Un deputat vrea să iniţieze o nouă lege a graţierii

Deputatul din partea minorităților naționale Nicolae Păun a anunțat că pregătește un nou proiect de grațiere colectivă, pentru pedepse cuprinse între 1-5 ani.

Întrebat care este motivul pentru care vrea să depună un nou proiect pentru grațiere, Nicolae Păun a spus, la Realitatea TV:

„Așa bine, pentru că în momentul în care s-a conceput, proiectul de lege a plecat de la niște adevăruri: sistemul de penitenciar este aglomerat, eu cred ca dacă am trecut de alegeri, avem un nou proiect care vizează grațiere colectivă pentru pedepse de la 1 la 5 ani, nu pentru amnistie. Ar putea să vină colegii cu o serie de amedamente, ar putea să vină și cei de la Ministerul Justiției. Dacă alți colegi vor să mă sprijine, primesc cu bucurie acest sprijin. Dar eu aș merge pe cont propriu. Eu fac parte dintr-o minoritate, la ei mă gândesc, nu la alte cazuri din Palament. Sunt în spatele gratiilor 30 000 de persoane care sunt în închisoare. Nu putem caza mai mult de 25 000 de persoane în penitenciare”, a spus Păun.

”Nu am discutat cu Victor Ponta, dacă vor, să îl respingă și de data asta. Nu discut cu nimeni, este atributul meu, ca deputat, să depun un proiect de lege. (…)Păi de ce sa discut cu Victor Ponta?”, a mai spus Păun.

Proiectul ar urma să fie depus în următoarea sesiune parlamentară.

Declarația lui Păun vine după ce pe 18 noiembrie Camera Deputaţilor a respins proiectul legii amnistiei şi graţierii. Anterior, marţi, Comisia juridică a decis, în unanimitate, să formuleze raport de respingere la proiectul legii amnistiei şi graţierii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.