Un raport al PUBLIC CITIZEN, o prestigioasă organizaţie de apărare a drepturilor civice din Statele Unite, ne arată motivaţia pentru care preşedintele Barack Obama nu l-a numit pe Mark Gitenstein în postul râvnit de acesta, şi anume, cel de şef al Biroului pentru Politici Juridice al Departamentului de Justiţie (OLP). Prin lobby-ul său pentru mari corporaţii în defavoarea cetăţeanului obişnuit, Gitenstein a intrat în conflict cu politica de etică a preşedintelui Obama. Însă chiar şi „exilat" în România, Gitenstein nu a renunţat la vechile-i năravuri. Trebuie neapărat să cumpărăm F-16 scoase din uz, iar Exxon (fostul...? client) să aibă scutiri de taxe? Să continue oare în România lista de comisioane prezentată de PUBLIC CITIZEN?

Raportul organizaţiei Public Citizen:

Obama nu ar trebui să-l nominalizeze pe lobbyistul Mark Gitestein la Biroul pentru Politică Juridică al Departamentului de Justiţie

Mark Gitenstein, un fost angajat al Senatului, devenit lobist pentru companii, pare a fi principala alegere a Preşedintelui Obama pentru funcţia de şef al Biroului pentru Politică Juridică (OLP) al Departamentului de Justiţie. În acest caz, Obama ar trebui să revină asupra alegerii.

Gitenstein are un istoric îndelungat de susţinător al legislaţiei care protejează companiile împotriva răspunderii în detrimentul americanului de rând. Mai mult, activităţile de lobby ale lui Gitenstein par a încălca ordinul executiv care reglementează conflictul de interese, pe care Obama l-a semnat în prima zi a mandatului său.

Un istoric îndelungat de susţinere a sustragerii de la responsabilitatea corporatistă

Nu mai târziu de luna august, Gitenstein era oficial înregistrat prin firma sa de avocatură Mayer Brown ca lobist în numele Camerei de Comerţ a SUA, AT&T, Merrill Lynch şi al altor câţiva clienţi corporatişti. Printre cauzele pentru care acesta luptă se numără îngreunarea procesului prin care firmele sunt trase la răspundere pentru încuviinţarea sub semnătură a unor proiecţii de venituri false, şubrezirea unei legi care ajută la detectarea şi penalizarea fraudelor comise de contractorii guvernamentali şi limitarea posibilităţii consumatorilor de a intenta o acţiune colectivă.

Istoricul îndelungat de lobist a lui Gitenstein în slujba intereselor corporatiste puternice şi în detrimentul americanului de rând intră în conflict cu filozofia juridică îmbrăţişată de Obama. Atunci când s-a opus numirii judecătorului Samuel Alito la Curtea Supremă, Obama a argumentat că Alito „se raliază în mod constant de partea celor puternici împotriva celor fără putere." Când s-a împotrivit numirii judecătorului John Roberts la Curtea Supremă, Obama a argumentat că „mult prea adesea acesta şi-a folosit iscusinţa sa formidabilă în numele celor puternici şi în detrimentul celor fără putere." La fel se poate spune şi despre Gitenstein, printre ai cărui clienţi permanenţi se numără Camera de Comerţ a SUA, un susţinător viguros al nominalizării de către Preşedintele Bush a judecătorilor Alito şi Roberts.

Camera de Comerţ l-a susţinut pe Alito în parte pentru „înţelegerea preocupărilor mediului economic şi de afaceri", iar pe Roberts l-a susţinut pentru „experienţa sa consistentă în apărarea principalelor corporaţii americane." Aceste valori contrastează puternic cu preocuparea pe care Preşedintele Obama a enunţat-o, aceea că judecătorii trebuie să înţeleagă efectele deciziilor lor asupra americanilor de rând. „Avem nevoie de cineva care să poate simţi cum e să fi mamă adolescentă şi să empatizeze, să empatizeze şi să înţeleagă cum e să fi sărac, negru, homosexual , handicapat sau în vârstă."

Iată câteva dintre problemele importante pentru care Gitenstein a făcut lobby pentru reducerea responsabilităţii corporatiste:

La mijlocul anilor 90, Gitenstein a făcut lobby în numele unei coaliţii de 430 de firme în favoarea legii Public Securities Litigation Reform Act (PSLRA) – legea de reformare a sistemului de soluţionare a litigiilor în cazul titlurilor de stat – care a îngreunat procesul de tragere la răspundere a companiilor şi firmelor lor de contabilitate pentru proiecţii false de venituri incluse în rapoartele financiare. Joe Biden, atunci un senator, a spus despre proiectul de lege că „acesta le dă mână liberă companiilor să mintă investitorii. Bunica este cea care pierde de pe urma acestui proiect de lege. Este cât se poate de scandalos." Proiectul a fost adoptat deşi Preşedintele Clinton s-a opus prin veto în 1995.

În 2002, unii critici au argumentat că PSLRA a fost vinovată pentru falimentul firmei petroliere Enron. Dispariţia acestei firme a dus şi la dispariţia firmei de contabilitate Arthur Andersen, un fost client a lui Gitenstein care a auditat Enron-ul. Mayer Brown a raportat că a încasat 780.000 de dolari de la cele mai mari firme de contabilitate cunoscute ca Big Five, între anii 1999 şi 2001 pentru activităţile de lobby desfăşurate de Gitenstein şi colegii acestuia.

Între 1999 şi 2001, Gitenstein a făcut lobby pentru Boeing, Lockheed Martin ( N.R. – producătorul avioanelor F16 ),General Dynamics şi alţi câţiva contractori din rândul firmelor de apărare în legătură cu legea False Claims Act – legea privind despăgubirile false – o lege iniţiată de Preşedintele Abraham Lincoln care prevede recompense pentru bugetari în cazul informaţiilor care demască fraude comise de contractorii guvernamentali. O coaliţie a firmelor de apărare era în acea vreme în căutarea unei legislaţii care să îngreuneze procesul de dovedire a fraudei în cazul determinării amenzilor şi care să reducă penalităţile pentru cei vinovaţi în baza acestei legi. În noiembrie 2007, Departamentul de Justiţie a raportat că a reuşit să recupereze peste 20 de miliarde de dolari din anul 1986, când această lege a fost întărită. Gitenstein a încercat să şubrezească legea.

Din anul 2000, Gitenstein face lobby pentru Camera de Comerţ a SUA. Acesta a fost şi consilier extern pentru Institutul pentru Reformă Juridică al Camerei. Gitenstein s-a numărat printre strategii principali ai efortului de limitare a acţiunilor colective prin aducerea acestora sub jurisdicţia sistemului juridic federal. Legislaţia privind acţiunile colective a fost adoptată prin lege în anul 2005.

Nominalizările juridice şi agenda „reformei judiciare"

Pe site-ul său de Internet, OLP spune că OLP-ul împreună cu Procurorul General îl sfătuieşte pe Preşedinte cu privire la nominalizările juridice.

Judecătorii au o putere fantastică în ceea ce priveşte problemele pentru care Gitenstein a desfăşurat activităţi de lobby. Gitenstein a făcut lobby pentru Camera de Comerţ în legătură cu „reforma judiciară", care în linii mari cuprinde obiectivul Camerei de a reduce accesul consumatorului la sistemul juridic (inclusiv prin impunerea de mandate arbitrare), limitarea cuantumului despăgubirilor şi protejarea companiilor împotriva proceselor intentate de autorităţile juridice ale statelor şi procurorii generali. Una dintre „reformele judiciare" importante supuse atenţiei Congresului priveşte arbitrajul obligatoriu. Companiile pot obliga consumatorii la arbitraj unilateral din cauza unor decizii ale Curţii Supreme cu privire la o lege obscură numita Federal Arbitration Act – legea arbitrajului federal – motiv pentru care este nevoie de legislaţie care să rezolve problema.

Opinia Camerei potrivit căreia influenţarea judecătorilor corespunde agendei sale de reformare judiciară se reflectă în faptul că aceasta a cheltuit zeci de milioane de dolari în acest deceniu în încercarea de a influenţa rezultatul campaniilor pentru alegerea reprezentanţilor puterilor judecătoreşti locale. Acest fapt nu este posibil în cazul judecătorilor federali, care nu sunt aleşi ci sunt numiţi. Cu toate acestea, Camera a avut un rol activ în influenţarea componenţei sistemului juridic federal. Camera s-a implicat într-un proces oficial de evaluare a nominalizărilor pentru Curtea Supremă şi de influenţare a nominalizării şi aprobării candidaţilor încă din anul 1987, odată cu nominalizarea eşuată a lui Robert Bork.

Importanţa procesului de selecţie juridică în concepţia „reformei judiciare" a Camerei devine clară şi din numeroasele decizii ale Curţii Supreme care au redus puterea consumatorilor şi a autorităţilor de reglementare în cazul asumării responsabilităţii corporatiste. De exemplu, în anul 2008, Curtea Supremă a redus despăgubirile ce urmau a fi plătite de Exxon pentru scurgerile de petrol cauzate de Exxon Valdez în 1989 de la 2,5 miliarde dolari la 500 milioane. Curtea a argumentat că 2,5 miliarde dolari – sumă care deja fusese redusă de la suma iniţială de 5 miliarde decisă de completul de judecată – reprezintă o pedeapsă excesivă, cu toate că scurgerile de petrol afectaseră mijloacele de trai a 33.000 de persoane iar profitul firmei Exxon doar pentru anul 2007 era de 39.5 miliarde dolari. În 2007, Curtea Supremă a argumentat că aprobarea din partea FDA pentru dispozitivele medicale – care se referă doar la standarde de minime de siguranţă – exonerează producătorii de orice răspundere în cazul accidentelor sau morţilor cauzate de funcţionarea defectuoasă sau de prezentarea incorectă a dispozitivelor, ceea ce înseamnă că pacienţii şi familiile lor nu au dreptul la compensaţii în baza legislaţiei statelor , chiar şi atunci când producătorul nu dezvăluie informaţii critice FDA sau când defectele sunt detectate după obţinerea aprobării. Tot în 2007, Curtea Supremă a casat decizia unei curţi inferioare, 5 la 4, statuând că în cazul acţiunilor pentru plăţi discriminatorii termenul limită pentru depunerea cererilor începe să curgă de la data la care compania ia o decizie discriminatorie, chiar dacă angajatul îndreptăţit nu ia cunoștință de acţiune decât mult mai târziu. Astfel, termenul imită pentru acţiune juridică poate să se fi scurs înainte ca angajatul să fi aflat că a fost victima unei discriminări. Congresul a adoptat recent o lege prin care a anulat decizia Curţii Supreme. Obama a promulgat legea pe 29 ianuarie 2009.

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele unei liste mai lungi de decizii a Curţii Supreme în favoarea corporaţiilor şi în defavoarea consumatorilor care arată rolul critic pe care judecătorii îl joacă în determinarea rezultatelor care afectează posibilitatea indivizilor de a solicita despăgubiri. Aceasta este şi o ilustrare a pericolului de a însărcina o persoană care s-a opus constant intereselor consumatorilor să controleze selecţia judecătorilor care vor lua astfel de decizii.

Conflict cu politica de etică a lui Obama

Pe lângă faptul că activitatea lui Gitenstein intră în conflict cu valorile exprimate de Obama, accesata pare să încalce politica de etică a lui Obama. Această politică a fost enunţată într-un ordin executiv din 21 ianuarie care cere lobiştilor să promită să se abţină timp de doi ani de la numirea în funcţie de la orice activitate pentru care au desfăşurat activităţi de lobby în perioada de doi ani premergătoare numirii în funcţie şi de asemenea să nu se implice în problemele specifice acestor activităţi.

Activitatea Biroului pentru Politici Juridice nu este numai „direct şi consistent" legată de foştii clienţi a lui Gitenstein; acest birou este unul dintre cele mai importante şi mai influente ale puterii executive care privesc tocmai problemele în legătură cu care Gitenstein a făcut lobby în numele clienţilor săi. Ca şef al OLP, Gitenstein ar fi însărcinat cu „dezvoltarea şi implementarea unor iniţiative juridice importante ale Departamentului de Justiţie," conform descrierii postului postat pe site-ul OLP, şi ar servi drept consilier principal în probleme de politici pentru procurorul general şi vicele acestuia. Vara trecută, conform declaraţiei activităţilor de lobby depusă la Senat, Gitenstein pare să fi făcut lobby pentru AT&T ca să oprească Congresul în limitarea clauzelor obligatorii de arbitraj, care sunt nişte prevederi contractuale prin care companiile obligă consumatorii şi angajaţii să supună litigiile unor tribunale de drept corporatist alese de companii în loc să-i lase să depună cererile pentru despăgubiri în cadrul tribunalelor de drept comun.

Aproape în aceeași perioadă, Departamentul de Justiţie al Administrației Bush lua în considerare legislaţia privind arbitrajul. Acesta a trimis o scrisoare Comisiei Juridice a Senatului în care se opunea unui proiect de lege privind eliminarea arbitrajului forţat de către azilurile de bătrâni împotriva bătrânilor şi a familiilor acestora.

Numirea lui Gitenstein într-un post în care acesta poate influenţa în mod substanţial şi chiar direcţiona politicile Departamentului de Justiţie în privinţa problemelor pentru care a făcut lobby contravine literei şi spiritului politicii de etică a lui Obama.

Clienţii pentru care Gitenstein a făcut lobby

Sursă: Analiză Public Citizen a declaraţiilor activităţilor de lobby depuse la Secretariatul Senatului