„Nici nu s-a uscat cerneala pe actul prin care a fost numit prim-ministru că Mihai Răzvan Ungureanu și-a dat în petec. Prezent zilele trecute în localitățile din județele Buzău și Vrancea, Ungureanu a relansat teza lui Emil Boc cum că românii sunt leneși.
Şeful Guvernului a spus că este inadmisibil ca românii să stea în casă, la căldură, în timp ce militarii le curăţă drumurile. "Nu putem plăti lenea la nesfârşit", a arătat Ungureanu. "Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să îi vezi pe militari desfundând drumurile, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă, la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă. Şi la inundaţii, şi la nămeţi. (...) Nu se poate aşa ceva.... Nu putem plăti lenea la nesfârşit. Este lipsă de respect faţă de cei care stau 24 de ore îngheţând ca să dea drumul la salvări, să rezolve situaţiile de urgenţă", a acuzat Ungureanu", scrie Dan Cristian Popescu, președintele PNL sector 2 pe blog.
„În schimb premierul e mulțumit de modul cum s-au mișcat autoritățile. "Sunt foarte mulţumit de cum au acţionat ministerele Apărării şi cel al Administraţiei şi Internelor, trebuie colaborare mult mai bună între autorităţile locale şi la nivelul autorităţilor de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ. Încetul cu încetul lucrurile se vor aşeza, dar nu se va încheia aici pentru că avem încă o situaţie meteo căreia trebuie să-i facem faţă şi ne pregătim de o primăvară plină de apă", a spus premierul.
Teza cu românii leneși a fost lansată de Emil Boc și continuată de Elena Udrea, care i-a trimis pe cei care manifestau în Piața Universității la muncă. Curios e faptul că potrivit unui raport european românii muncesc cele mai multe ore dintre europeni. În plus unde s-a mai pomenit ca drumurile să fie desfundate de cetățeni, știut fiind faptul că autoritățile locale și ministerul Transporturilor plătesc sute de milioane de lei unor firme private pentru deszăpezire", mai scrie Dan Cristian Popescu.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


