Unde ajung cutiile negre ale avionului care a ratat aterizarea la Cluj

Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ratat, joi, aterizarea pe pista Aeroportului Internațional Avram Iancu vor fi duse pentru decodificare la un laborator specializat din Franța, au declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, surse din domeniul siguranței aviației.

Sursele au menționat că este vorba despre două cutii negre care au fost ridicate deja de pe aeronava Blue Air.

Decodificarea cutiilor negre în astfel de situaţii nu se face neapărat pentru a stabili vinovații, cât mai ales pentru îmbunătățirea sistemului de siguranță aviatică, scrie sursa citată.

Un avion cu 116 pasageri, care efectua o cursă charter de la București la Barcelona, cu escală la Cluj, a ieșit, joi, pe de pista Aeroportului Internațional Avram Iancu în timpul manevrelor de aterizare, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale.

În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar și o altă cercetare este derulată de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.