Un scriitor în cursa pentru Președinția Franței

Scriitorul și cineastul Alexandre Jardin și-a anunțat sâmbătă intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2017 din Franța pentru „a reda puterea oamenilor”, informează France Presse, citată de Agerpres.

Fondator al recentei mișcări „Maison des citoyens” („Casa cetățenilor”) și al asociației Bleu Blanc Zebre, el va fi candidatul Apelul mișcărilor cetățenești, care regrupează șase organizații.

„Eu voi fi”, a spus autorul romanului „Le Zebre”, întrebat la postul de televiziune Franceinfo despre candidatul Apelul mișcărilor cetățenești.

În Franța, „cetățeanul nu mai există, teritoriile nu mai există în dezbaterea politică (…) Se aud numai partidele centralizatoare. Se exprimă doar tehnocrația pariziană”, a declarat acesta pentru AFP.

Alexandre Jardin a fondat în urmă cu trei ani mișcarea cetățenească Bleu Blanc Zebre, care invită societatea civilă „să preia controlul”. La 8 septembrie, el a lansat de asemenea pe Facebook mișcarea „Maison des citoyens” pentru a-i determina pe cetățeni să se implice în dezbaterea politică. Această mișcare numără până acum 60.000 de aderenți, conform site-ului său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.