Una din patru școli nu are medic

Nu numai spitalele se confruntă cu deficit de personal medical, dar și în școli, în multe cazuri, medicii lipsesc cu desăvârșire. Numai în București, spre exemplu, una din patru școli nu are medici în cabinete. În țară, situația este și mai gravă. Salariile mici, condițiile puțin ofertante și lipsa unor perspective îi fac pe medici să evite posturile din școli. Nici asistentele medicale nu sunt mai interesate. Primarul Capitalei a promis că situația se va redresa, dar până acum a rămas aceeași.

Ionela Marcu este asistentă medicală la o școală din București de aproape 10 ani. Vine în fiecare zi la program (8.00-16.00) să aibă grijă de cei peste 600 de elevi. Ea le dă o asipirină când e cazul, le face vaccinuri, le ia temperatura, cheamă Ambulanța dacă este necesar sau pur și simplu face o recomandare pentru medicul de familie. În schimb, medicul ajunge doar o dată pe săptămână. „Acum câteva luni m-am speriat pentru că a căzut un băiețel de la etaj. E în clasa a doua. A venit repede Salvarea, dar câteva minute am fost numai cu copilul și cu învățătoarea. Iar când i-am anunțat pe părinți… a fost groaznic, pentru că se speriaseră foarte tare“, povestește Ionela Marcu. E de părere că prezența unui medic ar fi mai mult decât binevenită, dar consideră că și ajutorul oferit de o asistentă medicală este bun. „Important este să fie un cadru medical, care să știe cum să reacționeze, ce trebuie să facă până vine un părinte să ia copilul sau până vine, Doamne, ferește, Ambulanța. Ca să nu mai vorbesc că ar fi nevoie de doi, care să lucreze în ture, să prindă și cursurile de dimineață și pe cele de după-amiază“, spune părintele unui elev din clasa a VI-a.

600 de elevi trebuie îngrijiți și supravegheați de o singură asistentă medicală dintr-o școală din București

În unele școli lipsește chiar și asistenta medicală

Problema deficitului de cadre medicale este una mai veche. Iar instituțiile de învățământ din întreaga țară au atras atenția atât Ministerului Sănătății, cât și primăriilor că această situație trebuie remediată. Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București declarau vara trecută că unele școli nu au nici măcar asistent medical, darămite un doctor. Situația însă nu s-a îmbunătățit de atunci.

„Un copil care are probleme cronice și care trebuie supravegheat în caz că suferă de tulburări de vedere, care obosește, care are probleme cu respirația, va avea și probleme să învețe“, spune Ionela Marcu. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în urmă cu șase luni, că problema va fi rezolvată, însă, deocamdată, aceasta persistă în majoritatea școlilor. „În acest moment, avem evidența completă a necesarului de completat la cabinete. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale a solicitat și Ministerului Sănătății să se implice“, declara Firea în vara anului trecut.

Unele școli din țară nu au mai „văzut“ doctor din 1989

În țară, situația este și mai îngrijorătoare. La Brașov, doar o singură școală din cele 17 are asistent medical, în schimb grădinițele beneficiază de prezența unei asistente medicale. Elevii de gimnaziu beneficiază de prezența unui cadru medical la început de an școlar sau după fiecare vacanță, pentru a face controalele obligatorii.
În județul Dolj, la o școală dintr-o comună, singura prezență care te trimite cu gândul la medic este trusa medicală de urgență. În comuna Calopăr, generații de copii nu au mai văzut un medic în școală din anul 1989.
În România, învaţă peste 3 milioane de elevi în 20.000 de unităţi de învăţământ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.