Șomaj, austeritate, proclamarea dispariției statului providență, a pensiilor, ajutoarelor sociale, coduri ale muncii orientate către angajator, necum către angajat, presiunea economică și a culturii total diferite a muncii și a civismului din statele asiatice, populismul de dreapta si revirimentul mișcărilor anti-imigrație, dispariția solidarității sociale și tratamentele discriminatorii la care sunt supusi și așa abrutizații imigranți, negocierea unui parteneriat transatlantic care va marca impunerea modelului economic anglo-saxon pe continent. Acestea sunt rațiunile revirimentului stângii radicale in Europa, fenomen care, coroborat cu cel al ecologismului militant, a adus aproape de putere forțe politice mai puțin obișnuite în Grecia și Spania și tinde să ajute mișcările similare din Germania și nordul Europei.
”Democrația nu se impune prin șantaj”
”Democrația nu se impune prin șantaj”, spune Alexis Tsipras, liderul stângii radicale elene, Syriza. Este partidul care are șanse să câștige anticipatele din aceasta luna din Grecia și care a stârnit la Berlin suficiente îngrijorări cât ca Angela Merkel să declare că o Grecie condusă de o asemenea forță politică va părăsi zona euro.
”Opresiunea Europei și a FMI” este denunțată de Pablo Iglesias, tânăr profesor spaniol, liderul unui partid creat în urmă cu mai puțin de un an, Podemos, care a terminat 2014 în fruntea sondajelor.
Sunt mișcări apărute în state în care criza economică și rețeta austerității prescrisă la Bruxelles au dus șomajul în rândul tinerilor la circa 50%. Aceste mișcări radicale de stânga s-au dezvoltat mai mult în țările cele mai lovite de politicile impuse de troica Comisia Europeană- FMI-Banca Centrală Europeană – Grecia, Spania, Portugalia – unde s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a șomajului în rândul tinerilor și a inegalității sociale.
”Nobilele idealuri”, trădate a doua oară?
În toate aceste state occidentale reformarea stângii a ajuns să fie percepută ca o trădare a ”nobilelor idealuri” ale socialismului. Efectele austerității și ale așa-ziselor reforme structurale au facut ca reforma laburistă a lui Tony Blair, schimbarea la față a socialiștilor spanioli și italieni, urmată de reformele eminamente liberale ale lui Gerhard Schroeder și cele înfăptuite în Franța sub regimul lui Francois Hollande să fie respinse de electorat și de noua stângă radicală, scrie Liberation.
Văzându-se însă la un pas de accederea la putere, toate aceste partide renunță însă la mesajul radical de succes. Programul grecilor din Syriza nu spune o iotă despre ieșirea din zona euro sau despre încetarea rambursării datoriei externe de 177% din PIB. Se cere doar o reeșalonare. Radicalii de stânga nici nu se gândesc să mai ceară creditorilor privați să renunțe la sumele investite în Grecia, după ce în 2012 au renunțat deja la 70%, ci încearcă acum să obțină o mică reducere din partea UE și FMI. Este o misiune aproape imposibilă, având în vedere că Germania și cancelarul Merkel nu vor în niciun chip să plătească pentru greci și, mai mult, se implică fățiș în campania electorala de la Atena susținând puterea conservatoare.
O situație similară și în Spania, unde partidul Podemos nu merge mai departe de a propune mutualizarea datoriilor economiilor bolnave ale Europei – o măsură susținută de BCE, de mulți economiști americani, însă respinsă categoric de Berlin. Radicalii de stânga din Spania au modificat și propunerea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani, în timp ce grecii din Syriza marșează pe o reformare a aparatului birocratic, totul pentru a seduce Comisia Europeana, în speranța preluării puterii.
Discrepanță majoră între mesaj și program
Profesorul Marc Lazar, director al Centrului de istorie al Institutului de Științe Politice din Paris, oferă pentru Le Temps o radiografie a mișcărilor radicale de stânga din Europa, arătându-se relativ sceptic în privința succesului lor electoral.
”Aceste mișcări nu resping ideea de Europa, ci Europa și UE așa cum sunt ele acum. În discursul lor reapare tematica partidelor comuniste din anii 1970, care denunțat Comunitatea Economică Europeană capitalistă, aliniată imperislismului american. Însă nu se observă o tentă naționalistă, ci insisitența pe necesitatea urgentă a unei alte politici, a unui keynesianism european și a unei democratizări a instituțiilor comunitare. Cazul Syriza este revelator: foarte radicală în mesajul său acum câțiva ani, această mișcare aflată la un pas de porțile puterii insistă pe dorința sa de a menține Grecia în zona euro. Este o diferență față de populismul de dreapta și extremă dreapta, care pune în discuție orizontul european și promovează ieșirea din zona euro.
Dincolo de discursul radical, propunerile concrete ale acestor mișcări le reiau pe cele ale partidelor socialiste și social-democrate din anii 1960-1970, pe care stânga radicală de atunci le respingea. Aceea a fost vârsta de aur a stângii reformiste in Europa, un model despre care se consideră că nu mai este viabil într-o lume globalizată. Este, prin urmare, o mare diferență între retorica acestor grupări și programul lor. În schimb, ele propovăduiesc formule ale democrației participative pentru a răspunde cerințelor cetățenilor europeni care consideră că au fost atinse limitele democrației reprezentative.”
Stânga, condamnată la reformare
Sunt slabe șanse ca stânga europeană, atât de slab reprezentată la acest moment în statele membre, sa se regrupeze printr-o alianță între socialiști și cei considerați în acasta perioada a globalizării drept radicali, spune profesorul Marc Lazar.
”Înainte, în sânul partidelor socialiste și social-democrate coabitau mai multe curente, care își aveau propriile aripi radicale. Ruptura s-a produs între partidele de stânga guvernamentale, care acceptau în numele noilor realități ale economiei mondiale să pună sub semnul întrebării dogma lor și să se transforme, și stânga radicală, care se luptă sa existe în mod autonom, mai cu seamă atunci când această autonomie este favorizată și de sistemul electoral”.
Cât despre reacția partidelor de stânga la actuala situație din Europa, ea ar trebui sa fie o reacție la o criza strategică, culturală, sociologică și organizațională. Stânga trebuie să facă față pierderii masive a electoratului și nemulțumirii crescânde a clasei mijlocii din cauza majorării fiscalității. Stânga mai trebuie să facă față si crizei cu care se confruntă partidele de masă. Prin urmare, întreg proiectul ei politic trebuie regândit, consideră profesorul Marc Lazar.
În afara de sudul Europei, Germania (cu ascensiunea partidului Die Linke) și statele scandinave, revirimentul stângii abia dacă trece granița est-vest atat de prezentă în mentalul occidental. Slovacia, Cehia și Croația sunt singurele țări care mai contează pe harta stângii europene. Tarele fostelor regimurilor comuniste, imperativele geostrategice occidentale în contextul crizei din Ucraina și încă prezentul miraj al prosperității occidentale fac ca în estul Europei stânga să se zbată între irelevanță și autodistrugere.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.