Liber la urmărirea penală a patru foști miniştri

Klaus Iohannis a transmis, marți, ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru patru foști miniștri, în dosarul Rompetrol II.

Este vorba despre Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000 — 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei și Comerțului în perioada 2003 — 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2005 — 2007, respectiv în perioada 2009 — 2010 și a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2008 — 2009, pentru a se proceda conform legii.

Cei patru demnitari sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, se arată într-un comunicat al DIICOT.

DIICOT susține că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, „și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice”.

La râdul său, Dan Ioan Popescu, potrivit DIICOT, a continuat să sprijine grupul infracțional organizat inițiat de Dinu Patriciu și după încetarea calității de ministru şi a făcut afirmaţii neadevărate într-o mărturie în fața Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID), în favoarea Rompetrol Group.

De asemenea, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea nu au respectat dispozițiile art. 8 al. 2 din OUG 118/2003, modificată prin Legea 89/2005, potrivit cărora, ”în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligațiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare pentru tranzacționarea acestora pe piețele reglementate și au blocat adoptarea HG care să permită vânzarea obligațiunilor pe Bursa de Valori București, iar statului român să-și recupereze creanțele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.