Ungureanu, la bilanţul MApN
 

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu le-a transmis militarilor, luni, la bilanţul MApN, că ştie, în mare măsură, problemele cu care se confruntă, afirmând că este datoria sa să fie atent la nevoile personalului din minister.

"Vă vorbesc şi în nume personal, nu doar în numele celui care astăzi conduce Guvernul României. Am avut ocazia, în numeroase rânduri, să-i cunosc pe mulţi dintre cei prezenţi în această sală. Le-am apreciat întotdeauna seriozitatea, devotamentul, înţelegerea, faptul că au ştiut, asumându-şi privaţiuni, riscuri, să facă în aşa fel încât haina pe care o poartă să fie încărcată de demnitate, reprezentându-şi ţara, reprezentându-şi familia profesională. Mă bucur să mă aflu aici alături de dumneavoastră, la această reuniune anuală de evaluare. Ministerul dumneavoastră este un minister important, este un minister care face parte dintre instituţiile cu pondere semnificativă în economia simbolică a întregului Guvern. Într-o mare măsură, cunosc problemele dumneavoastră şi sunt convins, după ce aţi avut un an solicitant, un an greu, îmi este mie o datorie să fiu atent faţă de personalul acestui minister şi faţă de nevoile sale", a spus Ungureanu, la prezentarea bilanţului activităţii MApN pe anul 2011.

Accesări: 542
Sorin Popa
Publicat Luni, 20 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-5
9 Voturi

 

Alte articole scrise de Sorin Popa: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

unul
16:11:04, 20 Feb 2012 3
Gresit ! nu SIE vrea sa linisteasca armata ... ci MOSADUL !!!!
ContraPro
+3
 
SIE in control la MApN
13:44:08, 20 Feb 2012 2
SIE in control la MApN? vrea SIE sa linisteasca Armata ca sa nu iasa pe strazi ? le mai da o SIE o suta de lei in plus la pensie ? Desigur SIE nu uita ca Revolutia din '89 s-a facut de catre Armata , care a impiedicat un puci securisto-terorist pus la cale cu participarea DIE.
ContraPro
+4
 
Urrrrrrrrra
13:04:21, 20 Feb 2012 1
pt. general popota, fără virtute și merite.!!!
ContraPro
+5
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.