Un popas în lumea minunată a cărţilor

Hotelul Bosfor

”Un roman fermecător şi temperamental, plin de umor şi ironie fină”, notează Der Spiegel.

Un roman poliţist de Esmahan Aykol, plin de ironie, a cărui protagonistă are origini germano-turce, care se află acum ca spectatoare şi participantă la o cercetare despre o crimă la Istanbul.

Ce iubeşte în acest oraş de care este fascinată Kati Hirschel, care îşi petrece cea mai mare parte a timpului în haosul aceste metropole, o poartă între Orient şi Occident?

Nemţii beau bere. Şi turcii mănâncă chebap. Kati Hirschel luptă în fiecare zi împotriva acestor clişee. De trei ani locuieşte în Istanbul şi îşi conduce librăria de romane poliţiste şi turcii încă se mai minunează când râde – doar nemţii nu râd niciodată. Kati Hirschel însă nu se lasă cantonată într-un singur rol şi se transformă într-un detectiv de succes. După mottoul: librarul nostru, eroul nostru.

Poate mai mult decât chebabul Kati iubeşte sălile de ceai din grădinile otomane în care există o convieţuire şi o capacitate de a comunica.

”Sâmbăta, împreună cu prietenul şi vecinul meu drag, Yilmaz, obişnuiam să pândim din colţul grădinii ceainăriei din cartier şi să-i surprindem pe trecători. Este un nebun la curent cu toate zvonurile, îmi povesteşte mie tot ce ştie şi le povesteşte celorlalţi ce ştie despre mine… Yilmaz şi cu mine luăm sâmbăta dimineaţa covrigi de la brutar şi ziare de la magazinul alăturat şi ne facem comozi în grădina pentru ceai. Asta pe la ora 10. Întreaga promenadă din Cihangir se desfăşoară în faţa noastră, mulţi ne cad în plasă şi se aşează la masa noastră, alţii sunt mai prevăzători, doar ne fac semn şi trec mai departe. Când ne plictisim de pălăvrăgeală, mergem la cinema.

A intrat în obişnuinţă ca Yilmaz să sosească în grădină mai devreme decât mine. Şi pentru că eu nu sunt un om punctual şi, pe deasupra, sunt o nemţoaică nepunctuală, nu pierde ocazia să mă ia peste picior din acest motiv. La rândul meu, îl iau peste picior spunându-i că toţi turcii îi consideră pe germani idioţi punctuali şi harnici. După cum vă puteţi gândi, pentru Yilmaz reprezintă cea mai cumplită jignire să-i spui că ar fi ca toţi ceilalţi. Nu pierd prilejul să vorbesc despre ciudatele prejudecăţi pe care le au turcii referitor la germani: când turcii văd un german zâmbind vesel, cad pe spate de mirare. Dacă eu râd, ei gândesc că deja m-am integrat bine în societatea turcă şi găsesc că asta este de bine.

Când după o întârziere de un sfert de oră, apar în grădină, Yilmaz mă surprinde nefăcând nicio glumă privind caracteristicile germanilor. Probabil că era mult mai preocupat de alte chestiuni: povestea cât de multe firme din Turcia, cu miile, inclusiv cea publicitară la care lucra el, se aflau în criză financiară. Începuseră concedierile”.

Kati a trăit la Istanbul jumătate din viaţa sa, cunoscându-i fiecare colţ. Este o fiinţă independentă, vanitoasă, pasională, conducându-şi librăria specializată în romane poliţiste. Acolo întâlneşte tot felul de lume, clienţi, prieteni, oameni simpatici, curioşi şi gălăgioşi. Petra, vechea sa prietenă de origine germană, devenită între timp actriţă de oarecare faimă, o cheamă pentru a petrece împreună câteva zile. Ea ajunsese la Hotel Bosfor pentru a filma într-o producţie turco-germană. Petra îi povesteşte întreaga ei durere, fiind o fiinţă care munceşte mult fără să aibă vreo relaţie amoroasă. În elegantul hotel în care stau, Bosfor, se întâmplă o crimă şi suspectată este chiar Petra. Victimă a fost regizorul german, găsit mort în cada de baie, cu un pahar de whisky în mână. Au loc întâlniri în care intră jocul între orientalism şi occidentalism într-o metropolă încărcată de istorie europeană care vrea să se reîntoarcă în Europa.

Esmahan Aykol s-a născut la Edirne şi trăieşte între Berlin şi Istanbul. În timpul studiilor universitare de jurisprudenţă a lucrat ca jurnalistă pentru Radio şi jurnale turceşti. A publicat romane precum Hotel Bosfor, Apartament la Istanbul, Divorţ în stil turcesc, Tango la Istanbul.

Într-un interviu Esmahan Aykol mărturiseşte: ”Din păcate, asta e Turcia, în care femeile sunt ucise şi fetele de la vârsta de 12 ani sunt constrânse să se căsătorească. Turcia în care femeile merg cu capul plecat şi nu te privesc în faţă. Din nefericire este o mentalitate care încă există într-o oarecare sferă socială. Eu, de exemplu, trăiesc la Istanbul în Beyoglu, o zonă elegantă, încărcată de magazine frumoase, baruri şi discoteci. Ei bine, după terminarea Ramadanului, am văzut tineri care strigau pe stradă Allah u akbar (Allah e mare). Turcia a devenit din ce în ce mai conservatoare în obiceiuri. Să ne aducem aminte că există o singură femeie în guvern. Eu nu cred că lucrurile se vor schimba mult în Turcia. Mai curând în rău”.

O călătorie. Viaţa mea în politică

„Pe 2 mai 1997, am păşit pentru prima dată în Downing Street în calitate de prim-ministru – spune Tony Blair într-un fel de motto al masivei sale cărţi, apărute în traducere românească la Editura Victoria Books. Nu mai făcusem niciodată parte din guvern, nici ca cel din urmă dintre miniştrii fără portofoliu. A fost prima şi singura poziţie pe care am deţinut-o în guvern.”

O CĂLĂTORIE este o carte despre natura şi rolul puterii politice. Într-un stil onest, neşovăielnic şi, adesea, ambiguu, Tony Blair prezintă suişurile şi coborâşurile carierei sale pentru a ne ajuta să înţelegem omul, politicianul şi omul de stat. Sunt explorate provocările actului de leadership şi ni se explică de ce a ghidat opinia publică spre susţinerea ideilor în care el însuşi a crezut. De asemenea, priveşte mai departe, spre relaţiile de putere şi economiile emergente, spre spre rolul în schimbare al Marii Britanii, abordând problemele vitale şi complexităţile lumii noastre globale.

Tony Blair este politicianul care defineşte vremurile în care trăim. Apariţia lui ca lider al laburiştilor în1994 a marcat o turnură seismică în politica Marii Britanii. În doar câţiva ani, şi-a transformat partidul şi a mobilizat ţara sub propria conducere, devenind prim-ministru în 1997, înregistrând cea mai categorică victorie din istoria laburiştilor, încheind astfel o perioadă de optsprezece ani de guvernare conservatoare. A condus Partidul Laburist spre câştigarea istorică a trei mandate, devenind figura politică dominantă a ultimelor două decenii.

Tony Blair. Fotografie de familie

O CĂLĂTORIE este o relatare directă, semnată de însuşi Tony Blair, a perioadei pe care a petrecut-o la conducerea guvernului şi a evenimentelor ce au urmat. În această carte vorbeşte pentru prima dată despre rolul său în modelarea istoriei noastre recente, începând cu momentul ulterior dispariţiei Prinţesei Diana până la declanşarea războiului împotriva terorismului. Ne sunt dezvăluite deciziile necesare pe care a fost nevoit să le ia pentru reinventarea partidului din care făcea parte, relaţiile pe care le-a avut cu unii colegi precum Gordon Brown şi Peter Mandelson, negocierile extenuante pentru obţinerea păcii în Irlanda de Nord, bătăliile purtate pentru educaţie şi sănătate, implementarea celor mai ample reforme ale serviciilor publice din 1945 încoace şi raporturile sale cu lideri internaţionali, de la Mandela până la Clinton, Putin şi Bush. În plus, este analizată şi credinţa în necesitatea morală a intervenţiei care a condus la deciziile de a intra în război în Kosovo, Sierra Leone, Afganistan şi, în cel mai controversat conflict, cel din Irak.

Puţini prim-miniştri britanici au influenţat destinul naţiunii la fel de profund precum Tony Blair, iar realizările şi moştenirea sa vor fi dezbătute mulţi ani de acum înainte. Spre deosebire de milioanele de cuvinte scrise despre el, această carte este unică: propria sa călătorie, în propriile sale cuvinte.

O carte pe care o poate citi cu folos oricine, dar mai ales oamenii politici.

Tony Blair s-a născut în Edinburgh în 1953. A devenit parlamentar în circumscripţia Sedgefield în 1983, lider al Partidului Laburist în 1994 şi prim-ministru al Regatului Unit în perioada mai 1997-iunie 2007. Din momentul în care a părăsit Downing Street, Tony Blair deţine poziţia de Reprezentant al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, colaborând cu palestinienii în numele SUA, ONU, Rusiei şi Uniunii Europene pentru pregătirea viitorului stat în cadrul eforturilor de impunere a păcii desfăşurate de comunitatea internaţională. În mai 2008 a iniţiat Fundaţia Tony Blair Faith, care promovează respectul şi înţelegerea între marile religii, precum şi credinţa ca forţă a binelui în lumea modernă. Prin intermediul Iniţiativei privind Guvernanţa în Africa, colaborează cu lideri şi cu guvernele acestora pentru implementarea politicilor publice şi atragerea de investiţii sustenabile în Rwanda, Sierra Leone şi Liberia.

Tony Blair împreună cu Cherrie Booth în vizită în Rusia, în Camera de chihlimbar

Ca primul dintre principalii şefi de guvern care a aşezat schimbările climaterice în centrul agendei politice internaţionale la summitul G8 din 2005, Tony Blair colaborează cu liderii lumii pentru a obţine consensul în privinţa unui cadru internaţional al politicilor referitoare la schimbările climaterice. Ca o recunoaştere a obligaţiilor pe care le are faţă de Anglia de Nord-Est, a iniţiat Fundaţia Tony Blair Sports, cu scopul de a creşte şansele tinerilor de a practica sportul.

”Am învăţat cum să dezarmez un adversar şi cum să-l distrug. Ei se enervează, tu te calmezi. Ei întrec limita, tu devii vocea liniştitoare a raţiunii. Ei te insultă: tu îi priveşti nu cu resentimente, ci cu milă. Supus atacului, trebuie să-i priveşti direct, să le studiezi chipurile, să-ţi fixezi ochii în ochii lor în loc să-i roteşti cu nelinişte… Îmi plac oamenii care îşi doresc să reuşească şi îi admir pe cei care o şi fac. Când lucram în barou, am avut numeroase contacte cu mediile economice şi industriale şi m-am înţeles bine cu cei care îşi asumau riscuri, cei care nu îşi pierdeau vremea, care aveau iniţiativă. Ador ideea de a pleca de la zero şi de a reuşi prin forţe proprii. În vreme ce poveştile despre faptul că aş fi fascinat de bogăţie sunt ridicol de exagerate, totuşi am subestimat uneori lipsa de scrupule şi de moralitate care însoţeşte banii. Nu mă înţelegeţi greşit: mulţi oameni de afaceri pot fi persoane creative, pentru care banii reprezintă consecinţa succesului, mai degrabă decât motivaţia. Mi-am dorit o casă frumaosă? Da. Prefer un hotel de cinci stele unuia de două? Da. Cred că viaţa înseamnă mai mult decât atât? Da. Niciodată nu am crezut că a te bucura de plăcerile vieţii înseamnă să manifeşti indiferenţă faţă de cei care nu au o astfel de posibilitate. Pentru mine, opusul era adevărat; ceea ce îmi doream pentru mine, doream şi pentru alţii…. Mi-am dorit ca oamenii bogaţi să se simtă în largul lor şi bine veniţi în Regatul Unit, astfel încât să-şi extindă afacerile, să creeze locuri de muncă şi să-şi răspândească avuţia. Aşadar, pentru mine, eficientizarea sistemului de impozitare nu însemna creşterea taxelor”.

Înotătorul

O carte impresionantă, comparabilă cu stilul lui John Le Carré.

”O călătorie remarcabilă prin mai multe ţări, oraşe şi locuri, bogată în conflicte complexe şi cu o conspiraţie stufoasă, de amploare, în care informaţiile şi ideile se întrepătrund neaşteptat, o conspiraţie care ne face să ne simţim brusc foarte înspăimântaţi ori îngrijoraţi, şi cu toate acestea, o conspiraţie credibilă”, scrie Chris Pavone.

Iar în Diario din Portugalia se consemnează: ”Autorul înaintează cu încredere, prezentând o poveste cu adevărat captivantă şi făcând astfel ca Înotătorul să fie o carte pe care să nu o poţi lăsa din mână”.

Acţiunea romanului are loc pe scena politică din Bruxelles, pe culoarele liniştite ale sediului CIA din Virginia, în zonele de război fierbinţi din Orientul Mijlociu, dar şi pe ţărmurile stâncoase ale arhipelagului suedez. Un spion american îşi abandonează oraşul copilăriei pentru o soartă nesigură. Neputinţa lui de a se ierta pe sine pentru ceea ce a făcut îl determină, de-a lungul anilor, să încerce să se elibereze de trecutul pe care, de altfel, îl poartă cu el în Liban, Afganistan, Irak – oriunde pericolul şi stresul, crede şi speră el, îi permit să uite.

”Sus, deasupra munţilor. De acolo, nu vedem decât alţi munţi. Visez la munţi şi la câmpii deschise acoperite cu zăpezi. Gheaţă în lumina palidă a soarelui. O iarnă veşnică, fără sfârşit. Beau ceai cu luptătorii locali care îşi spun «studenţi», talibanii. Interpretul îmi zice că au studiat la şcolile islamice din Pakistan şi sunt profund religioşi. Wahhabi ca în Arabia Saudită.

Dar, aici, oamenii sunt rebeli, nu intelectuali. Religia lor este simplă şi împănată cu reguli. Dincolo de Allah nu există nicio altă autoritate. Nu există scriitură dincolo de Coran şi, deasupra tuturor, nu există altă religie decât Islamul. Pe mine mă tolerează deoarece le pun la dispoziţie armamentul şi muniţia necesare pentru a distruge armatele sovietice care îi ocupă. Se pare că războiul le permite să facă un asemenea compromis. Chipurile lor sunt măşti de piele bătucită, caftanele lor n-au mai fost schimbate de mii de ani şi sunt pe cale să distrugă cea mai mare armată a lumii cu arme mici şi câteva lansatoare de rachete.

Şi apoi? Când ruşii vor fi plecat, când fotografiile lui Lenin vor fi arse şi numai ruinele şi morţii vor fi rămas? Vor construi aceşti bărbaţi atemporali o ţară în numele lui Allah? Le vom permite să interzică muzica, teatrul, literatura şi chiar monumentele străvechi? Aşa cum zic ei că vor să facă? În mâinile cui punem soarta acestei lumi?”

Un thriller cu acţiune plină de suspans şi cu evenimente tulburătoare completate cu situaţii neaşteptate şi aparent complicate, exact ca într-un labirint în care trebuie să ţii bine un anumit fir întins ca să ajungi la ieşire. Parcursul cărţii, cu alternanţe geografice care duc toate spre aceeaşi dezlegare a misterului pe care autorul ne invită să-l descoperim treptat, înaintând prin labirint, ne poartă într-o lume a încrederii schimbătoare şi a unor angajamente discutabile.

Dar romanul este şi o poveste despre vinovăţie şi ispăşire, cât şi despre faptul că nu ne putem ascunde de trecut. Scrisă într-un stil alert, combinând o varietate de acţiuni pe mai multe planuri şi cu un lirism surprinzător, chiar neobişnuit, povestea este şocantă, creează o dependenţă şi o punte către adaptarea cinematografică.

Joakim Zander s-a născut în 1975 în Stockholm. A copilărit în orăşelul Söderköping, iar mai târziu, în Siria şi în Israel. A urmat cursurile colegiale cu o bursă în Statele Unite. A studiat Dreptul la Universitatea Uppsala şi ulterior şi-a dat Doctoratul în Drept la Universitatea din Maastricht. Dizertaţia lui a fost publicată de Cambridge University Press şi răsplătită cu Premiul Radobank. Înotătorul este prima lui carte.

Zander a lucrat pentru Parlamentul European, cât şi pentru Comisia Europeană în Bruxelles.

Memoriile lui Hadrian

Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poartă marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză.

Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinata meditaţie despre moarte, dualitatea corp-spirit, dragoste, sacralitate şi timp.

Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică. Cronica vieţii lui Hadrian, scrisă de el însuşi, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment şi subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în acelaşi timp, o importantă meditaţie asupra istoriei, un studiu asupra vieţii politice şi a relaţiilor complicate ale lui Hadrian cu mulţi dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori duşmani. Existenţa tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf şi înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvăşită de război şi despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieţii.

”Închipuieşte-ţi, cititorule, că eşti «dragul meu Marcus» şi că tocmai ai primit o lungă scrisoare de despărţire de la împăratul Hadrian, urmaşul lui Traian. A fost un conducător bun, a refăcut economia imperiului şi, mai ales, a reuşit să menţină pacea lumii. Pe monedele bătute în timpul domniei lui scrie Humanitas, Felicitas, Libertas. Acum – suntem către anul 138 – e bolnav şi spune că a ajuns la vârsta la care pentru fiecare om viaţa înseamnă o înfrângere acceptată. El, învingătorul, povesteşte în lunga lui scrisoare istoria acestei intime înfrângeri. Îi auzi vocea egală. Îl admiri pentru că nu se laudă şi nu se plânge. Te întrebi din ce substanţă sunt cuvintele lui dacă nasc oameni în carne şi oase, din ce filozofie sunt făcute sentinţele lui de au atâta căldură şi din ce materie îşi reconstituie trecutul de are atâta prezent. Chiar dacă trăieşti repede, citeşte încet confesiunea lui Hadrian, zăboveşte pe fiecare pagină. Vei descoperi comori”.

Romanul Memoriile lui Hadrian, deşi publicat în 1951, a fost conceput, după cum recunoaşte autoarea, Marguerite Yourcenar, în Carnetul de note la acest roman, între 1924 şi 1929. Între 1934 şi 1937 proiectul acestui roman a fost reluat şi abandonat de mai multe ori. Din nou, între 1937 şi 1939, proiectul a fost abandonat. De fapt, de-abia din 1948 proiectul acestei cărţi va fi reluat cu adevărat. Deşi Memoriile lui Hadrian are la bază o temeinică cunoaştere a lumii greco-romane, ceea ce impresionează nu este deloc atmosfera istorică – bine reconstituită, de altfel –, ci umanul degajat de protagonist, de împăratul Hadrian, un uman universal valabil şi nu caracteristic doar unei anume perioade istorice. Inteligent, empatic, atent la cei din jurul său, atent la el însuşi, perseverent în efortul său de autodisciplinare emoţională şi intelectuală, Hadrian, aşa cum îl înfăţişează Marguerite Yourcenar, constituie un adevărat model paideic.

Recent, la Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei, a fost reeditat acest fascinant volum, în traducerea şi cu notele lui Mihai Gramatopol.

Marguerite de Crayencourt s-a născut la Bruxelles pe 8 iunie 1903, dintr-o mamă belgiană, Fernande de Cartier de Marchienne, şi un tată francez, Michel Cleenewerck de Crayencour. Mama murindu-i după zece zile, de educaţia ei se va ocupa, în Franţa, tatăl anticonformist şi extrem de cultivat. El îi plăteşte publicarea primelor două plachete de versuri, după ce, împreună, aleg pseudonimul debutantei, Yourcenar, o anagramă a numelui lor de familie. În 1929 îi apare primul roman, Alexis, şi îi moare tatăl. Călătoreşte prin Europa, pentru ca, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, să se stabilească în America. În 1937 o întâlneşte la Paris pe Grace Frick (alături de care va trăi până la moartea acesteia, în 1979), la îndemnul căreia va ajunge în SUA şi va preda literatură comparată în New York City şi la Sarah Lawrence College.

În 1938 publică Povestiri orientale (Nouvelles orientales), iar în 1939, romanul Lovitura de graţie (Le Coup de grâce). În 1951 apare romanul Memoriile lui Hadrian (Mémoires d’Hadrien), încununat cu Prix Femina Vacaresco, şi în 1968, romanul Piatra filozofală (L’Œuvre au noir), recompensat cu Prix Femina. În 1977 îi este oferit Grand Prix de l’Académie française pentru întreaga operă, iar în 1980 devine prima femeie primită în Academia Franceză. Se stinge din viaţă la 17 decembrie 1987, cenuşa fiindu-i îngropată în Brookside Cemetery, Somerville, Maine.

Cu o operă care cuprinde numeroase romane, eseuri, poeme, piese de teatru şi trei volume de memorii, Marguerite Yourcenar este una dintre cele mai importante scriitoare de limbă franceză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.