Un maidan numit CSM: „A doua zi e mai cumplit”

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru al CSM, a vorbit vineri seară la Antena 3 despre situaţia explozivă din Consiliul Superior al Magistraturii.

„Amenințările și jignirile curg de la începutul anului”, a relatat Gabriela Baltag, precizând că unele persoane din CSM jignesc în mod constant alte persoane din cadrul Consiliului.

„Am ales să vin în această funcție pentru că am simțit că pot să fac ceva. În fiecare zi, mă gândesc că nu poate fi mai rău decât în ziua respectivă și a doua zi e mai cumplit”, a mai afirmat judecătoarea.

Gabriela Baltag susţine că ameninţările la care sunt supuşi membrii CSM sunt variate.

„De la cuvinte aruncate, de la mail-uri pe care le poţi primi pe grupul membrilor CSM… Eu le păstrez, pentru că dacă într-o zi o să mi se întâmple ceva… (…). Când am plecat de acasă i-am lăsat soţului câteva date ca în cazul în care mi se întâmplă ceva să poată contacta un coleg, un apărător”, a afirmat magistrata.

Despre Inspecția Judiciară

La aceeași televiziune, judecătoarea Gabriela Baltag a susținut, referitor la înregistrarea în care apare inspectoarea Mihaela Focică, că aceasta este parte dintr-o „poveste”, iar Inspecția Judiciară este o „miză mare”.

„Am ascultat-o (înregistrarea – n.red.) în același moment în care a apărut și în presă. A doua zi dimineață am primit o altă sesizare de la inspectorul judiciar. Chestiunea aceasta urmează să fie analizată, potrivit votului de ieri (joi – n.red.). Eu pot să vă spun că Inspecția Judiciară în această poveste, în acest plan, a reprezentat o miză. O miză mare, începută din primăvară, cu propuneri ciudate, venite din partea unor membri ai CSM. Ei voiau să se modifice fie modalitatea de selectare a inspectorilor, fie chiar o procedură de schimbare din funcție a conducerii Inspecției. Prima dată am crezut că e un mesaj sau e dorința unor membri din Consiliu de a împlini așteptările colegilor noștri pentru că, într-adevăr, IJ poate trebuie reformată. Eu, personal, am simțit acest lucru. Dar nu vorbesc despre mine aici, vorbesc despre colegii mei, despre ce așteaptă sistemul. Nimic din ce așteaptă sistemul nu este în acele propuneri. Nicio revizuire a mandatelor ca durată, ca modalitate de ocupare, ca număr, ca procedură de selecție”, a explicat Gabriela Baltag.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.