Un comentariu care a indignat America

„Otto Warmbier a fost ucis de regimul lui Kim Jong-un.“ „SUA nu mai pot și nu mai trebuie să tolereze uciderea cetățenilor americani de către puterile ostile“, a spus senatorul republican John McCain, după moartea studentului american de 22 de ani, care în 2016 a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Coreea de Nord pentru că a sustras un poster de propagandă politică dintr-o zonă interzisă turiștilor a hotelului în care era cazat. Intrat în comă, studentul a fost eliberat de regimul de la Phenian, însă a murit la scurt timp după revenirea în SUA. Moartea lui „arată o realitate pe care nord-coreenii o știu bine: regimul familiei Kim nu va ezita să ucidă pentru a se menține la putere“, se arată într-un comunicat al organizației Human Rights Watch.

Nu toți americanii împărtășesc această viziune, iar o postare pe ­Facebook a unei profesoare de la Universitatea din Delaware, acolo unde studia tânărul Warmbier, a provocat o polemică aprinsă în presă și pe rețele sociale. „A mers în Coreea de Nord pentru Dumnezeu știe ce și s-a comportat ca un student american răzgâiat, ignorant și arogant, care nu a trebuit să suporte vreodată consecințele faptelor sale. Otto avea mentalitatea multor tineri bogați, albi, ignoranți, care vin la cursurile mele. Sunt cei care vor o notă bună doar pentru că sunt cine sunt. Până la urmă, părinții lui sunt de vină pentru că l-au crescut spunându-i că poate avea tot ce-și dorește“, a scris profesoara de antropologie Kathy Dettwyler.

Conducerea universității s-a delimitat de opinia profesoarei, iar comentariul ei pe Facebook a fost șters la scurt timp de la postare. Au apărut imediat grupuri pe Facebook care fac presiuni asupra universității în vederea demiterii profesoarei Dettwyler. „Susținem libertatea de expresie, dar credem că opiniile lui Dettwyler sunt agresive și arogante. Nu este datoria noastră să facem presupuneri în cazul Warmbier, dar credem că a spune că a meritat să moară este total nepotrivit și dovedește lipsă de profesionalism și de empatie“, arată studenții de la Universitatea din Delaware.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.