În 2013, când a fost premiat de Uniunea Cineaştilor, Eusebiu Ştefănescu a urcat pe scenă şi a recitat, cu vocea sa inconfundabilă, o strofă din poemul Domnul Stratis Corăbieru descrie un om al poetului grec laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură, Giorgios Seferis: „Dar ce are acest om? În fiecare după-amiază, azi, ieri, alaltăieri/ Stă cu ochii aţintiţi pe o flacără./ Aseară pe trepte când urcam, s-a împiedicat de mine şi mi-a spus: trupul moare, apa se tulbură, sufletul şovăie şi vântul uită./ Numai flacăra, flacăra nu se schimbă niciodată”.
Actorul de teatru şi film, regizorul ocazional, inegalabilul cititor de poezie, poetul Eusebiu Ştefănescu a plecat şi el pe drumul străjuit numai de flacără. O flacără care pentru el a însemnat scena şi platoul de filmare, dragostea nemărginită pentru teatru şi pentru oameni.
Alături de Ion Caramitru la Premiile UNITER
Se născuse la Cricovul Dulce în 1944 şi îşi petecuse copilăria la Câmpina. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa Alexandru Finţi şi Sanda Manu, în 1967, şi a debutat ca actor la Teatrul din Timişoara. A fost apoi, timp de 17 ani, actor al Teatrului din Ploieşti, înainte de a veni în Bucureşti la Teatrul Mic şi ulterior la Teatrul Naţional. Pe scena acestuia din urmă a jucat în Numele Trandafirului, de Umberto Eco, Moartea unui comis-voiajor, de Arthur Miller, Şi mai potoliţi-l pe Eminescu, de Cristian Tiberiu Popescu, Tărâmul celălalt, de Dusan Kovacevic, pentru a aminti numai câteva dintre piesele în care s-a distins prin talentul său, prin eleganţa ţinutei şi a interpretării, prin vocea fără pereche. A fost, de-a lungul carierei, Despot Vodă, Mihai Viteazul, Horia, Alexandru Macedon. Iar în ultimii ani, deşi atins deja de boala cumplită care i-a curmat viaţa, l-am văzut în Bădăranii lui Goldoni pe scena Teatrului Metropolis.
Ca şi la Timişoara, la Ploieşti a făcut şi regie, punând în scenă cinci piese – trei dintre ele prezentate în premieră absolută: Concediu nelimitat, de Mihai Ispirescu, Micii farisei şi Caută un mincinos, de Dimitrie Psatos. Li s-au adăugat inspirate spectacole de poezie, de neuitat rămânând Frunza verde de albastru, conceput împreună cu Nichita Stănescu, după versurile acestuia.
Cu Crina Mureşan în Eduard al III-lea
Cariera lui cinematografică numără peste 20 de roluri, în producţii cinematografice realizate în ţară, dar şi în Germania sau Franţa: Maria şi marea (1988, Mircea Mureşan), Destinaţia Mahmudia (1981, Alexandru Boiangiu), Falansterul (1978, Savel Stiopul), Departe de Tipperary, Ana, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Dragostea mea călătoare, Colierul de turcoaze, Noi, cei din linia întâi, Pădurea de fagi, Figuranţii, Vinovatul, Telefonul, Trahir, Meurtres sous hypnose, Merge şi aşa, Despre morţi numai de bine, Păcală se întoarce, Duminica pierzi sau câştigi.
Cu Ileana Stana Ionescu la premiera filmului Iubire Elena
Dar marea pasiune rămâne teatrul. Într-un interviu din 2013 mărturisea emoţiile pe care le încerca la fiecare apariţie pe scenă: “… E conştiinţa condiţiei noastre, a interpretării. Aici e şi frumuseţea. Tocmai de aceea se întâmplă de fiecare dată altfel. De aceea orice spectacol e un eveniment şi, poate, în lupta aceasta, pe care tot noi am numit-o luptă între arte (lupta cu cinematografia, care a apărut mai târziu – singura artă care nu are muză-, apoi cu televiziunea), câştigă întotdeauna teatrul. E logic să câştige viul. Viul care e perisabil ca tot ce e viu, dar care e fascinant, pentru că transmite”.
Şi tot doriţa de împărtăşi frumosul cu publicul l-a călăuzit, alături de dragostea pentru poezie, şi în minunatele sale recitaluri. Cele mai multe au cuprins versuri ale unor poeţi clasici sau contemporani, pentru că poeţii “simt poezia prin toată fiinţa lor, au poezia în interior, eu trebuie să îi scot din carapacea lor de poeţi! Ştiu însă că doar prin poezie te poţi conecta la Cosmos”.
Cum de altfel a şi făcut-o în propriile sale volume de versuri (de la 8 ani scria poezie) şi în cele câteva recitaluri, în care a apărut uneori şi alături de fiul lui, prestigiosul flautist Ion Bogdan Ştefănescu, şi el un remarcabil poet. Însoţiţi de muzica lui Mircea Tiberian, cei doi reuşeau să transmită sălii o emoţie autentică, pe două glasuri din generaţii diferite.
Eusebiu Ştefănescu, Costel Constantin şi Gheorghe Visu în Bădăranii
Era întâlnit adesea în publicistică, iar volumele lui Retorica limbajului scenic – Magul captiv (2003), Magister vitae sau magia oralităţii (2006), Arhivarul clipei – Din culisele scenei (2009), Glasul sângelui (2011) şi Preschimbarea la faţă (2012) au fost primite laudativ de critică.
Actorul Eusebiu Ştefănescu era dublat de un om de impecabilă onestitate şi etică. Le avea în sânge şi le cultivase graţie mentorilor săi.
“Cel mai important lucru care îmi vine în minte în legătură cu formaţia mea este sfatul pe care mi l-a dat maestrul meu, Alexandru Finţi, maestru emerit al artei: «De fiecare dată când treci printr-un impas în carieră, când eşti înclinat să dai vina pe director, pe regizor, pe societate, gândeşte-te întâi dacă nu cumva lipsa e în tine!». M-a ferit acest precept să iau o atitudine greşită înainte de a descoperi în mine resorturile cu care pot să înving, să depăşesc acel impas al vieţii mele. Mama mi-a spus când eram foarte mic, după ce m-a învăţat rugăciunile Tatăl nostru şi Înger, îngeraşul meu, un lucru senzaţional: «De nu te vede nimeni, te vede Dumnezeu». Din acea clipă nu am mai putut să fac un gest fără acoperire morală pentru că ştiam că întotdeauna există o instanţă care mă vede şi aceasta este Dumnezeu”.
Eusebiu Ştefănescu a fost, de asemenea, un profesor dăruit, considerând că idealul unui dascăl este ca studentul său să-l întreacă. “Aceasta este cea mai mare satisfacţie a celui care răspunde într-un fel pentru ceea ce a putut sădi el într-un copil”.
Fermecător, elegant, cu un stil colocvial greu de egalat, Eusebiu Ştefănescu credea că rolul lui este “De a supravieţui, de a dăinui prin ceea ce fac în această profesie atât de perisabilă, pentru că noi, actorii, nu trăim decât în memoria celor care participă la actul de creaţie artistică”.
Dispariţia lui lasă încă un gol în teatrul românesc. Glasul care a fermecat atâţia spectatori a amuţit. Spiritul lui va continua să trăiască în amintire, neschimbat ca şi flacăra lui Giorgio Seferis.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.