Un alt deces la Spitalul Huşi

La numai trei săptămâni după decesul fetiței de patru ani diagnosticate cu laringită, un alt copil a murit la Spitalul din Huși.
Este vorba despre un bebeluș de opt luni care suferea de „boală diareică acută” şi „sindrom de deshidratare acută”.

El a ajuns cu o ambulanţă la unitatea medicală, alături de un frate geamăn, ambii fiind în stare gravă şi având aceleaşi simptome.

„Cazul era unul extrem de grav, astfel încât medicul de la Primiri Urgenţe l-a chemat în ajutor şi pe specialistul pediatru, fiind făcute toate procedurile pentru salvarea copilului. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, sugarul nu a mai putut fi salvat”, a declarat, vineri, managerul Spitalului Municipal Huşi, potrivit Mediafax.

Cel de-al doilea copil a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce a fost stabilizat de către medici.

În urmă cu trei săptămâni, o fetiţă de patru ani, diagnosticată la internare cu laringită acută, a murit la 40 de minute după ce a primit tratament cu antibiotic.

Echipa de control a Ministerului Sănătăţii a finalizat verificările în acest caz caz, concluzia fiind că procedurile medicale nu au fost respectate, copilei i-a fost administrat antibiotic fără a fi testată, iar medicul pediatru nu a cerut ajutor, deşi cazul era de maximă urgenţă.

Pentru aceste nereguli au fost aplicate mai multe sancţiuni, atât Spitalului Huşi, cât şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.