Unde a plecat acvila Arlie și câte păsări flamingo au sosit în România

Acvila țipătoare mică Arlie a plecat în cea de-a cincea migrație monitorizată satelitar pe data de 12 septembrie 2017.

Arlie este una din cele 19 acvile care au fost monitorizate prin satelit de ornitologii români în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, proiect implementat de Societatea Ornitologică Română, Grupul Milvus și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu.

Traseul din prima zi de migrație a lui Arlie, hartă realizată de Emil Todorov

Exemplarul a fost capturat în 2013, i s-au aplicat inele de identificare și un transmițător satelitar cu ajutorul căruia ornitologii monitorizează și ruta de migrație din România în Africa, dar și locurile de cuibărit și de hrană din România.

În anii precedenți, Arlie a plecat spre Africa tot în luna septembrie, cea mai timpurie fiind pe data de 8 septembrie (în anul 2015 ), iar cea mai târzie pe data de 18 septembrie (în anul 2014). Anul acesta, Arlie a plecat dis-de-dimineață, în intervalul orar 6-8 și a folosit aproape același traseu de migrație, dar cu o abatere de 15 kilometri. De obicei trecea pe lângă sau chiar pe deasupra Capitalei, dar de data aceasta a ocolit-o. La ora 10 dimineața se afla deja în județul Prahova, în localitatea Lutu Roșu, de unde a plecat în județul Ialomița, în apropierea localității Borănești. În intervalul orar 12-14 a trecut granița în Bulgaria și a înnoptat în apropiere de localitatea Sarpovo. Prima zi a însemnat o migrație de 250 de kilometri, dintr-un total care se apropie de 12.500 de kilometri. Arlie migrează de obicei prin nu mai puțin de 17 țări (România, Bulgaria, Turcia, Siria, Liban, Israel, Egipt, Sudan, Etiopia, Sudanul de Sud, Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania, Zambia, Angola și Namibia) și 3 continente (Europa, Asia, Africa).

Flamingo la Ialomița

La o zi după plecarea acvilei Arlie, în județul Ialomița a fost observat un grup de șase păsări flamingo (Phoenicopterus roseus). Păsările se aflau pe lacul Fundata, la 25 de kilometri de Slobozia. Este un lac salmastru, așa cum sunt cele preferate de flamingi. Este prima observație a acestei specii în România, în 2017.

Anul trecut specia a fost observată de mai multe ori. În 2016, la Vadu, participanții la Expediția Națională SOR au descoperit 4 exemplare adulte, iar mai apoi au fost văzute altele și la Techirghiol și la Balta Albă. Observația din județul Ialomița a fost făcută de o echipă a SOR care revenea de la conferința de presă din Slobozia. (Emil Todorov, Dani Drăgan și Dorin Damoc, Ovidiu Neculai Bufnilă).

„Plecasem spre București după conferința de presă și am oprit să vedem ce păsări migratoare găsim pe lac. Flamingii erau departe de noi și am bănuit că sunt stârci cenușii, dată fiind talia mare și culoarea gri, așa că ne uitam cu mai multă atenție spre rațele sălbatice. Când am îndreptat lunetele ornitologice spre ei am observat că erau păsări tinere, care nu au ajuns încă la coloritul acela roz, frumos, specific flamingilor. Și erau nu mai puțin de șase. Ghinionul cel mai mare – s-a terminat bateria de la aparatul foto, așa că am apelat la ajutorul jurnalistului ialomițean Florin Floreanu. El a venit în doar 30 de minute din Slobozia cu un aparat foto bun și un teleobiectiv care să ne permite să facem poze de calitate, fără să deranjăm păsările”, a povestit Ovidiu Neculai Bufnilă.

Păsările flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului. Se hrănesc în special cu nevertebrate de toate genurile pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor. Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o dobândesc datorită consumului crustaceelor capturate de pe fundul lacurilor cu apă salmastră sau sărată. Lungimea corpului este de 120-145 cm, iar anvergura aripilor este de 140-165 cm, cu o masă corporală de 2,1-4,1 kg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.