Un fost mare „băiat deștept” a intrat în insolvență

Energy Holding, compania fondată de Bogdan Buzăianu, emblema a ceea ce s-a numit „băieții deștepți” în energie, a intrat în insolvenţă la propria cerere, conform unei decizii a Tribunalului Bucureşti. EH urmează astfel altor trei companii importante de pe piața de furinizare de electricitate care au obținut insolvența la începutul acestui an, Transenergo, Arelco Power şi KDF Energy. Tribunalul Bucureşti a admis „cererea debitorului S.C. Energy Holding S.R.L. (…) În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului S.C. Energy Holding S.R.L.”, se arată în decizia tribunalului din 8 mai. Administratorul judiciar provizoriu a fost desemnată Casa de Insolvenţă Moldova, care va primi o remuneraţie de 1.500 de lei din averea debitorului. Administratorul judiciar are termen 60 de zile pentru inventarierea bunurilor Energy Holding. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 23 iunie 2017, iar publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă va avea loc până la 14 iulie 2017. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc pe 20 iulie 2017.

Anul trecut, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Sectorul 1 au efectuat mai multe percheziții în Capitală și în județul Ilfov la câteva companii și domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare iar una dintre aceste societăți a fost Energy Holding. În spatele acesteia a stat Bogdan Buzăianu dar se spune că a fost creația lui Dan Ioan Popescu, fost ministru PSD. Firma, cu puternice conexiuni în lumea politică dar și în cea a serviciilor, a făcut carieră în anii 2000 atunci când a cumpărat o mare cantitate de energie de la compania de stat Hidroelectrica, producătorul celei mai ieftine energii de pe piață. În perioada 2001-2004, de exemplu, Buzăianu a achiziționat aproximativ 60% din această energie. Contractele au fost încheiate ferm şi pe o perioadă de 10 ani, iar principalele companii care au semnat cu societatea de stat şi aflate în sfera sa de influenţă au fost Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, Ehol, Atel Energy şi Energy Financing Team.

Povestea băieţilor deştepţi a început în 2001 şia durat timp de aproape zece ani, perioadă în care am avut parte de contracte secrete, distorsionarea pieţei şi devalizarea Hidroelectrica, paguba ridicându-se la 1,1 miliarde de euro, conform lui Remus Borza, fost șef al Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica pe vremea când era în insolvență. În acel an, firma elveţiană Sulzer, reprezentată în ţară de Buzăianu, a pus mâna pe un contract de retehnologizare a hidrocentralei de la Porţile de Fier, cea mai mare din ţară. Din cauză că la vremea aceea statul român nu avea bani, s-a căzut de acord ca o bună parte din curentul produs de Hidroelectrica să fie preluat de Energy Holding, o companie care apărea ca fiind a aceluiaşi Buzăianu. Acest contract a fost semnat la începutul anului 2004, moment când s-a consfiinţit apariţia băieţilor deştepţi din energie. Respectiva înţelegere a fost secretă, încheiată pe ani buni.

Energy Holding scotea un beneficiu de 90 milioane de lei pe an după ce plătea 119 lei/MWh la Hidroelectrica. Clienţii EH au fost: Ductil Steel, unitatea de la Oţelul Rosu, Delphi, Laminorul Brăila, Vega Ploieşti, Victoria Floreşti, Cora. La vremea respectivă se spunea că Energy Holding plasa o parte din cantitatea imensă de curent luat de la Hidroelectrica și celorlalți furnizori, ziși băieți deștepți.

Dacă la început tranzacţia a fost favorabilă Hidroelectrica, în sensul că preţul de vânzare era peste media pieţei, cu timpul contractul a devenit defavorabil producătorului de energie iar acest fapt a fost vizibil în momentul în care a apărut pe piaţă bursa de energie OPCOM, în 2006. În perioada 2006-2012, Hidroelectrica a suferit prejudicii reprezentând diferenţa dintre preţul mediu de pe OPCOM şi preţul prevăzut în contractul cu Energy Holding.

Buzăianu nu a rămas doar la o singură companiei ci a introdus în piaţă şi alte nume. Chiar dacă a ieşit din acţionariatul Energy Holding în 2002 el a condus compania prin interpuşi. Pe parcurs a înfiinţat o altă companie, Buzzmann Industries, în timp ce Energy Holding a ajuns ajungă în proprietatea unei bănci din Elveţia, ţară unde s-au făcut multe jocuri ce aveau cu miză beneficiarii de curent ieftin de la Hidroelectrica. Gurile rele susţin ca Buzăianu ar fi fost doar un paravan pentru interese ale unor servicii secrete din România. În 2008, după mai multe tranzacţii, alţi elveţieni, Atel, preiau Buzzman Industries şi Ehol, societate care a preluat o parte din contractele Energy Holding. Ulterior Atel îşi schimbă denumirea de Alpiq şi se impune pe piaţă ca al doilea mare băiat deştept.

În plină perioadă de criză, atât Energy Holding cât şi Alpiq, prin cele două companii, RomIndustrie şi RomEnergie, au scos profituri serioase. De exemplu, Alpiq a realizat 42 milioane de euro în 2009 şi 33,4 milioane de euro în 2010.

În 2008, Buzăianu a renunţat la cetăţenia română dar nu şi la afacerile cu România, chiar dacă susţinea contrariul. Într-un document DNA, numele lui Bogdan Buzăianu apare într-un caz în care avea nevoie de un document emis de DIICOT pentru a fi depus într-o cauză aflată pe rolul instanţei. Procuorii susţin că Buzăianu a obţinut acel document cu sprijinul unui anume Mihail Udroiu, consilier al Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT. Pentru serviciile aduse, Udroiu a fost ofertat cu o excursie în Dubai. De asemenea, notează procurorii, „au rezultat indicii infracţionale privind traficarea şi cumpărarea influenţei pentru soluţionarea favorabilă a unor contracte din domeniul sistemului de apărare, ordine publica şi siguranţă naţională şi soluţionarea favorabilă a unor dosare în care era implicată firma Energy Holding şi alte firme aparţinând numitului Buzăianu Bogdan Nicolae sau în raport cu care acesta avea interes, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti”. În documentul în cauză se vorbeşte despre mai multe persoane care „foloseau telefoane cu cartele oferite de Buzăianu şi întâlniri conspirate pentru reuşitele infracţionale.

Căpușarea ani de zile a Hidroelectrica a impins statul român, patronul producătorului de energie, să ceară instanței intrarea în insolvență a societății. Pentru Energy Holding, dar și pentru alți foști băieți deștepți, această mișcare a statului a fost fatidică.

Energy Holding a denunţat în instanţă ruperea în 2012 a contractului foarte avantajos de achiziţie de curent de la Hidroelectrica. După deschiderea procedurii de insolvență, administratorul judiciar Euro Insol, condus de Remus Borza, a început negocierile cu toți comercianţii de energie, aşa-numiţii băieţi deştepţi, în scopul alinierii prețului contractual (între 103 — 132 lei/MWh) la cel practicat pe piețele de energie electrică, unde energia era tranzacționată la prețuri duble față de cele din contracte (între 220 — 300 lei/MWh). Cu excepţia a trei societăţi, niciunul dintre traderi nu a fost de acord cu mărirea preţului la curentul livrat de producătorul de stat. Prin urmare, Euro Insol a rupt toate contractele. Remus Borza a spus că vânzarea de energie electrică la prețurile din contracte a generat pentru Hidroelectrica doar în perioada 2006-2012 o pierdere cumulată de aproximativ 4,875 miliarde de lei (aproximativ 1,1 miliarde de euro). „În contextul eșecului negocierilor cu traderii de energie, în data de 24.07.2012, administratorul judiciar a denunțat, printre altele, și Contractul de vânzare cumpărare energie electrică încheiat de Hidroelectrica cu Energy Holding nr. 33CE/14.01.2004. În perioada de derulare a contractului, diferența dintre valoarea prețului mediu anual al Pieței Zilei Următoare (PZU) și valoarea contractuală a prețului energiei livrate firmei Energy Holding a generat în perioada 2006 — 31 mai 2012 o pierdere de 1,45 miliarde de lei. Prin denunțarea contractului cu Energy Holding, Hidroelectrica a obținut, până în prezent, venituri suplimentare de peste 550 milioane de lei, ceea ce a permis companiei să înregistreze un profit record de peste 2 miliarde de lei cumulat pe exercițiile financiare 2013-2014 și aproape 1 miliard de lei pe primele 10 luni din 2015”, a spus acum doi ani Borza.

În prima fază, Tribunalul București a respins, la data de 29 mai 2013, ca inadmisibilă contestația formulată de Energy Holding, soluția instanței de fond fiind casată de Curtea de Apel în data de 20 martie 2014. În rejudecare, în data de 17 decembrie 2014, Tribunalul București a soluționat cauza pe fond, pronunțarea fiind amânată până la data de 6 ianuarie 2015, când a respins ca neîntemeiată contestația Energy Holding împotriva deciziei administratorului judiciar. „Decizia Curţii de Apel Bucureştiste fără îndoială corectă, legală şi mai ales morală. Timp de aproape 10 ani, venituri de sute de milioane de euro care ar fi trebuit să intre în conturile Hidroelectrica şi implicit ale Statului Roman, prin încheierea şi ulterior derularea acestor contracte frauduloase erau deturnate în buzunarele unor baieţi care şi-au achiziţionat palate, iahturi şi proprietăţi la Monte Carlo sau, mai nou, Dubai, ori ale căror nume apar în vitrina celor mai scumpe şi exclusiviste magazine din lume”, a declarat Borza. Acesta face referire bineînţeles la Bogdan Buzăianu şi la Dan Ioan Popescu. Numele lor sunt gravate pe vitrina House of Bijan, cunoscut ca fiind cel mai scump magazin din lume. Ei apar alături de clienţi faimoşi ai precum Barack Obama, Vladimir Putin, Tony Blair, Arnold Schwarzenegger, Michael Jordan, dar şi miliardari din Golf.

Curtea de Apel Bucuresti a dat câştig la începutul acestui an Euro Insol în cererea formulată de Energy Holding prin care traderul solicita despăgubiri de 1,19 miliarde lei (250 mil euro) de la Hidroelectrica pentru denunţarea contractului de vânzare energie de către administratorul judiciar. Acţiuni similare au formulat și alți doi foști băieți deștepți în energie, traderii de energie Alpiq Romenergie si Alpiq Romindustries, fiind de asemenea respinse atat de Tribunalul Bucuresti şi de Curtea de Apel Bucuresti. „Derularea contractului 33CE/14.01.2004 încheiat cu Energy Holding a însemnat pentru Hidroelectrica o pierdere de 1.441.038.270 lei, doar pentru perioada 2006 – 31 mai 2012. Evident, în mod corelativ, această pierdere pentru Hidroelectrica s-a tradus în profit pentru Energy Holding. La deschiderea procedurii insolvenţei in iunie 2012 Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie din România, având datorii record de 4,3 miliarde de lei, pierderi de 170 de milioane de Euro acumulate în anii 2011 — 2012 și un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei. Masurile luate de administratorul judiciar Euro Insol – între care şi denunţarea contractului încheiat de Hidroelectrica cu Energy Holding – au transformat Hidroelectrica în cea mai profitabilă companie din Romania, aceasta ajungând de la pierderi de 700 de milioane de lei în 2011 — 2012, la un profit de 900 milioane lei in 2013; 1,15 miliarde lei în 2014; 1,11 miliarde de lei în 2015; 1,53 miliarde lei in 2016″, a declarat Nicoleta Munteanu, practician coordonator Euro Insol.

Doar din disponibilizarea cantităţii de energie din contractul Hidro-Energy Holding, Euro Insol a generat pentru Hidroelectrica în patru ani de zile (august 2012 – august 2016) venituri suplimentare de peste 600.000.000 lei.

Recent, Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 165.843.604 lei (aproximativ 37 milioane euro) compania Hidroelectrica SA şi 10 parteneri contractuali ai acesteia, în principal comercianţi de energie, pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică. Amenzile aplicate au fost: 1. HIDROELECTRICA SA: 20.436.271 lei (aprox. 4,6 mil. euro); 2. ALPIQ ROMINDUSTRIES SRL: 21.728.026 lei (aprox. 4,8 mil. euro); 3. ALPIQ ROMENERGIE SRL: 87.821 lei (aprox. 20.000 euro); 4. ALRO SA: 21.238.719 lei (aprox. 4,7 mil. euro); 5. ELECTROCARBON SA: 864.203 lei (aprox. 193.000 euro); 6. ELECTROMAGNETICA SA: 9.021.308 lei (aprox. 2,0 mil. euro); 7. ELSID SA: 2.553.868 lei (aprox. 570.000 euro); 8. ENERGY FINANCING TEAM AG (SWITZERLAND): 71.374.436 lei (aprox. 16,0 mil. euro); 9. ENERGY HOLDING SRL: 12.359.852 lei (aprox. 2,8 mil. euro); 10. LUXTEN LIGHTING COMPANY SA: 5.454.150 lei (aprox. 1,2 mil. euro); 11. MENAROM-P.E.C. SA (succesor EURO-P.E.C. SA): 724.950 lei (aprox. 162.000 euro).

Conform unor surse din piață, citate de ZF, la finele anului trecut, Energy Holding, a renunţat la toţi clienţii din proprie iniţiativă. “Au explicat că se retrag de pe retailul de energie şi că se implică în alte activităţi. Nu se ştie ce activităţi anume, dar acum Energy Holding este o nucă goală“, a declarat sursele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.