Un articol al lui Liiceanu despre scuipat a născut o polemică teribilă pe Internet

Gabriel Liiceanu a publicat pe contributors.ro un articol „despre fenomenologia scuipatului de jos în sus”, ca reacţie la un articol scris de Carmen Muşat în „Observatorul cultural”, preluat şi de cotidianul.ro. Imediat, Vladimir Tismăneanu şi Ovidiu Simonca au intrat într-o polemică formidabilă cu noul teoretician al flegmei! Vă prezentăm mai jos fragmente ample din disputa „flegmatică” a celor trei intelectuali.

Articolul lui Gabriel Liiceanu, intitulat „Despre neajunsul de a scuipa în sus”, a apărut în 12 martie a.c., avînd chiar din primul paragraf trimiteri savante la Platon, Alexandru Dragomir şi Cioran. Pe la jumătatea articolului, Liiceanu explică faptul că se referă la un articol publicat într-o „revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”, dar nu are curajul să recunoască trimiterea la „Observatorul cultural” şi la articolul „Ţara ca o pradă”, publicat de Carmen Muşat, redactorul şef al publicaţiei, care era un adevărat rechizitoriu al intelectualilor care au susţinut în mod deşănţat regimul lui Traian Băsescu, din care cităm:

„Vouă, celor care prin compromisul vostru cel de toate zilele aţi făcut posibilă supravieţuirea mafiei transpartinice, încurajată, protejată şi acoperită timp de zece ani de Traian Băsescu, din postura de şef al Statului, vă adresez acest apel.

Vouă, celor care, intelectuali publici fiind, aţi închis ochii sistematic sau aţi privit sfios în altă parte, atunci cînd idolul vostru călca în picioare Constituţia pe care jura în mod ipocrit,

Vouă, celor care v-aţi autoproclamat în mod fraudulos campioni ai moralei şi gardieni ai spiritului civic, în timp ce cauţionaţi regimul Băsescu prin articole encomiastice, aclamînd „rolul istoric jucat de acest preşedinte“ şi justificînd onctuos „«mahalagismul» lui (care, ce straniu!, nu reuşise niciodată să-i anuleze demnitatea)“[sic!]…

„Vouă, acestor mulţi-puţini“, vă adresez acest apel:

Faceţi un efort şi priviţi-vă în oglindă!

Înainte de a arăta cu degetul spre ceilalţi, care au avut „impertinenţa“ de a gîndi altfel decît voi şi, supremă obrăznicie!, şi-au mai şi permis să vă critice – cu argumente şi recurgînd mereu la textele şi la faptele voastre –, aveţi, vă rog, minima decenţă de a reflecta la propriile voastre cedări, compromisuri şi repetate abdicări de la deontologia dialogului public.

Fiţi mai reticenţi şi „lăsaţi o respiraţie mai lungă între ultimul omagiu pe care l-aţi scris“ (nu mai demult decît decembrie 2014) şi vituperările la adresa unora care îndrăznesc să pună sub semnul întrebării idei primite de-a gata”.

Carmen Muşat împrumută stilul din „Apelul către lichele”, scris de Gabriel Liiceanu în primele zile de după Revoluţie, şi îi îndeamnă pe cei numiţi „intelectualii lui Băsescu” să tacă o vreme.

În articolul de pe contributors.ro, publicat în 12 martie, ora 10.00, Gabriel Liiceanu, autosituîndu-se deasupra lumii, îi răspunde lui Carmen Muşat într-un mod extrem de scîrbos, introducînd scuipatul ca armă de folosit în polemică:

„Dragi prieteni de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu, […] având eu în minte povestea cu Sebastian, m-am gândit să vă spun și vouă, dragi fete și băieți de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu: înainte să scuipați în sus, cu garanția că veți primi totul înapoi, puneți și voi mâna și scrieți un Jurnalul de la Păltiniș, o Despre limită sau vreo Ușă interzisă. Sau măcar puneți mâna și traduceți un Sein und Zeit. Sau vreun dialog din Platon. Sau, dacă nu vă plac chestiile astea și nici autorul, scrieți niște Parabolele lui Isus. Sau Despre îngeri sau măcar ceva, acolo, niște Minima moralia. Sau traduceți Plotin. Iar dacă, ocupați din adolescență cu scuipatul, n-ați avut timp de greaca veche, măcar scrieți ceva cam ca minunea asta de carte: Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății. Sau Când Socrate nu are dreptate. Și dacă nu vă plac nici astea, luați ca model Omul recent. Sau Ochii Beatricei. Sau Discernământul modernizării. Traduceți teatrul lui Ionesco! Dați-i o replică Infinitului dinăuntru! Iar voi, tovarășe dragi de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu, scrieți ceva în genul Intimității secolului al XIX-lea. Sau poate un roman: Viața începe vineri. Sau: Viitorul începe luni. Faceți și voi vreo hermeneutică fină a lui Caragiale ca în Lumea ca ziar, că doar ați făcut Filologia…

Vedeți câte opțiuni aveți? E-atât de simplu! După ce veți face unul sau altul din lucrurile astea, puteți scuipa liniștiți. Scuipatul vostru, îmblânzit de cultură, vă garantez, o să traverseze timpul. Până una-alta, tot scuipând în sus, riscați să albiți”.

În spaţiul destinat „Comentariilor” a intervenit Ovidiu Şimonca, redactorul şef al revistei „Observatorul cultural”, care, la ora 11.59, îi răspunde lui Liiceanu, citînd din discursul acestuia la festivitatea la care Băsescu l-a decorat la Cotroceni, în care filosoful îi mulţumea preşedintelui că l-a pus pe drumul cel bun:

„Daca domnul Gabriel Liiceanu face trimitere la revista noastra, în textul “Despre neajunsul de a scuipa în sus”, de pe contributors.ro, am de facut citeva precizări:

1. textul lui Carmen Musat, din Observator cultural (“Tara ca o prada”), discuta despre sustinerea politica pe care anumiti intelectuali au acordat-o fostului presedinte Traian Basescu, timp de 10 ani. Nu trebuie sa fii traducator din greaca veche, ca sa poti comenta o optiune politica a unor intelectuali.

2. un om care a scris Jurnalul de la Paltinis”, “Despre limita”, “Usa interzisa” spune in mai 2014, la Cotroceni, cind este decorat de presedintele Basescu:

“Dumneavoastră aţi spus în cuvîntul pe care ni l-aţi adresat că nu ştiţi dacă aţi fost la înălţimea exigenţelor măcar a unei părţi din intelectualitatea română. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de «intelectual al lui Băsescu» şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, «intelectualii lui Băsescu», ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră“..

„Timp de 10 ani cît aţi fost, sînteţi preşedintele României, nu aţi făcut decît să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim“.

În calitate de jurnalist cultural, caruia nu-i sint indiferente evolutiile politice, cred ca am dreptul sa comentez aceasta declaratie, fara sa fiu autorul unui “Jurnal de la Paltinis”.

3. sint jurnalist cultural, nu ma consider nici traducator, nici eseist, nici scriitor. Nu-mi este rusine sa fiu jurnalist cultural. Lucrez la “Observator cultural” de 10 ani. Daca scriu un editorial politic despre domnul Gabriel Liiceanu si cum l-a sustinut domnia sa pe Traian Basescu, nu cred ca trebuie sa fiu autorul unui “Jurnal de la Paltinis”. Ceea ce cred ca trebuie sa respect este sa fiu argumentat si judicios in afirmatii. In rest, cind domnul Liiceanu afirma ca il sustine pe presedintele Basescu si se recunoaste in “valorile sale”, ca presedinte “al lor” (al “unei părţi din intelectualitatea română”) am toata libertatea sa comentez aceste afirmatii.

4. Povestea cu Sebastian! Dar daca este cumva pe invers, daca noi sintem in postura lui Sebastian? Domnul Liiceanu n-are nici un argument sa ne considere “O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”. Noi discutam despre optiuni politice, iar domnul Liiceanu ne considera “O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”! Asa discutau si despre Sebastian cei pe care domnul Gabriel Liiceanu ii aminteste: Toma Vlădescu, Petre Chiricuţă, I. Ludo, G. Racoveanu, Nicolae Roşu…Tot cu “infierari”… Vladimir Tismaneanu ne-a facut “antisemiti”, domnul Gabriel Liiceanu zice ca sintem “O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”. Iar noi spunem doar ca un autor care a scris “Jurnalul de la Paltinis”, “Despre limita” si “Usa interzisa” l-a sustinut pe Traian Basescu fara “limita” si ca aceasta optiune politica poate ar trebui sa-l indemne la o privire in interiorul sau”.

Gabriel Liiceanu nu se lasă mai prejos şi, la ora 14.14, îi răspunde lui Ovidiu Şimonca, lăsîndu-i chiar dreptul de a-l trage pe roată pentru opţiunile sale politice, amintindu-i însă cum alerga după el acum cîţiva ani să-i ia un interviu:

„Dragă domnule Șimonca, Ce vremuri frumoase pe când făceați interviuri cu mine la Târguri de Carte și la BBC! Ce frumos erați! Acum, privitor la intervenția dumneavoastră. Fiți liniștit! Mai căutați! Nu știu dacă la revista dumneavoastră se referă „o revistă din stirpea Săptămânii lui Barbu”. Dar, văzându-vă angoasa, fără să vreau mi-am adus aminte de anecdota cu tipul care intră viforos într-o baie turcească în care se scaldă vreo douăzeci de indivizi. Așadar, dă ușa de perete și, cu un glas răstit, zice: „Bă, ăla care ești prost, ia vino încoace!” Atunci, unul din baie se ridică în picioare și zice: „Da’ de ce să vin?” Așa și cu dumneavoastră: ce v-a venit să săriți din baia turcească? În rest, pentru faptul că, în țara asta, sunt singurul individ care a îndrăznit să aibă în vremi democratice o opțiune politică, după mine sunteți liber, ca „jurnalist cultural”, și să mă trageți pe roată”.

Ovidiu Şimonca îi răspunde cu promptitudine lui Gabriel Liiceanu şi, la ora 16.17, postează al doilea comentariu, în care îi reproşează încă o dată comportamentul şi discursul „exaltat” din ziua cînd Băsescu l-a decorat la Cotroceni, după ce preşedintele îl făcuse trădător pe Regele Mihai:

„Stimate domnule Gabriel Liiceanu,

Sintagma „«Observator Cultural», aceasta noua «Saptamana» barbista” a folosit-o domnul Vladimir Tismăneanu într-un articol intitulat „Au fost tăind un brad tânăr: Ioan Petru Culianu ar fi putut implini 65 de ani“. Am crezut că aţi adaptat-o: „O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu“. Dacă nu sîntem noi cei în cauză, mai „căutăm“… cum bine ziceţi. În articolul amintit, domnul Vladimir Tismăneanu vorbeşte şi despre „antisemitismul lui Ovidiu Simonca“. L-am rugat pe domnul Vladimir Tismăneanu să aducă probe pentru „antisemitismul“ meu. A revenit şi a vorbit de „criptoantisemitismul“ lui Ovidiu Şimonca. Mă rog, nu m-aş fi aşteptat la o reacţie din partea dvs., dar trebuie să ştiţi unde ne aflăm în dezbaterea de idei: „antisemitism“, „noua «Saptamana»“.

Despre opţiunile politice: fiecare are dreptul la orice opţiuni politice. Asa nu înseamnă că nu le putem comenta, că nu ne putem delimita, că nu putem critica opţiunile politice ale concetăţenilor noştri. Departe (inexistent) gîndul meu că „v-aş trage pe roată“ (chiar şi metaforic). Şi nici unul dintre colegii mei de la „Observator cultural“. Dar cred că „deceniul Băsescu“ trebuie analizat la rece, fără exaltări emoţionale.

Ce aţi spus la decorarea dvs. la Cotroceni este o exaltare, din punctul meu de vedere. Nu m-am recunoscut niciodată în „valorile“ promovate de preşedintele Băsescu, cum nu m-am recunoscut niciodată în guvernul Ponta. Lucruri despre care am scris deseori în „Observator cultural“. Vasile Paraschiv a refuzat o decoraţie de la Traian Băsescu: „Eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul“. Nu zic că trebuia să refuzaţi decoraţia, zic doar că în amintirea paginilor extraordinare pe care le-aţi scris despre Regele Mihai, ar fi trebuit să vă gîndiţi de două ori – cînd aţi primit decoraţia – la modul în care Regele Mihai a fost făcut de Traian Băsescu „trădător“ şi „slugă la ruşi“.Şi, la fel de interesant este de cercetat cum a ajuns Elena Băsescu parlamentar european şi cum s-a comportat în Parlamentul European…

Legat de interviuri. Nu-mi propun să fiu „frumos“ cînd fac interviuri. Mi-am făcut şi îmi fac doar meseria de jurnalist şi de jurnalist cultural. Şi aş mai face oricînd un interviu cu dvs., dar nu ştiu dacă veţi dori să staţi de vorba cu un „antisemit“ tocmai ieşit din „baia turcească“.

În această dispută „de nivel înalt” despre „arta scuipatului”, a intervenit şi Vladimir Tismăneanu, care, la ora 16.29, fiind citat în textul de mai sus, a adăugat următorul comentariu ironic la adresa lui Ovidiu Şimonca şi a revistei „Observatorul cultural”:

„Se spune ca Vladimir Maiakovski, plictisit de mizeriile proferate de un critic din epoca, pe numele sau Kovaliov, ar fi numit astfel un personaj din “Plosnita”. Criticul s-a infuriat ingrozitor, a amenintat ca-l da pe autor in judecata. Maiakovski i-ar fi raspuns: “Stimate tovarase Kovaliov, Va rog sa consultati cartea de telefon si sa vedeti cati Kovaliovi apar acolo. De ce numai Dvs v-ati simtit vizat?”

Pînă la ora redactării articolului nostru, cei trei nu şi-au mai răspuns, lăsînd spaţiul comentariilor la dispoziţia cititorilor, care nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi, rînd pe rînd, i-au pus la zid şi pe unii, şi pe alţii!

Cine şi-ar fi imaginat că Gabriel Liiceanu este în stare să scrie un articol polemic despre „fenomenologia scuipatului”, în care, situîndu-se deasupra tuturor, crede că flegma puturoasă nu-l poate ajunge? Apare însă întrebarea firească: cine v-a pus acolo, sus, domnule Liiceanu? Este o epigramă celebră a lui Păstorel Teodoreanu, care, tot într-un limbaj colocvial, în faţa statuii soldatului rus eliberator, a spus: „Te-au ridicat acolo, sus/ Nu pentru c-ai eliberat popoarele/ Ci pentru că îţi put picioarele/ Fu…te-n c… pe mă-ta de rus”! Şi, pentru a reveni la un limbaj mai adecvat unei dispute între intelectuali, îi recomandăm lui Gabriel Liiceanu să coboare cu picioarele pe pămînt şi, dacă i-a trecut şocul resimţit în 2007, să citească aceste versuri ale lui Mihai Eminescu:

„De-a nascoci noi ipoteze doi filosofi s-au dus

Ca să găsească ce cătau în aer gol – în sus.

Ast-o făcuse ei ades şi fără de balon,

Acuma însă depărtaţi de-a lumii mare zvon

Pămîntu-ntreg li se părea un plan pestriţ departe,

Şi fericit unul din ei exclamă:-„Frate, frate,

Mă simt acuma desfăcut, deasupra noastră nime”.

Celalt se uită supărat la goala adîncime:

-„Eu, zău, că nu – zise apoi-

Nu văd pe nime nici sub noi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.