Buenos Aires, apoi ca pilot pentru Alfa Romeo în Caracas.

Stau cu hipopotamii

O altă pasiune a sa a fost cea pentru zbor. În 1975, şi-a luat licenţa de pilot de elicopter pentru Italia, Elveţia şi Statele Unite.

Pasionat de muzică, a semnat în anii 60 un contract cu Casa RCA, pentru a scrie texte pentru cei mai cunoscuţi cântăreţi italieni, ca Ornella Vanoni şi Nico Fidenco, dar şi pentru câteva coloane sonore.

Când a început să filmeze în seria de westernuri spaghetti, actorul şi-a luat numele de Bud Spencer, gândindu-se la Spencer Tracy şi jucându-se autoironic cu numele berii Budweiser, comercializată în Italia cu numele Bud.

Piedone lo sbirro

Bud Spencer a jucat în peste 100 de filme: “Aveam facturi de plătit. M-a întrebat: ştii să călăreşti, ştii englezeşte, ai mai lăsat să-ţi crească barba? Am răspuns cu trei nu. Totuşi avea nevoie de cineva cu fizicul meu”, îşi aminteşte Terence Hill. “Suntem singura pereche care nu s-a certat. Şi pentru că nu exista invidie am devenit prieteni. Spre deosebire de mine, el studiase actoria. Eu n-am fost la facultate. El era un pragmatic, eu un jucător napoletan de casino. Am descoperit westernul comic fără să ştim”.

În 2002, când Ermanno Olmi filma în Muntenegru Cantando dietro i paraventi, navele erau gata de plecare cu văduva Ching şi trupa ei de piraţi, dar lipsea actorul care trebuia să fie naratorul. Olmi povesteşte că, într-o zi, asistenta lui i-a spus: “Ar putea juca unchiul meu!”. “Da, şi bunicul meu”, a răspuns ironic regizorul. “Nu, unchiul meu este Bud Spencer”. Sugestia ei a fost acceptată şi primită apoi de către Spencer.

“Eu i-am redat numele adevărat pe care nimeni nu-l mai cunoştea, dar de care Carlo era foarte mândru. Pseudonimul şi l-a construit pentru a se apropia de un vis”, mărturisea Ermanno Olmi într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera.

Un şerif extraterestru

“A fost o minunată întâlnire, cu atât mai mult cu cât ne venise ideea de a turna un nou Don Quijote cu el şi cu Terence Hill. Carlo ar fi fost un formidabil Sancho Panza şi, cu siguranţă, ne-am fi distrat de minune. Pedersoli, care îi spusese nu lui Fellini, care îl dorea pentru rolul Trimalcione din Satyricon, pentru că nu a vrut să apară nud, respecta filmul. Era un actor care, pentru care a-şi comunica emoţiile, folosea întotdeauna calea veseliei şi armoniei. Eul său semăna cu cel al copiilor care sunt fericiţi să se joace, chiar dacă nu ştiu încă foarte bine ce joc va fi”.

Ermanno Olmi îl cunoscuse evident şi înainte de colaborarea lor, la câteva gale de premii, la serate mondene. Întrebat dacă s-au mai văzut după filmări, Olmi a răspuns: “Desigur, adevăratele relaţii nu se rup. Ne frecventam, ne vedeam acasă cu soţia sa, Maria, fiica producătorului Peppino Amato, o bucătăreasă excelentă, care are pe conştiinţă ceva din dimensiunea supraponderală a soţului ei”.

Piu forte ragazzi

Aflând vestea dispariţiei actorului, Olmi a mărturisit: “Ne va lipsi Carlo şi ne vor lipsi asemenea persoane unice şi de neînlocuit, oameni care ştii că nu te vor deziluziona niciodată. I-am scris Mariei că sunt multe cazuri în care cuvintele nu sunt cele care trebuie, dar în mod sigur, prietenia lui Carlo face parte din cele adevărate şi care rămân pentru totdeauna. Bud Spencer, îl voi numi aşa pentru toată lumea, a adus pe ecran onestitatea şi fericirea copilărească, neacceptând niciodată atitudinile duşmănoase ale unei meserii. Era un om pe care l-am cunoscut dintotdeauna, un om care avea măsura eleganţei şi francheţea onestităţii. Şi pentru că era fericit în mod natural, fără s-o ştie, repet, ca un copil care se distrează, nu putea să se ia la trântă cu lumea de dincolo”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.