Ungaria, vârful de lance al Rusiei în NATO şi în Uniunea Europeană?!

Mesajul titlului nu este doar o replică oportun servită lui Hunor Kelemen, candidatul UDMR la Preşedinţia României, în emisiunea “Foc încrucişat” (TVR 1, duminică, 28 septembrie a.c.), ci un adevăr grav, temeinic demonstrat de fapte, acte de guvernământ, gesturi, atitudini şi poziţionări oficiale, mai vechi, mai noi şi de actualitate ale Ungariei, în tot mai spinoasa chestiune a raporturilor dintre Rusia şi familia euroatlantică.

Întrebat de momentul ales de UDMR pentru lansarea propriului proiect de autonomie a Ţinutului Secuiesc, Hunor Kelemen a fost nevoit sa admită că, într-adevăr, există un context şi coincidenţe nefericite, Crimeea şi revendicarea armată a autonomiilor ruseşti în Ucraina, dar că UDMR a vizat dintotdeauna şi autonomia teritorială. I s-a replicat că nu poate fi vorba de coincidenţe, fiindcă actualul preşedinte al UDMR şi liderul FIDESZ, Orban Viktor, se situează pe poziţii foarte apropiate în chestiunea autonomiilor maghiarilor, iar în ceea ce priveşte consonanţa acestuia din urmă cu politica Rusiei în spaţiul euroatlantic sunt suficiente exemple.

Cel mai recent exemplu datează de nici o săptămână. La câteva zile după întâlnirea dintre premierul ungar, Viktor Orban, şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, Ungaria a suspendat livrarea de gaze spre Ucraina. Potrivit comunicatului operatorului reţelei ungare de gazoducte FGSZ, aflat în proprietatea companiei petroliere MOL, “începând cu data de 25.09.2014, ora 19.00 (ora României), FGSZ a suspendat, pe termen nelimitat, livrarea de gaze spre Ucraina (…) pentru a satisface cererea internă crescută de gaze naturale în Ungaria”.

Comisia Europeană a ţinut să reamintească Ungariei de angajamentul de a furniza gaze Ucrainei, după ce operatorul ungar a decis suspendarea acestor livrări, a facut cunoscut agenţia France Presse. “Mesajul nostru este clar: ne aşteptăm ca toate statele membre să faciliteze fluxul invers, prin care Uniunea Europeană poate să revândă în Ucraina gazul cumpărat de la Rusia, a declarat Helen Kearns, purtătoare de cuvânt a Comisiei. Consiliul European a decis acest lucru pentru a asigura securitatea energetică reciprocă, a menţionat purtătoarea de cuvânt. Nu există nimic care să împiedice companiile europene să dispună în mod liber de gazul cumpărat de la Gazprom, inclusiv prin vânzarea acestuia către ţări terţe, între care Ucraina.”

În cazul Ungariei, însă, impedimentul de a dispune liber de gazul cumpărat de la Gazprom există şi el este unul major, respectiv coordonarea politică a deciziilor guvernului de la Budapesta de către Moscova şi susţinerea de către Rusia, din 1918 încoace, a revizionismului revanşard promovat de doctrina turanică. Doctrină care stă, în parte, şi la fundamentul doctrinei şi proiectului “Uniunii Eurasiatice” (Anexa).
În timp ce Uniunea Europeană caută cu disperare alternative la importurile energetice din Rusia, Ungaria a iniţiat un amplu program de dezvoltare a capacităţilor energetice în cooperare cu Rusia.

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygiel, argumentează că în acest moment Gazprom încearcă să divizeze şi să conducă Uniunea Europeană, în care sens (n.n.) Ungaria se conformează directivelor Kremlinului.

În vreme ce SUA şi Uniunea Europeană impun sancţiuni Rusiei, iar NATO exprimă temeri în legătură cu securitatea aliaţilor din flancul estic, în contextul crizei din Ucraina, Ungaria, prin vocea lui Orban Viktor, se delimitează, acesta exprimându-se, nu fără ironie, că a impune sancţiuni Rusiei este ca şi cum “te-ai împuşca în picior”.

La Budapesta nu s-au stins bine, încă, ecourile scandalului “euoparlamentarului ungur spion al Moscovei”. Anterior, în Ungaria nu au existat reticenţe faţă de un director al serviciilor secrete şcolit în fosta URSS, în vreme ce la Bucureşti nu s-a mai auzit de aşa ceva, afară de nelipsitele cârtiţe roşii. Dar de acestea nu au fost şi nu sunt scutiţi nici americanii, britanicii, francezii, suedezii, iar pe flancul sudic al NATO se cunoaşte dintotdeauna cât de mare este inflaţia de “ambasadori secreţi ai Maicii Rusia”.

La fel ca şi autocraticul Putin, în anii anteriori, Orban Viktor a deferit anchetelor peste 60 de organizaţii neguvernamentale acuzate că desfăşoară activităţi politice, iar unele autorizaţii au fost deja suspendate. Budapesta susţine că anchetele vizează doar ONG-urile suspectate de deturnare de fonduri. Surse americane, citate de France Presse, susţin însă că anchetele ungare par a avea drept obiectiv îndepărtarea vocilor critice şi restrângerea spaţiului de libera exprimare al societăţii civile.

Referindu-se la prigoana dezlănţuită de Orban Viktor împotriva opoziţiei extraparlamentare, preşedintele american Barack Obama, în cursul unei intervenţii la sediul din New York al Fundaţiei Clinton, şi-a exprimat regretul că, “din Ungaria şi până în Egipt, societatea civilă este vizată tot mai mult de intimidări şi de schimbări legislative”.

Imediat după această luare de poziţie, Ministerul Afacerilor şi Relaţiilor Economice Externe (KKM) l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Budapesta, Andre Goodfriend, pentru a-i înmâna o notă de protest, potrivit căreia criticile preşedintelui Barack Obama “nu se bazează pe fapte”.

În pofida atâtor similitudini, şi în vremurile trecute, dintre comportamentul politic al Moscovei şi al Budapestei, Ungaria, deşi era de o fidelitate exemplară faţă linia Kremlinului, avea un mare credit în alb din partea Occidentului.

Şi atunci, ca şi în prezent, idealul revizionist al hungarismului revanşard era la fel de actual ca în anii ’20 ai veacului trecut.

Pe cale de consecinţă, chiar zilele acestea, liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Hunor Kelemen, susţine, împotriva Constituţiei ţării la a cărei preşedinţie candidează, că România este stat multinaţional, care va fi puternică şi respectată doar dacă va soluţiona relaţia dintre majoritate şi minoritate, iar comunităţile şi minorităţile naţionale nu vor avea sentimentul periclitării identităţii lor naţionale. Şi ca să nu existe vreun dubiu în legătură cu ţinta declaraţiei sale, mai spune că “(…) maghiarimea din Transilvania visează de aproape 100 de ani la autonomie (…) şi că România merită să se întoarcă la rădăcinile sale în ceea ce priveşte structurile de stat: un stat bazat pe organizare regională, autonomie locală şi identităţi regionale puternice”.

Dar domnul Hunor nu spune ce este de soluţionat, în România, în relaţia dintre majoritate şi minoritate. Dânsul, ca toţi politicienii oportunişti, inventează o falsă ameninţare din partea majorităţii, pentru ca ulterior să se erijeze în salvatorul providenţial. Dar, slavă Domnului, într-o mie de ani, ungurii trăitori în aceeaşi vatră cu românii nu au fost vreodată sub ameninţare din partea românilor. Dimpotrivă, începuturile convieţuirii s-au bazat pe o alianţă matrimonială, iar ceea ce în legendele românilor apare ca “zestre de nuntă”, în istoria hungaristă se insinuează a fi “pământul nimănui”. Dacă aceasta este problema de soluţionat între români şi unguri, atunci răspunsul este cel anedoctic: “Ungurii au rămas pe «pământul nimănui», fiindcă-i mai caută pe cei care le-au ascuns caii“.

După mai bine de 20 de ani, în care a fost parte la guvernare, UDMR vine cu propriul proiect de autonomie a aşa-numitului „Ţinut Secuiesc”, în timp ce „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania” agită un nou proiect autonomist pentru „Partium” (teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în 1541 de sultanul Soliman Magnificul ca aparţinând principelui Ioan Zapolya, pretendent al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand).

Proiectul de autonomie al UDMR este scos din sertar avându-se în vedere contextul internaţional special, favorabil ca urmare a acţiunilor Rusiei împotriva integrităţii şi unităţii Ucrainei, iar anterior şi a altor state ex-sovietice.

Este discutabilă măsura în care acest proiect exprimă voinţa maghiarilor din România. La Arad, liderul local Levente Bognar nuanţeaza şi se delimitează: „Maghiarii arădeni sunt interesaţi în principal de autonomia culturală (…) ‘Pentru a merge înainte în pace, avem nevoie de dialog, iar proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este un proiect de lege care poate fi discutat. Abordarea extremistă dintr-o parte sau alta a acestei probleme nu aduce decât deservicii ambelor părţi” (…). Ce să înţelegem, că proiectul nu ar fi expresia diversităţii platformelor din UDMR, fiindcă vine din altă parte?! De unde anume?

Se recurge, obsedant, la exemplele diferitelor modele de autonomie existente în Europa, cel mai frecvent la cel al Tirolului de Sud şi, uneori, la cel catalan. Dar când se au în vedere modelele de autonomii, se iau în calcul şi particularităţile social-istorice ale convieţuirii naţionalităţilor în spaţiul geografic obiect al disputelor trecute?

În anii 1920-1926, conducătorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, coroana maghiară Regelui Ferdinand I al României sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe moştenitor.

Istoricii care au cercetat acest aspect mai puţin cunoscut spun că motivele în acest sens erau întemeiate. Cel puţin în contextul acelui moment. După Iancu de Hunedoara, Miklos Horthy a devenit cel de al doilea guvernator al Ungariei, fapt posibil numai ca urmare a susţinerii armatei române, deoarece era opozantul stângii contaminate de bolşevici. Acei bolşevici care, conduşi de Béla Kun (iniţial Béla Cohen, fondatorul Partidului Comunist Maghiar, născut la 20 februarie 1886, în Comuna Nimigea, Bistriţa-Năsăud, Comitatul Sălaj – decedat la 29 august 1938, în Uniunea Sovietică, unde se afla deportat în Gulag, sub acuzaţia de legături cu troţkismul), au instaurat, pentru 133 de zile, „Republica Sovietică Ungaria”. La Budapesta existau temeri serioase că numai coroana regală a României ar putea salva Ungaria de pericolul unirii cu Uniunea Sovietică, doarece Bela Kun, cel care a terorizat Transilvania cu teroriştii săi din Legiunea Secuiască, era susţinut de Lenin în acest scop.

Evocăm acest episod, deoarece fiecare parte aflată într-o dispută are propriul său adevăr istoric, după cum există şi lucruri comune foarte importante care ne pot ajuta să înţelegem cât de jos poate să coboare politica în raport cu istoria.

Poporul român din ţinuturile sale istorice, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat şi Bucovina, are tradiţii seculare de convieţuire în multiculturalism şi nu a dat dovezi de intoleranţă etnică ori religioasă. Dar au fost şi momente tragice, în care românii nu au avut parte de respectul demnităţii lor naţionale. Mai mult, chiar, a fost supuşi deznaţionalizării, prigoanei şi represiunii sângeroase, fiind şi alungaţi din vatră. Poporul maghiar nu are cimitire de martiri ai propriei cauze în România, pe când romanii au… Acolo unde pământul a mustit de sângele vărsat pentru vina de a fi român, memoria oamenilor nu poate fi ştearsă. Acest lucru trebuie înţeles atunci când se agită simboluri ale stăpânirilor cotropitoare, în numele unor autonomii care, în dorinţa unora, ar deveni cu totul altceva. De aici, reticenţa şi opoziţia la agitaţiile autonomiste care pun în discuţie aspecte în care Constituţia nu poate fi revizuită, aşa cum şi candidatul UDMR la Preşedinţia României a făcut-o. În multiplă UDMR recidivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.