Un „Falstaff” în afara canoanelor, la Opera Naţională din Bucureşti

“Nu am venit să fac un spectacol grandios, să mă dau mare, ar fi absolut inutil. Am venit să trăiesc o experienţă interesantă cu un grup de interpreţi. Să îmi aduc abordarea personală şi să lucrez într-o nouă operă, pentru un public nou, asta mă interesează”, declara celebrul Graham Vic despre intenţiile sale regizorale la opera Falstaff de Verdi, montată pe scenă Operei Naţionale din Bucureşti.

Şi regizorul şi-a concretizat proiectul.

Libretul lui Arrigo Boito la opera compusă de Verdi, în care autorul se inspiră din Nevestele vesele din Windsor şi din Henric al IV-lea de Shakespeare, este plin de vervă şi ingeniozitate, cu accent pe lupta dintre sexe şi cu intenţii satirice, aşa cum, de altfel, se întâmplă şi în Nevestele vesele din Windsor. Acţiunea este „adusă la zi” în viziunea regizorului britanic. Procedeul este unul des întâlnit în montările de pe scenele teatrelor lirice de astăzi, din nevoia de a introduce un suflu nou unui gen despre a cărui criză s-a vorbit de nenumărate ori, chiar dacă fără motiv.

Celebrul regizor Graham Vic

Prin acţiunea sa, opera se pretează perfect acestei intenţii regizorale, temele sale putând fi regăsite astăzi la tot pasul.

Bătrânul epicureu Sir John Falstaff este transferat de Graham Vic într-un mediu contemporan, aproape underground. Lăcomia, apetitul sexual, corpolenţa personajului sunt magistral puse în valoare şi prin jocul personajului, interpretat în primele spectacole de la Bucureşti de baritonul Ştefan Ignat, şi prin decorul actualizat şi el, prin elemente kitsch. Reclamele, începând cu titlul operei scris ca o reclamă la whisky, continuând cu Castelulul Windsor, apărând şi dispărând pe un imens panou, sau cea pentru iarba artificială, ori elementele de decor urban pe care le vedem mai rar pe scenă, cum ar fi toaleta ecologică din parcul în care Sir John Falstaff doarme pe o bancă, toaletă care-i serveşte personajului şi drept garderobă, creează spaţiul scenic de desfăşurare a întâmplărilor.

Bazinul simbolizând Tamisa în care este aruncat Falstaff după farsa din casa lui Ford

Alice şi Meg Page sunt replica femeilor cu pretenţii din zilele noastre, cochete, absorbite de shopping. Ford apare la un moment dat în echipament de golf, casa lui are decorul minimalist al locuinţelor moderne, Nanetta are căşti, iar întâlnirile în oraş se petrec în sau în jurul unui automobil ultimul tip.

Interesant este faptul că toată această recuzită contemporană nu distonează în niciun fel cu muzica lui Giuseppe Verdi la această ultimă operă creată de el, o operă buffă. Expresia muzicală în Falstaff este dată de dialog şi mai puţin de aria tradiţională din creaţiile lirice de până atunci, iar lirismul este mai puţin evident. Melodiile izbucnesc brusc şi sunt repede înlocuite cu ritmuri contrastante care introduc un alt personaj sau o altă idee.

Falstaff în casa lui Alice

Opera devine, în regia lui Graham Vic, o satirică comedie de moravuri, în care farsa, qui pro quo-ul, îngroşarea trăsăturilor personajelor, grotescul devin vehiculele unei relaţii spontane între scenă şi public, chiar în cele câteva momente în care vulgaritatea se inserează intenţionat în desfăşurarea discursului regizoral.

Graham Vic a lucrat la Bucureşti cu o echipă redutabilă, formată din scenograful Samal Blak şi light designerul Giusepppe di Iorio.

Primul, câştigător al Premiului Linbury, dovedeşte o imaginaţie debordantă în construirea decorului, mai ales în ultima parte a spectacolului, în care aducerea pe scenă a pădurii este luxuriantă, iar accentele comice însoţesc imaginile de-a lungul întregii reprezentaţii, de la hanul transformat în hotel de mâna a doua la uriaşul porc din frunziş din final, aluzie (nu neapărat necesară) la corpolenţa lui Falstaff. Costumele sunt şi ele sugestive, începând cu cel al lui Falstaff din primele momente ale operei, în care uşoara vulgaritate asumată de Graham Vic este accentuată, până la livrelele de valeţi sau rochiile provocatoare ale personajelor feminine.

Primind, după baia în Tamisa, invitaţia la petrecerea din pădure de la Quickly (Andreea Iftimescu)

„Falstaff are un anumit patriotism, o idee despre clasa socială din care face parte, o anumită demnitate specific englezească. Mă gândesc însă la Benny Hill şi ca o sursă pentru a ne elibera într-un fel de ideea pe care o au cunoscătorii de operă, care spun că Falstaff este o operă sofisticată, când de fapt ea este populară, la fel ca şi piesele lui Shakespeare. Jumătate din publicul lui Shakespeare se asemăna cu cel al cinematografelor de astăzi. Toate piesele lui Shakespeare sunt pline de glume, de umor brut, de aceea aceasta este o operă foarte amuzantă şi populară”, scrie Graham Vic în elegantul program de sală.

Şi spectacolul este chiar aşa, amuzant, „popular”, semănând la o primă vedere cu o comedie de situaţii teatrală. De la început până la finalul carnavalesc, cu ploaia de confetti ţâşnite din partea posterioară a imensului porc din centrul scenei.

Întâlnirea lui Falstaff (Ştefan Ignat) cu Alice (Iulia Isaev) înainte de petrecerea din pădure

La Bucureşti, Graham Vic a apelat la solişti români, unii de notorietate internaţională, cum ar fi Ştefan Ignat, a cărui prestaţie trebuie să facă faţă imenselor trucuri care îi transformă silueta în cea dizgraţioasă a personajului, Iulia Isaev (Alice), cu un joc de scenă remarcabil, ca şi cel al Soranei Negrea (Meg Page), Anei Cebotari (Nanetta) sau Andreea Iftimescu (Quickly). Vocile cântăreţilor se împletesc armonios, duetul Falstaff-Ford (Cătălin Ţoropoc) sau Nanetta- Fenton (Ştefan von Korch) sunt pline de vervă şi dinamice, ca şi cvarterul vocal alătuit din Alice, Meg, Quickly şi Nanetta.

De remarcat şi interpretarea monologului din actul al III-lea al lui Cătălin Ţoropoc sau aria din ultimul act al Anei Cebotari, travestită în Regina Zânelor.

Primind ovaţiile publicului

Ca întotdeauna, Corul Operei, pregătit de maestrul Stelian Olariu, are o evoluţie excelentă, nu numai din punct de vedere muzical, dar şi scenic.

Şi, nu în ultimul rând, prestaţia orchestrei s-a dovedit remarcabilă sub bagheta dirijorului spaniol de la Opera de Stat din Viena, Guillermo Garcia Calvo, cel care a colaborat cu multe instituţii muzicale prestigioase şi care a dirijat Requiem în Piaţa Victoriei din Timişoara cu ocazia celei de a XX-a aniversări a Revoluţiei din 1989.

Fondator şi director artistic al Operei din Birmingham, colaborând cu mari teatre de Operă din lume şi cu dirijori prestigioşi, ca Riccardo Muti, James Levine, Valeri Gergiev, Seiji Ozawa sau Zbin Mehta, recompensat cu numeroase distincţii – Britain’s South Bank Show, Premiul Oliver, Premiul Societăţii Filarmonice Regale, Premiul Abbiati şi Premiul Campoamor din Spania, regizorul Graham Vic este unul dintre cele mai sonore nume ale regiei actuale de operă.

Titlul operei compus ca o reclamă

Renumele şi succesul lui se sprijină, dincolo de talent şi cultura teatrală şi muzicală, pe o adevărată profesiune de credinţă, mărturisită cu ocazia montării de la Bucureşti: „Opera este la fel de capabilă să vorbească maselor ca şi cinematograful sau fotbalul. Asta nu înseamnă că spune ceva fiecărei persoane în parte, dar sunetul vocii umane este cel mai natural mijloc de comunicare, care îşi are rădăcinile în suflet. Este cea mai simplă modalitate de a comunica. Spectacole muzicale au avut loc în toate culturile, în toate timpurile. În forme diferite, de mii de ani încoace. Prin spectacole muzicale se respun poveşti, se reproduce actul creaţiei lumii, prin urmare acestea definesc ceea ce suntem, ceea ce avem cu toţii în comun”.

Iar spectacolul Falstaff de la Opera Naţională din Bucureşti răspunde acestei credinţe, dorinţei regizorului ca publicul să se regăsească, fie şi parţial, în spectacolul de pe scenă.

După La Traviata şi La Fille mal gardée, care au încântat iubitorii de operă şi balet din Bucureşti, Opera Naţională reuşeşte o nouă montare de referinţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.