Un Oscar pentru o altă Americă

În cele două săptămâni înainte de duminica trecută, când au fost premiile Oscar, presa occidentală, îndeosebi cea anglo-saxonă, a făcut un promo nebun pentru filmul lui Clint Eastwood, ”Lunetistul american”. Se părea că nimic nu-l va opri să ridice 6 statuete, la cele 6 categorii unde fusese selecționat: cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu etc. Mai bine spus, a fost un promo de-a dreptul indecent, în realitate pentru mesajul politic al filmului, același ca în toate filmele cu Rambo ale lui Silvester Stallone, ale lui Chuck Norris, cu eroi americani invincibili, care au spulberat tot ce le-a ieșit în cale de la al Doilea Război Mondial încoace, sovietici, chinezi, vietnamezi, cubanezi, arabi, aproape toate națiile. După cum arată și titlul lui, filmul, altminteri bine făcut, un western unde cowboy-ul clasic a fost înlocuit cu un trăgător de elită, a avut în America un mare succes de box office, a ridicat, pretutindeni, în picioare sălile, a produs o mare mândrie patriotică la tineri, s-a aplaudat, fluierat, aclamat, strigat ”Yes!, Yes!, Yes!”, cu cele 200 de ”ținte” lovite toate direct în cap, eroul principal a devenit erou național.

Filmul cu killer-ul nevăzut părea că a picat pe piață tocmai la țanc, cu două zile înainte de mega-evenimentul de la Hollywood, la Washington, istorici și experți militari au anunțat că, de la nașterea SUA, din 1776, deci de 240 de ani, SUA au purtat războaie 220 de ani (?!), că, practic, toți președinții americani, fără nici o excepție, au fost ”președinți în vreme de război” (war time presidents); că de atunci încoace americanii s-au bătut absolut cu toată lumea, cu indienii nord-americani, cu englezii, francezii, spaniolii, mexicanii, băștinașii din insulele Pacificului (Fiji, Gilbert, Samoa, Filipine etc.), cu chinezii, pirații de toate națiile și de pe toate oceanele, s-au bătut între ei ca orbii și au murit cu sutele de mii (625.000 de morți în războiul civil 1861-65), s-au bătut cu aproape toate țările Americii Centrale și de Sud; cu germanii și italienii, au bombardat România, îndeosebi Bucureștii (7.693 morți și 7.809 mutilați); cu japonezii, coreenii, vietnamezii, cambodgienii și laoțienii, cu libanezii, irakienii, sirienii, afganii, iranienii, cu țări africane, cu rușii bolșevici în 1919-1921 etc. Deci, două zile după publicarea în premieră a acestei liste nefericite, urma ca ea să fie ”onorată” cu câteva Oscaruri și, astfel, la nesfârșita înșiruire de bătălii și morți să se mai adauge încă un război, unul virtual, cinematografic, dar făcut după o poveste reală, războiul din Irak al lunetistului Chris Kyle.

Totul părea să meargă strună, în preziua premiilor, mogulii din industria filmului au dat asigurări că pelicula nu conține nici un mesaj politic (atunci, de ce oare Bagdadul a anunțat chiar în sâmbăta aceeacă filmul este interzis în Irak?), criticii de film din interiorul sistemului și ai mașinăriei de propagandă au afirmat că filmul este ”un fenomen cultural autentic” (cum adică, un tip care împușcă în cap 160 de oameni în 100 de minute este ”un fenomen cultural autentic”?), criticii independenți au întrebat cum a ajuns, de fapt, lunetistul respectiv în Irak, de ce domnul regizor Eastwood n-a explicat, nici măcar într-o propoziție, cum i-au mințit foștii Bush Jr. și Dick Cheney, pe conaționalii lor și o lume întreagă cu războiul din Irak și au mai spus că filmul este făcut pentru amețiți și spălați pe creier. Faimosul regizor american Michael Moore (Fahrenheit 9/11, Una mare, Capitalism: o poveste de dragoste etc.) a zis și el cam aceleași lucruri despre ”capodopera” colegului Clint, în plus că ”lunetiștii sunt toți niște lași, care stau ascunși și omoară oameni”, și că n-ai ce să aplauzi la ei, nici îndemânare, nici curaj și nici patriotism.

Iar apoi a venit dezastrul. ”Lunetistul american” n-a luat aproape nimic, un amărât de Oscar pentru ”montajul sonor” (ce o fi de premiat la chestia asta, ”montajul sonor”, poate tăcerea amortizorului de sunet de la pușca lunetistului…). De necrezut, la Hollywood, duminica trecută, nu au câștigat cei cu războiul, cu Pentagonul, cu complexul militar-industrial-financiar și cu băieții macho. Premiile mari s-au dus toate către un regizor hispanic, mexicanul Alejandro Gonzáles Iñarritu, echipa și filmul său, Birdman, o poveste de viață. A fost, vorba unui coleg de presă, un Oscar hispanic. De ce? Credem că dintr-un motiv îngrozitor de politic, pe care puțini oameni deștepți și influenți ai Americii l-au înțeles. Anume că, în următoarele decenii, problema nr. 1 a SUA vor înceta să mai fie militarismul, războaiele, expansionismul globalist și dominația mondială, cu opțiunea forței. În două-trrei decenii, problema nr. 1 a Statelor Unite ale Americii va fi una existențială, în sensul că establishmentul politic american actual va risca să-și piardă controlul și dominația nu în lume, ci chiar în propria țară. În 1960, în SUA erau 5 milioane de hispanici și asiatici, astăzi sunt 60 de milioane, în 2050 numai hispanicii vor număra peste 100 de milioane (25% din populație), americanii de origine europeană vor fi o minoritate, iar Mayflower va fi istoria unui grup nord-american minoritar. Cuvântul imigrare este pe cale dispară din vocabularul americanilor realiști, câțiva folosesc deja altul, invazie, unii spun că Reconquista, adică recucerirea Sudului, luat de două secole încoace de la Mexic, a început.

Oscarul hispanic 2015 este un semn că vântul a pornit să sufle cu tot mai multă putere dinspre Sud, de dincolo de Rio Grande, și că profeția Reconquistei se împlinește.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Toma 73 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.