Uniunea Republicilor Sovietice Europene

Motto: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”! (I.V. Stalin, 1938)

Românii au votat. Mulţi. Dar nu a contat numărul lor. A contat decizia celui care a numărat voturile. Iar numărătorul de voturi l-a vrut pe Băsescu. Şi Băsescu a rămas. Bun venit în Uniunea Republicilor Sovietice Europene!

Aici, în această Uniune din care România face parte, lider executiv este maoistul Barroso zis „Mâlosu’”, iar liderul politic real, care impune executivului mişcările, este secretara „Agitprop”, adică Agitaţie şi Propagandă din fosta RDG, Angela Dorothea Merkel.

Dincolo de aceste amănunte, care pot fi considerate până la un punct lipsite de semnificaţie, rămân unele observaţii de făcut cu privire la desfăşurările unor proiecţii de viitor imediat pentru Europa.

Se doreşte impunerea unui Preşedinte al Consiliului European, pentru ca atunci când bugetele nu satisfac proiecţia „Uniunii Sovietice Euronene”, acest preşedinte să aibă dreptul să intervină asupra lor exact ca în planul Valev din lagărul comunist. Plan care nu a mai prins viaţă deoarece România a reuşit să-l blocheze prin abilitatea diplomatică a unuia ca Silviu Brucan. România trebuia să devină o economie exclusiv agricolă, iar Bulgaria să se industrializeze mai ales prin exploatarea resurselor României. Ambele colonii trebuiau să alimenteze cu produse agricole şi industriale finite o altă Uniune Sovietică, nu foarte diferită de aceea care tocmai se naşte.

Separat de proiectul preşedinţiei unice la Bruxelles, comisarii europeni, asemeni celor sovietici nu demult, vor să impună controlul centralizat asupra băncilor şi bugetelor europene, iar atunci suveranitatea naţională va deveni o glumă stupidă.

Apoi se petrece un fenomen continental cu atentă derulare monitorizată, iar România este prinsă şi ea în interiorul acestui plan.

Primul fenomen grav este relocarea teritorială în interiorul Europei prin federalizare. State care se vor volatiliza în provincii de mici dimensiuni, mai uşor de stăpânit prin obedienţi politici. Astfel vor fi pe deplin manipulate, iar nivelul cultural şi implicit sentimentul de identitate naţională urmează a fi distruse şi înlocuite prin atomizare socială şi educaţie minimală. Interesează mai puţin separarea în două state a Belgiei, unde oricum cele două provincii, Flandra şi Valonia, sunt unite abia din secolul al XIX-lea, şi de ce nu pot acum să se răzgândească. Apoi nici cazul Scoţiei nu este neobişnuit. Scoţia a intrat în uniune dinastică cu Anglia încă din vremea lui Iacob I Stuart, ce a urmat reginei Elizabeta I, în plin ev mediu. Foarte frumos, scoţienii pot lua o decizie de separare politică, dar nu şi economică faţă de Anglia. Catalonia, precum şi zona bascilor au fost regiuni adunate relativ târziu de regatul medieval spaniol, prin mezalianţe aranjate cu grijă, dar cu respectarea unei mari autonomii. Dacă observaţi, dragi cititori, statele vizate pentru federalizare până acum sunt monarhii.

Va urma etapa a doua a proiectului şi aceasta interesează mai mult: federalizarea statelor naţionale, cu teritoriu locuit uniform de aceeaşi populaţie de aceeaşi limbă şi aceeaşi religie. Aici va impune dictatul economic. Italia este în proiect prin separarea nordului de sud, după cum ar fi viziunea germană, cu ajutorul dictatului economic. Germanii vor nordul Italiei sau Padania, cum mai este numit el, pentru că acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Roman de naţiune germană timp de peste 500 de ani. Îşi vor înapoi imperiul! Va urma Polonia. Franţa pare cu frânele slăbite în faţa unui proces lent, dar ireversibil demografic de magrebizare. În două generaţii vom putea vorbi de o Franţă majoritar musulmană.

Ce i se rezervă României în acest proiect de relocare teritorială prin federalizare? M-a surprins interesul pervers al maoistului Barroso, care a îndemnat UDMR-ul să fie unicul partid etnic din România. Barroso vrea un nucleu maghiar puternic în interiorul României pentru a o federaliza în etapa a II-a a acestui proiect. Aceasta în timp ce maghiarii mai reprezintă abia 4,2% din populaţia României, ne întrebăm prin ce mijloace barrosiene UDMR va trece pragul electoral de 5%, ţinând cont de faptul că mai sunt alte două partide maghiare cu aceeaşi politică?!

Al doilea fenomen grav este dislocarea populaţiei locale şi înlocuirea ei cu alta prin politica abilă şi aproape insesizabilă, determinată prin dictat economic. În cazul Spaniei au plecat peste 50.000 de localnici către Elveţia şi Germania, iar în locul lor vin populaţii din Europa de Est, români cu precădere, dar şi populaţii neeuropene din Africa de Nord. Această dislocare de populaţie prin dictat economic la scară europeană are rolul de a distruge indentitatea naţională, foarte posibil într-o singură generaţie. Prin populaţie nouă colonizatoare, diminuarea calităţii învăţământului prin uniformizarea lui şi răsturnarea valorilor culturale, prin sprijinirea nonvalorilor. În faţa acestui fenomen demografic, un stat neutru ia reacţie: armata Elveţiei este în stare de alertă, fapt ce înseamnă că prognoza este nefavorabilă. Şi România este afectată de această dislocare demografică a populaţiei locale, milioane de români trăind deja în Italia, Spania, dar şi Franţa, Irlanda, Germania.

În concluzie putem afirma că în spaţiul european lipseşte un orizont de aşteptare. Lipsesc discernământul în decizii şi concretul în desfăşurările prezentului. Are loc o centralizare a puterii politice şi a sistemului bancar continental în interiorul unui cerc restrâns de decidenţi, care vor hotărî bugetul ţării noastre, tipul de economie care va predomina, tipul de afacere care mai poate fi dezvoltat şi, în ultimă instanţă, tipul de populaţie care se va aşeza.

Acesta este în mare proiectul pe care-l sprijină obedientul maoist Băsescu atunci când ne vorbeşte pretenţios despre „Statele Unite ale Europei”. O vorbă în vânt a unui trădător de ţară, care şi-a aranjat familia şi neamurile, chiar cu o posibilă emigraţie în caz de revoltă locală. El este executantul maoistului Barroso şi va rămâne la putere prin sprijinul acestuia şi al stăpânilor lui din spatele cortinei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.