Umbra Olguţei, de la Craiova la Bucureşti

La Craiova, lucrurile nu au fost niciodată nici simple, nici transparente, nici la timp. În anii cât a fost primăriţa oraşului, Lia Olguţa Vasilescu a vrut să lase impresia că este dinamică, serioasă şi eficientă. A vrut să transforme urbea în capitală culturală, a vrut să construiască primul spital din România de după revoluţie, ba chiar s-a luat bărbăteşte la bătaie cu Adrian Mititelu în procesul de renaştere a fotbalului craiovean, incluzând aici şi proiectul unui măreţ stadion.

Nimic nu a fost fără scandal! Asociaţia înfiinţată pentru a organiza evenimentele din campania pentru obţinerea titlului de capitala culturală europeană a ieşit pe minus cu vreo 300.000 de lei; mai precis, asociaţia nu a putut justifica cheltuiala, în momentul în care Curtea de Conturi a luat-o la bani mărunţi; Spitalul nou inaugurat cu mare pompă, la începutul acestei luni, încă nu şi-a deschis porţile, la trei săptămâni de la eveniment, deşi se anunţa pornirea activităţii în cel mult o săptămână; iar cu fotbalul i-a fost cel mai greu Olguţei, Craiova având două echipe cu acelaşi nume şi un stadion a cărui construcţie e aproape de finalizare, cu întârziere, bineînţeles, după ce s-au vărsat în el o grămadă de bani.
Toate au fost lăsate moştenire insipidului, incolorului şi inodorului primar Mihail Genoiu, pe care nu-l cunoaşte nimeni.

Situl de Cultură

Sit de cultură, exact! Pentru că toată operaţiunea Craiova, capitală europeană a culturii a fost doar un şantier insalubru, în care nimeni din oraş nu a ştiut ce se vrea şi cu se vrea vizavi de acest obiectiv.

A fost şantier şi la propriu, în oraş, renovându-se zona istorică. Au fost reabilitate faţadele unor clădiri din centrul oraşului, faptă care le-a adus un dosar penal celor din administraţia Craiovei, în frunte cu Lia Olguţa Vasilescu. Până acum, LOV a scăpat cu faţa curată, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti hotărând ca dosarul să se întoarcă la DNA pentru refacerea cercetărilor.

Cursa pentru titlul de capitală culturală europeană a fost pierdută dinainte de start, am putea spune, nereuşind să intre nici măcar printre cele patru oraşe de pe lista scurtă. Dar bani s-au cheltuit! 16.000 de euro s-au plătit doar pentru o statuie.

Spitalul

Cu spitalul e bine-mersi, a fost inaugurat de curând. Doar ca nu funcţionează. Când zicem spital inaugurat, nu înseamnă că vorbim despre un nou spital, des invocatul spital regional, care ar trebui să asigure asistenţă medicală pentru locuitorii a cinci judeţe. Este vorba despre o construcţie – nouă, ce-i drept, dar pe o structură veche de peste 25 de ani, în care ar trebui relocate secţiile unui spital deja existent, aflat în paragină. Dar Liviu Dragnea a fost prezent la inaugurare, pentru a gira reuşita Olguţei şi a anunţa, totodată, şi iminenţa construirii spitalului regional.

Stadionul

Când s-a început construirea noului stadion din Craiova, oraşul nu ştia cu ce echipă de fotbal să ţină. Erau două cu acelaşi nume şi la fel stă treaba şi acum. Construcţia trebuia finalizată şi inaugurată în urmă cu un an de zile, dar nu-i supărare, pentru că acum pare să se fi intrat în linie dreaptă, iar peste mai puţin de o lună ar trebui să se joace primul meci de fotbal pe noul stadion. Între timp, Mititelu încă acuză că Olguţa i-a furat „Craiova lui şi a copiilor lui”.

Poate nu ar fi prea multe motive de îngrijorare, pentru că nu-i Craiova cel mai important oraş din ţară, nici cel mai corupt. Dar problema e că influenţa Olguţei în oraş nu s-a diminuat nici după mai bine de un an de la părăsirea funcţiei de primar. Și, mai rău decât atât, fosta primăriţă pare a fi în plin proces de importare a modelului de administrare, cu tot cu oamenii care-l descriu. Din Craiova la Bucureşti s-au transferat şi erorile în cascadă, transformând Ministerul Muncii într-un şantier, unde nimeni nu mai ştie ce munceşte şi cu cât este plătit. Din Craiova la Bucureşti s-au transferat şi câteva nume de marcă din anturajul foarte apropiat al Olguţei, printre care şi Claudiu Manda, care a ajuns şef peste Comisia de control al SRI. Numai lucruri bune par să ne aştepte în ritmul ăsta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.