Uniunea Europeană, „ca o mafie”

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al formațiunii eurofobe britanice UKIP, a fost apostrofat miercuri în Parlamentul European după ce a comparat Uniunea Europeană cu mafia, pentru ca ulterior să-și retragă termenul, dar numai pentru a-l înlocui cu cel de „gangsteri”, relatează DPA, citată de Agerpres.

„Cu astfel de cereri vă arătați răzbunători și răi”, a declarat Farage în timpul unei dezbateri cu privire la Brexit, făcând referire la informațiile că Uniunea Europeană ar putea cere Marii Britanii o sumă de până la 60 de miliarde de euro pentru a reglementa aspectul contribuțiilor asumate de Londra.

„Vă comportați ca o mafie. Credeți că vă suntem ostatici. Nu suntem, suntem liberi să plecăm”, a continuat el, atrăgând proteste sonore din parte altor membri ai Parlamentului.
Președintele PE, italianul Antonio Tajani, l-a întrerupt din discurs pentru a-l avertiza că este inacceptabil să compare UE cu mafia, la care eurodeputații au aplaudat.

Ulterior, Farage a recunoscut că există unele „sensibilități naționale” legate de cuvântul „mafie” și l-a înlocuit cu „gangsteri”.

Vizibil mândru de afirmațiile sale, Farage și-a repetat mesajul și pe Twitter. „UE se comportă ca niște gangsteri”, a transmis el pe rețeaua socială, alături de un clip video în care poate fi văzut în Parlamentul de la Strasbourg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.