Unitatea germană din forţa rapidă NATO, „înarmată” cu mitraliere din lemn

Cum se va vedea mai jos, nu doar armata română se luptă cu lipsa fondurilor şi a echipamentelor moderne impuse şi de apartenenţa la NATO, faptul fiind consemnat şi la case mari. Mai mult, când este vorba de Germania, lucrurile provoacă şi mirare, şi întrebări fireşti. Astfel, zilele trecute, s-a aflat că lipsa de echipamente din armata germană este atât de mare încât, în cadrul unor recente manevre comune cu trupele NATO, soldaţii nemţi au mascat lipsa mitralierelor de pe vehiculele lor făcând unele false, din lemn…Nu, nu este vorba de zvonuri, ci de ceea ce a dezvăluit un reportaj transmis recent de televiziunea publică germană ARD, despre care vorbeşte site-ul Slate.fr. Reportajul a fost difuzat în aceeaşi zi în care, în Ucraina, separatiştii din est au preluat oraşul Debalţevo, el provocând un adevărat şoc printre cei ce se gândesc la un eventual conflict armat cu trupele ruse.

Cât îl priveşte, batalionul german „înarmat” cu mitraliere din lemn aparţine unei unităţi de desfăşurare rapidă a NATO, care ar trebui fi mobilizată în caz de criză, după cum arată influentul ziar american „Washington Post”. Cotidianul amintit scrie că, în ultimii ani, armata germană a slăbit atât de mult din cauza lipsei fondurilor, încât nu pare capabilă să-şi apere ţara, ci şi aliaţii săi europeni. Astfel, în 2013, Germania a alocat doar 1,3% din PIB-ul său unui buget de apărare cu mult inferior celui al altor ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice. În plus, aceste resurse reduse sunt folosite foarte prost, după cum relevă Slate.fr.

Într-un interviu acordat ziarului „Neue Osnabrucker Zeitung”, numărul 2 din Partidul Verzilor, Cem Ozdemur, apreciază că nu este vorba doar de lipsa de resurse financiare, care creează mari probleme, ci de proasta lor folosire şi de risipă. „Resursele financiare nu sunt folosite eficient…Armatele europene au doar o zecime din capacitatea armatei americane, în timp ce bugetele lor alocate apărării reunite preprezintă jumătate din cel al Statelor Unite.” Anul trecut, Comisia pentru Apărare din Bundestag (Parlamentul german – n.n.) a fost informată că, dintre cele 89 avioane de vânătoare germane, doar 38 erau operaţionale, altele erau defecte..Ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, a promis cu ocazia respectivă ca va repara şi va moderniza echipamentele armatei.

Potrivit unui raport confidenţial, unitatea germană de intervenţie rapidă integrată a NATO ar fi incapabilă pur şi simplu să-şi îndeplinească misiunile.Peste 40% dintre militarii săi nu au în dotare pistoletul regulamentar P3, iar dotarea cu mitraliera MG3 este inferioară cifrei de 30% faţă de ceea ce ar trebui. Acţiunile pe timp de noapte ar fi foarte complicate întrucât lipsesc 76% din aparatele speciale de observare nocturnă. La cele de mai sus, experţii adaugă faptul că moralul trupelor este extrem de scăzut, iar toate aceste constatări s-au făcut în timp de pace!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.