Un spectacol care îl readuce pe Shakespeare în actualitate

Distins de curând cu „Premiul pentru Forţarea limitelor”, coregraful Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, pregăteşte un spectacol în premieră la finalul lunii aprilie, precum şi un turneu naţional şi internaţional fără precedent.

Spectacolul “Folia, Shakespeare & Co”, produs de Fundaţia “Art Production” în parteneriat cu Teatrul “Metropolis” şi Televiziunea Română, se va juca în avanpremieră miercuri, 23 aprilie şi joi, 24 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul “Metropolis”, următoarele reprezentaţii fiind programate în luna mai.

“Sunt românii altfel?” este întrebarea-cheie pe care o lansează spectacolul şi turneul. Trecând prin scrierile lui Caragiale şi Shakespeare, turneul le propune românilor o viziune nouă asupra unei teme sensibile, identitatea naţională: “românii nu sunt diferiţi, ci universali”.

În 2014 se împlinesc 450 ani de la naşterea lui William Shakespeare. În anul 2012, “Anul Caragiale”, Gigi Căciuleanu a pus în scenă “D’ale noastre”, intrată deja în istoria artelor spectacolului, pornind de la textele marelui dramaturg român.

„Ideea mea a fost să prelucrez artistic teme naţionale şi să le adaptez la modernitate”, explică Gigi Căciuleanu.

Spectacolul este realizat împreună cu trupa de dans fondată de artistul român, “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, care reuneşte unii dintre cei mai talentaţi tineri dansatori şi actori din România: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu, Diana Spiridon, Vanda Ştefănescu.

Decorul şi costumele spectacolului sunt gândite şi imaginate de scenografa Corina Grămoşteanu, în sensul atât al unei reinventări moderne a spaţiului scenic, cât şi al păstrării unor clare referinţe la universul elisabetan al teatrului lui William Shakespeare. Muzica îi aparţine compozitorului Paul Ilea.

“În aceste oglinzi deformante, lucrurile se inversează. Nebunii devin înţelepţi, iar înţelepţii nu-ţi mai dau seama cât de smintiţi sunt. Textele lui Shakespeare ne apar ca acel mesaj trimis în spaţiul cosmic, redus la esenţe, concis şi schematic, de o aparenţă cât se poate de simplă şi naivă, dar conţinând, la adresa inteligenţelor extra-terestre, într-un mic dreptunghi cu desene ca de copil, suma informaţiilor despre umanitate”, adaugă Gigi Căciuleanu.

“Folia, Shakespeare & Co” este parte a unui turneu naţional şi internaţional fără precedent, pe care ”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” îl va susţine în toamna acestui an.

Gigi Căciuleanu a declarat în exclusivitate pentru “Cotidianul”

“Dansul este o artă, dar şi o meserie”

Shakespeare adus în zilele noastre de dans-actorii lui Gigi Căciuleanu

„Prin acest spectacol, doresc să mă transmit publicului. Să am şansa să mă regăsesc în ochii celor care mă privesc. De această dată, nu mă vor privi pe mine. În ciuda acestui lucru, sper ca publicul să mă vadă pe mine în acest spectacol sau, mai bine zis, nu pe mine, Gigi Căciuleanu, ci Folia mea. Aş vrea foarte mult să transmit această Folie personală, pe care continui să o descopăr în fiecare zi în acest spectacol. În acelaşi timp, aş vrea ca oamenii să regăsească ceva din amprenta Nocturnelor, 9 şi jumătate. Întotdeauna am spus că una dintre bucuriile mele cele mai mari a fost când dansam cu Miriam Răducanu, pentru că acele momente sunt imposibil de descris. Le caut în toate spectacolele mele, deci implicit şi în acesta. Cred că nu există bucurie mai mare decât cea a bufonului care reuşeşte să îl zgândăre pe prinţ, fără ca acesta să îşi dea seama. Bucuria bufonului este foarte importantă. Bucuria de a te mişca. Dansul este o artă, dar şi o meserie, un artizanat care îţi ocupă toţi atomii: pe cei ai corpului, ai minţii, ai inimii. Aşadar, nu rămâne numai la nivelul vizualului, ci şi undeva la nivelul unor vibraţii pe care le redescoperim de fiecare dată când dansăm. Folia este un spectacol de dans, în primul rând. Shakespeare apare printr-un bufon care se repercutează în fiecare dintre protagonişti. Nu m-au interesat neapărat personajele lui Shakespeare, ci esenţele lor, inteligenţa replicilor şi dedesubtul lucrurilor. Ceea ce mi-ar plăcea foarte mult ar fi ca spectatorul să revină să revadă spectacolul, să nu rămână doar cu o primă impresie, pentru că sunt foarte multe momente pe care le va scăpa. Îl pun de acum în gardă. Şi sunt foarte multe momente pe care chiar şi eu le redescopăr în fiecare zi. Nu cred că este important ca spectatorul să se regăsească într-unul sau altul dintre personaje, ci să se regăsească în reflecţia despre nebunia artei, în această prezenţă a dansatorului pe scrânciobul existenţei”.

O viaţă închinată dansului

Dansul bufonilor

Absolvent al Şcolii de Coregrafie din Bucureşti, Gigi Căciuleanu a participat la un stagiu de perfecţionare la Teatrul “Bolşoi” din Moscova. În paralel cu disciplinele de dans academic, la vârsta de 14 ani, descoperă şi practică dansul de avangardă al marei Doamne a dansului, Miriam Răducanu. Spectacolele “Nocturn 9 ½” sunt prezente încă în memoria publicului. Angajat al Operei din Bucureşti, dansează roluri din repertoriul de balet, dar, în acelaşi timp, devine protagonistul unor spectacole create anume pentru el.

În anul 1973, este angajat în Germania, ca profesor şi coregraf la “Folkwang Ballet”, a cărui directoare era Pina Bausch, iar imediat apoi, ca profesor la Centrul Internaţional de Dans “Rosela Haightower” de la Cannes. În 1974, decide să se stabilească în mod definitiv în Franţa, ca Director al Baletului “Grand Théâtre de Nancy”. Din 1978, înfiinţează şi conduce timp de 15 ani, alături de Colaboratorul său artistic, actorul, regizorul şi scenograful Dan Mastacan, “Centrul Coregrafic Naţional” din Rennes, unul dintre primele din Franţa. În 1993 înfiinţează, împreună cu Dan Mastacan, Compania “Gigi Căciuleanu” de la Paris. Între 2001 şi decembrie 2012 este, la Santiago de Chile, Coregraf şi Director Artistic al “Baletului Naţional” din Chile. În anul 2007, sub egida Fundaţiei “Art Production”, vede luminile rampei, la Bucureşti, trupa “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, cu care dansează în ţară, dar şi la Paris, Bruxelles, Londra, Lisabona.

Cu peste 300 de coregrafii la activ, Gigi Căciuleanu continuă cariera de coregraf invitat şi animă scene şi academii de dans peste tot în lume.

Semnează şi eseul său de Coreozofie: “Vânt, Volume, Vectori”, publicat în 2002 de către Facultatea de Arte a “Universidad de Chile” şi tradus în limbile franceză, italiană şi română.

Gigi Căciuleanu îşi prezintă cel mai nou proiect al său

Din 2008, textele şi poemele sale sunt publicate săptămânal în revista online “liternet.ro”.

A primit de-a lungul anilor numeroase distincţii: Premiul de Coregrafie, la “Concursul Internaţional de Balet”, de la Varna – 1970; doi ani consecutiv: Premiul I la “Concursul Internaţional de Coregrafie” din Köln (Germania) – 1971 şi 1972; Premiul de Companie, la “Concursul Internaţional Bagnolet”/Paris – 1973; Premiul & Medalia “Brigitt” pentru “aportul său la viaţa culturală din regiunea Bretania” (Rennes) – 1987; Premiul de Coregrafie al revistei “Actualitatea Muzicalà”, Bucureşti – 1991; Premiul “APES” – Santiago de Chile, pentru cea mai bună coregrafie – 1998, 2004 şi 2005 ; Premiul “ALTAZOR” – Santiago de Chile – 2001, 2003; Premiul celui mai bun coregraf internaţional, decernat de “Cercul Criticilor de Artă” din Chile – 2003; Premiul UNITER (România) – 2010; Premiul “ROMAINDANZA” – “pentru întreaga traiectorie şi pentru aportul la investigaţia ştiinţifică în domeniul mişcării” (Roma/Italia) – 2011; Premiul Special de Coregrafie al Revistei VIP pentru “NOCHE BACH” în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu” – 2011; Premiul “APES”, pentru întreaga traiectorie – Santiago de Chile 2012, Premiul Mediafax, Bucureşti, 2014.

A fost decorat de asemenea cu “Ordinul Artelor şi Literelor” în grad de Cavaler, Paris, 1984, cu “Steaua României” în grad de Cavaler, Bucureşti, 2002 şi cu “Medalia Rectorală”, Universidad de Chile – Santiago 2012.

Crâmpeie de gânduri din laboratorul “FOLIEI”

George Ivaşcu, Gilda Lazăr şi Gigi Căciuleanu. Foto Ciprian Zinca

“La acest Shakespeare, al Foliei, mă gândesc de foarte multă vreme, de când dansam bufonul în Lacul Lebedelor la Opera din Bucureşti. L-am recitit pe Shakespeare şi mi-am dat seama că exista o constantă: spune în nişte fraze scurte adevăruri mari. În oricare frază, ne reprezintă pe noi, cei care suntem pe scenă, în şubrezenia noastră corporală, în nebunia minţii, în faţa unui public care nu ne judecă, dar care ne observă. Suntem observaţi şi, atunci, reacţionăm într-alt fel decât în sala de repetiţii. Este extraordinar ce se întâmplă în spectacol, sub priviri care te transformă. Aici se petrece alchimia spectacolului. Eu fac pe bufonul la fiecare indicaţie pe care o dau. Dacă ar fi să reiasă ceva din acest spectacol, acest lucru este inteligenţa interpreţilor.

Asemenea unui naufragiat al unei furtuni organizate de duhul Ariel şi iniţiate de magicianul Prospero, exilatul Victor Hugo spune despre William Shakespeare, eşuat şi el pe planeta noastră dintr-o altă lume:

«El scria pe foi volante precum aproape toţi poeţii de altfel… Fiecare dramă de Shakespeare, compusă pentru nevoile trupei, era, după toate aparenţele, învăţată şi repetată în grabă de către actori după originalul pe care nimeni nu-şi lua timpul să-l mai copieze». (Victor Hugo, About Shakespeare, §III-VIII)

Aceste rânduri m-au îndreptăţit să-mi imaginez că acele foi volante ar fi fost împrăştiate de vânt. Şi mi-au dat apoi curajul de a alege din acest vârtej, alergând ca un bezmetic de colo-colo pentru a prinde din zbor câte una din preţioasele foi. Şi, după impactul pe care aveau asupră-mi, să mă opresc pe una sau alta din replicile unuia sau altuia dintre personaje, pentru a organiza această dezordine, într-un tot diferit, imaginar şi histrionic, pentru care Bufonul-Shakespeare nu mi-ar fi, sper din suflet!, purtat pică. Înţelegând că nu am făcut-o din irespect, ci dimpotrivă, cu mare dragoste şi neţărmuită admiraţie.

Gigi Căciuleanu şi lumea lui Shakespeare

«Words, Words, Words», răspunde Hamlet când este întrebat ce citeşte…

Măscăricii, DansActorii din «Folia, Shakespeare & Co», îşi aruncă unul altuia în faţă, şi în acelaşi timp în direcţia spectatorului, vorbe dintr-o piesă sau alta. Sau, mai bine-zis, le dansează, câteodată, cu cuvinte, de cele mai multe ori doar cu corpul.

Textul devine mişcare, subtextul este coregrafiat.

«Deşertăciunea cu alaiul ei

Dansează! sunt nebune. Fala vieţii

Sminteală-i şi această strălucire

Vesteşte-un strop de mir şi rădăcini»

(Apemantus, Timon din Atena, Act I, Scena 2)

De câte ori se pune în scenă o piesă de Shakespeare, regizorul caută şi de cele mai multe ori găseşte şi dezvăluie straturile ei de lectură şi de profunzime, adeseori nebănuite la prima sau chiar şi la a nu-ştiu-câta vedere.

Spre deosebire de punerea în scenă a unei anume piese, în «Folia, Shakespeare & Co» nu m-am concentrat cu predilecţie pe unul sau altul din textele lui Shakespeare, ci m-am inspirat liber din lumea acestora.

Teatrul lui Shakespeare, poate mai mult ca la oricare alt autor, apare ca o maşinărie funcţionând cu energie poetică. Inepuizabilă. Combustibilul fiind metafora, şi metafora metaforei, şi metafore ale metaforelor, şi tot aşa ca nişte cutii de scamator deschizându-se la nesfârşit.

Mişcare, culoare şi inventivitate

«Nebun, îndrăgostit, poet – toţi sunt/ Făcuţi din fantezie: unul vede/ Diavoli mai mulţi ca-n iad – ăsta-i nebunul./ Îndrăgostitul, apucat şi el/ Vede-ai Elenei nuri în frunţi teşite/ Rotindu-şi ochii de extaz cuprinşi/ Poetul cată spre pământ din cer, spre cer de pe pământ…/ …Şi vaporosului nimic îi află/ Sălaş anume şi un nume…» spune Tezeu în «Visul unei nopţi de vară», căruia îi răspunde din «Cum vă place», cu amărăciunea artistului deseori neînţeles, bufonul Touchstone (Tocilă): «Atunci când versurile nu-ţi sunt înţelese sau când deşteptăciunea nu ţi-e sprijinită de copilul dezgheţat care este înţelegerea – asta te omoară mai rău ca o socoteală mare într-o încăpere mică».

Am impresia că la Shakespeare scena nu este numai un spaţiu anume, ci cuprinde, precum în teoria lui Einstein, şi TIMPUL, sub forma unui paralelipiped imobil şi spongios prin care trec, intră şi ies, personajele. Care istorice, care fabuloase sau ordinare (de fapt nici unul nu este anodin). Care comice, care tragice, (de fapt toate tragicomice sau comico-tragice), «măscărici ai naturii» (Hamlet, Act I, Sc 4). Umbre deghizate în bufoni care, de câte ori trec prin acest nemilos spaţiu/timp, ca printr-un fel de răzătoare sau sită multi-dimensională, zgrunţuroasă şi cu ghimpi, lăsăm o dată cu zdrenţele costumului sau cele ale măştii, câte ceva din noi. Bucăţi sângerânde din corp, dar şi din suflet. Iar atunci când ieşim din scenă suntem dacă nu morţi, în orice caz, mai puţin vii. Precum, sper!, şi spectatorul părăsind teatrul.

«… Întreaga lume e o scenă

Bărbaţi, femei, toţi nu-s decât actori

Ce ies şi vin pe rând; şi omul joacă

Mai mult de-un rol în cele şapte acte

Sau vârste ale vieţii».

(JACQUES : “Cum vă place”, Act II, Scena 7)

Pe acel «spaţiu» al timpului se perindă fierbând ca nişte molecule în efervescenţă trei forţe arhetipale:

Amor, «motor» al universului uman, care rareori apare ca personaj însă despre care mereu se pomeneşte: Atâtea-s în iubire plăsmuiri/

Că numai ea le-nchipuie pe toate./ (Ducele : «A douăsprezecea noapte», Act I, Scena 2)

– Victimele amorului, ale capriciilor sale, naufragiate adesea în, şi din, locuri şi furtuni imaginare, pradă zadarnicelor «zvârcoliri» ale iubirii…

– Bufonul, observatorul ireverenţios. Care traversează piesele nu numai sub eticheta de «bufon», «nebun», sau «clown», ci se exprimă atât sub masca unei false inconstienţe inocente, cât şi cu obrăznicia măscăriciului căruia multe îi sunt permise, şi sub înfăţişarea altor personaje: regi sau slugi, bărbaţi sau femei, apariţii lumeşti sau din alte dimensiuni: zâne, duhuri, făpturi supradimensionate, fabuloase sau magice.

O adevărată nebunie a dansului

Bufonul este un vector (iar replicile sale un vehicol) al adevărului.

«Adevărul e un câine care trebuie băgat în coteţ; trebuie scos afară din casă cu biciul când doamna căţea are voie să stea lângă sobă şi să pută»

îi aruncă în faţă Nebunul (the Fool) Regelui (Lear) care îl ameninţă cu biciul pentru impertinenţa sa. (Regele Lear: Act I, Scena 4)

«Persoana îndrăgostită», oricare i-ar fi numele şi sexul de la o piesă la alta este victima «învârtelilor» lui Cupidon.

Dragostea e un duh al casei. Dragostea e un demon: nu-i înger mai slab de înger decât dragostea. (ARMADO: Zadarnicele chinuri ale dragostei, Act 1, Sc 2), căci «Cupidon îi ucide pe unii cu săgeata, pe alţii îi ademeneşte în capcană», (Hero: Mult zgomot pentru nimic, Act III, Sc 1)

Dacă la Shakespeare, toţi nu sunt nebuni, cu toţii sunt însă purtaţi într-o măsură mai mare sau mai mică de un vânt de folie.

În «Folia, Shakespeare & Co», bufonii, când îi reprezintă pe îndrăgostiţi, evoluează de la atitudinea nărăvaşă a unui Berowne sau a unei Beatrice până la nebunia mistuitoare şi înflăcărarea unui Romeo şi a unei Juliete din scena arhicunoscută a balconului.

În aceste oglinzi deformante, lucrurile se inversează. Nebunii devin înţelepţi, iar înţelepţii nu-şi mai dau seama cât de smintiţi sunt. În plus, ca şi în lumea operelor lui Mozart, Shakespeare pune adesea în scenă, cu plăcere şi maliţie, jocul de ping-pong între Anima şi Animus, între Masculin şi Feminin. De la bărbatul obligat să ia o aparenţă de femeie pentru a juca un rol la teatru, pe scena căruia pe atunci femeile nu erau admise, şi acela al personajului feminin obligat să se costumeze în bărbat pentru a-şi atinge scopurile deseori de natură amoroasă. Imaginaţi-vă numai: un actor-bărbat jucând un rol de femeie-deghizată-în-bărbat…

Gigi Căciuleanu împărtăşindu-şi gândurile despre Folia. Foto Ciprian Zinca

Recitindu-i piesele, am impresia că ceea ce Demiurgul binevoieşte să ne arate nu este decât un fel de faţadă amăgitoare sub care mişună (ca şi în spatele arcanelor Tarotului) în ape tulburi, precum un film de Hitchcock, un şir nesfârşit de monştri. Se râde însă mult, pentru că de fapt toate nu sunt altceva decât savante bufonerii, piruete ale spiritului, clovnerii ale inteligenţei… Şi se şi surâde având în vedere că atunci când cortina cade ne dăm seama uşuraţi că am rămas în viaţă, neatinşi de valurile de moarte din piesă, şi că «e bine tot ceea ce se sfârşeşte cu bine».

În «FOLIA», ceea ce m-a interesat a fost să «zgândăr» această faţadă bufonească. Bineînţeles că explorarea s-ar putea extinde la nesfârşit, continuată nu numai de artişti, ci şi de public.

La această reflecţie personală, după vizionarea «FOLIEI» mele, îl invit, cu toată smerenia, pe spectator”, mărturisea Gigi Căciuleanu.

“Pentru România, arta şi artiştii săi sunt un patrimoniu naţional. Cred că trebuie să-i decoperim pe aceşti oameni care de fapt reprezintă un patrimoniu naţional”, afirma Gilda Lazăr, Head of Corporate Affairs&Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu preciza: “Orice întâlnire este o emoţie. Mă bucur că Gigi Căciuleanu ne-a dat acest prilej de a fi împreună. Sunt fericit că artiştii care ne însoţesc în această poveste vor crea un moment istoric, cel puţin pentru Teatrul Metropolis”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.