Un mort, desemnat președinte al biroului electoral

O persoană decedată a fost desemnată președinte al biroului electoral al unei secții de votare din comuna Santa Mare din județul Botoșani, anunță Agerpres

Persoana desemnată să îndeplinească funcția de președinte al Biroului electoral al Secției de votare 354 din Santa Mare, Rodica Drobotă, a decedat în luna martie a acestui an.

Potrivit președintelui Biroului Electoral de Circumscripție al comunei Santa Mare, Rodica Cociorvă, eroarea a apărut ca urmare a neactualizării bazei de date a Autorității Electorale Permanente (AEP), cea care a desemnat, luni, prin tragere la sorți, președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare.

„Din cât am înțeles, primăria a comunicat AEP faptul că persoana respectivă a decedat, dar nu au fost operate modificările în baza date date a AEP”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Rodica Cociorvă.

De altfel, la Santa Mare a apărut și o situație de incompatibilitate, președintele Biroului electoral al Secției de votare 352, Maria Dănilă, fiind și candidat din partea Partidului Mișcarea Populară la funcția de primar al comunei.

Ca urmare a acestei situații, AEP va organiza o nouă tragere la sorți

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.