„Un arhitect în lumină”

Pantheonul din Paris îl omagiază, printr-o expoziţie intitulată “Soufflot, un architecte dans la lumière”, deschisă până în 24 noiembrie, pe unul dintre cei mai mari arhitecţi francezi, Jacques-Germain Soufflot, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la naşterea sa. 150 de tablouri, desene, gravuri, cărţi, sculpturi, obiecte de artă, machete vechi şi moderne oferă o panoramă a unei creaţii deosebit de bogate, care a marcat Secolul Luminilor, şi al cărei apogeu este Biserica Sainte Geneviève, devenită Pantheonul. Piesele provin din patrimoniul unor importante instituţii de stat, dar şi particulare: Muzeul Luvrul, Castelul Versailles, Muzeul Carnavalet, Arhivele Naţionale, Biblioteca Naţională a Franţei, Muzeul Gadagne din Lyon, Muzeul Arheologic din Rouen.

Scena expoziţiei este Pantheonul, de la macheta lui Rondelet până la mormântul lui Soufflot, aflat în criptă.

Expoziţia evocă realizările remarcabile din Lyon ale arhitectului, “Templul Bursei”, “Hôtel-Dieu”, marele teatru (astăzi dispărut), care i-au permis să devină un arhitect preţuit fără a fi nici parizian, nici în slujba regelui, ceea ce, sub Vechiul Regim, constituia o excepţie.

Biserica Sfintei Genevieve în 1867

Năsut în 22 iulie 1713, la Irancy, Jacques-Germain Soufflot era cel mai mare dintre cei 13 copii ai lui Germain Soufflot, avocat al Parlamentului la Bourgogne. Urma să studieze dreptul şi să continue profesia tatălui său.

Soufflot n-a putut urma de la început o formaţie profesională autentică de arhitect.

Mărturisită mai târziu în scris, admiraţia lui pentru catedrala din Auxerre, oraş învecinat cu Irancy, ar lăsa să se înţeleagă că acest edificiu gotic a jucat un rol major în decizia sa de a deveni arhitect. Părăsind casa părintească şi evitând Parisul, unde avea puţine şanse de a se face remarcat, el a plecat, în 1731, la Lyon, unde se pare că a frecventat şantierul Bisericii “Saint-Bruno-des-Chartreux”, condus de arhitectul Ferdinand Delamonce.

Palatul Arhiepiscopal din Lyon

Doi ani mai târziu a plecat la Roma şi în 1734 a fost primit la Academia Franţei din Cetatea Eternă, Palatul Mancini. Spre deosebire de mulţi alţi artişti ai vremii, n-a fost foarte interesat de Antichitate, preferând studiul bazilicii “Sfântul Petru” şi pe cel al edificiilor cu cupole. Dar sosirea la Palatul Mancini a lui Jean-Laurent Legeay, posesor al “Marelui Premiu pentru Arhitectură”, ca şi prezenţa acolo a lui Giovanni Battista Piranesi au contribuit la eliberarea acestui imaginar benefic noii arhitecturi “à l’antique” al cărei stidard Soufflot avea să devină în Franţa. În 1738, la sfârşitul formaţiei sale academice, profitând de relaţiile sale cu mediul lyonez din Roma, proaspătul arhitect s-a întors la Lyon.

Printre numeroasele comenzi publice pe care le-a primit în acest oraş şi în regiune se numără unul dintre primele teatre din secolul al XVIII-lea şi “Hôtel-Dieu”, ridicat, într-o primă fază, cu domul său majestuos, între 1741 şi 1761, dar şi cheiul “Saint-Clair” şi “Templul Bursei”. “Hôtel-Dieu” avea să consacre renumele lui Soufflot şi să deschidă calea neoclasicismului în arhitectura franceză. A avut, de asemenea, numeroase comenzi particulare, cum ar fi “Palatul Arhiepiscopal”, “Casa călugărilor din Ordinul Sfintei Genevieva”.

Hotel-Dieu din Lyon

În 1747, Soufflot a prezentat un memoriu despre arhitectura gotică, ce avea atunci puţin adepţi, fiind un admirator nu al decorurilor, ci al economiei structurilor şi al elansării bolţilor.

Ca o dovadă a interesului de care se bucura, artistul a fost ales, la sfârşitul anului 1749, să-l ghideze o vreme în călătoria sa în Italia pe Abel Poisson de Vandierès, fratele mai tânăr al Doamnei de Pompadour. Întors în Franţa pentru a prelua direcţia “Clădirilor regelui”, Vandières nu şi-a uitat mentorul. Astfel încât, din 1749, Soufflot îşi va împărţi timpul între Paris şi Lyon, ocupând succesiv funcţiile de inspector al Clădirilor Regelui din departamentul Paris, director al manufacturilor Gobelins şi Savonnerie. O ascensiune socială fulgerătoare care l-a determinat pe Ludovic al XV-lea să-i încredinţeze, în 1755, postul de arhitect al noii biserici abaţiale Sainte-Geneviève, mai cunoscută, după Revoluţie, sub numele de Pantheon.

Interiorul Pantheonului

Înainte de a deveni un templu al Republicii, care primeşte aproximativ 750.000 de vizitatori pe an, Pantheonul a fost o biserică, ridicată la cererea lui Ludovic al XV-lea.

Deşi Soufflot are onoarea de a fi desăvârşit Curtea Pătrată a Luvrului, acest şantier al bisericii, cel mai prestigios dintre toate, l-a acaparat până la moartea sa.

Învins în luptele pe uscat şi pe mare, discreditat de viaţa sa particulară, Ludovic al XV-lea a decis să finanţeze construirea unei biserici de rang naţional, care să adăpostească racla Sfintei Geneviève, patroana de secole a Parisului, mormintele fondatorului regalităţii franceze, Clovis, şi al soţiei acestuia, sfânta Clotilde.

Jean Antoine Gros, Apoteoza Sfintei Genevieve Pantheon

Edificiul nu a fost construit “dintr-o suflare”, şantierul cunoscând ezitări şi dificultăţi de finanţare. Fundaţiile delicate au fost pe punctul de a nu asigura stabilitatea edificiului de dimensiuni colosale şi a enormei cupole. În pofida unei întăriri cu fier a zidăriei, încă din 1778 au apărut fisuri. În 1806, ranforsarea pilonilor transeptului, asigurată de arhitectul Jean-Baptiste Rondelet, principalul colaborator al lui Soufflot încă din 1770, a stabilizat totuşi edificiul, terminat, în sfârşit, în 1812.

Alte modificări, legate de schimbarea funcţiei clădirii, ce au avut loc până la sfârşitul secolului al XIX-lea, au tulburat oarecum unitatea iniţială a construcţiei.

Clădirea a fost considerată revoluţionară în epocă datorită dimensiunilor ei şi tehnicilor folosite de Soufflot. Purtând pe fronton inscripţia “Marilor oameni, Patria recunoscătoare”, domul este elementul emblematic al monumentului, adevărat reper pe cerul parizian, cu cei 80 de metri ai lui. De fapt, Soufflot a conceput trei domuri surapuse, a căror greutate totală atinge 15.000 de tone.

Templul Bursei din Lyon

În interior, Pantheonul a fost uşor transformat. Au rămas elemente de decor din secolul al XVIII-lea, iar accesul la cripta în care sunt înmormântate 72 de personalităţi se face din spatele navei, care găzduieşte acum expoziţia.

Soufflot s-a inspirat din arhitectura grecească, în spiritul Secolului Luminilor. Pantheonul se înscrie într-un “triunghi de aur”, raportul lungimii şi înălţimii fiind egal cu Numărul de Aur, respirând în acelaşi timp frumuseţe şi armonie.

Arhitectura lui Soufflot reia principiile arhitecturii gotice, adaptate unui vocabular antic şi clasic comparabil cu cel al lui Claude Perrault, arhitectul colonadei Luvrului. Celălalt mare arhitect neoclasic al epocii, Ange-Jacques Gabriel, are un stil mai măsurat prin comparaţie cu sensibilitatea şi neliniştea care predomină la Soufflot şi care anunţă arhitectura romantică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.