Un cetățean german a căzut de la etajul 15 al hotelului Intercontinental

Un cetățean german în vârstă de 46 de ani a decedat, luni, după ce a căzut de la etajul 15 al hotelului Intercontinental.

El urmează să fie dus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru autopsie, iar cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri — Morți Suspecte, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Bogdan Ghebaur.

Potrivit sursei citate, cetățeanul german era cazat la hotel, singur în cameră, de pe data de 28 noiembrie, iar camera de hotel în care stătea a fost găsită încuiată pe interior după producerea incidentului.

De asemenea, urmează să fie informată Ambasada Germaniei despre acest caz, au mai spus oficiali din Poliția Capitalei.

Reprezentantul ISU București-Ilfov, Adrian Marin, a declarat pentru AGERPRES că instituția pe care o reprezintă a fost sesizată la ora 11,16 referitor la o „persoană căzută” de pe Hotelul Intercontinental. El a adăugat că medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă la fața locului nu au mai avut ce să facă decât să declare decesul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.