Un avion utilitar s-a prăbuşit la Brăila

Sâmbătă dimineaţă, la Brăila, un avion utilitar s-a prăbuşit, într-o orezărie. Conform primelor informaţii, două persoane au fost rănite. Unul dintre răniţi este în stare foarte gravă, potrivit realitatea.net.

Update: Pilotul avionului a încetat din viață. El suferise multiple traumatisme.

Update: La bordul avionului se aflau 900 de kg de îngrășăminte cu azot, care, în anumite condiții, comportă riscul de a exploda. Din această cauză, autoritățile au instituit un perimetru de securitate pe o rază de 100 de metri.

„La ora 7.42, am fost anunţaţi, prin apel la 112, de prăbuşirea unui avion utilitar, pe o orezărie din apropierea comunei Stăncuţa din judeţul Brăila. Din datele furnizate de cel care a făcut anunţul, două persoane au coborât din avion, una dintre ele cu răni mai grave”, a declarat colonelul Ştefan Stoian, purtător de cuvânt ISU Brăila .

Avionul aparţine unei societăţi din Galaţi şi a fost închirit pentru activităţi agricole de o societate din Brăila.

Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Brăila. Pilotul are 59 de ani, iar mecanicul care îl însoțea are 55 de ani. Ei erau conștienți în momentul în care au fost preluați de ambulanță.

Se pare că avionul nu a mai răspuns comenzilor, a încercat să evite zona caselor și s-a prăbușit pe o pășune în afara localității Stăncuța.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.