Uniunea Scriitorilor, aproape de dezintegrarea instituţională

Uniunea Scriitorilor este în mijlocul unui scandal descalificant pentru conducerea ei actuală, prin motivele care au dus la declanşarea acestuia. În absenţa unor soluţii acceptabile, şi a unui Statut în format democratic, implicit legal, cât şi a unei inerţii întreţinute cu zvonuri şi calomnii, membrii Uniunii, în măsura în care caută să înţeleagă ce se întâmplă, şi să se implice oarecum, se văd ameninţaţi de cei aleşi în poziţiile din care ar trebui să le apere drepturile. Uniunea Scriitorilor a ajuns să funcţioneze într-un mod sinucigaş şi ameninţător ca o organizaţie politică totalitară identică fostului partid unic. Lipsa de transparenţă instituţională şi caracterul ocult nu mai pot fi acceptate de nimeni, cu atât mai mult de către scriitori, fiind împotriva ordinii curente.

Preluând conducerea organizaţiei, actualii eterni-titulari, pe fondul unor imperative democratice, în 2005, lucrurile au involuat constant împotriva dezideratelor de atunci. Chiar acest parcurs a ajuns în viziunea acestei conduceri o veritabilă virtute. Transformată în fief personal, cu reacţii de sorginte eminamente stalinistă, imposibil de contracarat, mascată de aporiile unanimităţii, Uniunea Scriitorilor nu mai poate funcţiona prin arbitrariul unor persoane care urmăresc evident realizarea propriilor iluzii de mărire. Din Uniune de creatori, constituţional posibilă, organizaţia a revenit la Uniune de creaţie, cu toate nefastele şi monstruoasele consecinţe. Conflictul de interese reprezintă unul dintre cele mai nevralgice puncte ale aşa-zisului Statut prin care funcţionează discriminant Uniunea. Autori aflaţi în notoriile scheme ale acestui carusel, vidaţi de minima onestitate necesară, caută o legitimitate împotriva tuturor, oferind terifiantul spectacol al unui narcisism degradant. Şi aşa, oricât de deficitar ar fi Statutul, cine le dă acest drept imposibil şi deplorabil, nici Dumnezeu nu are cum să ştie!

Dincolo de toate acestea, actuala conducere a Uniunii Scriitorilor a încălcat prevederile statutare standard, respectiv 2 mandate, stabilite de Adunarea Generală, confecţionând încă unul realmente pentru uz personal, prin simularea unei Adunări Generale având, în cel mai fericit caz, aspect electoral preparatoriu pentru aceasta, fără altă posibilă calitate. O Adunare Generală nu obligă membrii Uniunii să fie prezenţi, există multe posibilităţi prin care aceştia îşi pot spune cuvântul. De aici, de această mimată Adunare generală, decurg toate aberaţiile posibile, “logice”, anulând orice formă de reprezentare şi control colectiv. “Literatură“ nu s-a făcut la Uniunea Scriitorilor decât în anii ‘50, iar acest fapt pare a fi pus din nou în scenă. Cei care doresc acest lucru, respectiv realizare artistică prin formule totalitare, îşi pot construi platforme organizatorice personale, nu prin confiscarea Uniunii pentru propria lor evoluţie. Uniunea Scriitorilor este un sindicat. Viaţa literară se vede denaturată astfel de activarea unui centru hiperbolizant, inacceptabil prin conexiunile legislative stabilite. Imaginea unei bresle transferată triumfalist selectiv asupra unora din conducerea ei, şi a ramificaţiilor din teritoriu, reprezintă o impostură absolută. Uniunea Scriitorilor nu poate fi decât un organism de reprezentare a intereselor generale, nimic mai mult.

Suprapunerea unor merite personale din plan cultural drept suport pentru abuzuri contra colectivităţii reprezintă o degradare şocantă, nicidecum o soluţie cu viitor. Ceea ce se întâmplă la Uniunea Scriitorilor este, regretabil, un tablou din mediile cu grad de risc, dovadă că asistăm la un declin alarmant asemănător celui indus de ideologiile extreme. Conducerea actuală a Uniunii Scriitorilor, care şi-a trăit legitimitatea statutar-administrativă, ar trebui să facă un pas şi să se retragă în cel mai scurt timp, într-o decenţă care va trebui obligatoriu reinstaurată fie şi din banale motive juridice. Conducerea Uniunii Scriitorilor nu poate vorbi în numele scriitorilor decât în măsura în care interesele niciunui membru nu sunt afectate. Este nevoie de un nou Statut, democratic, care să facă din Uniunea Scriitorilor un mecanism instituţional al întregii bresle, nu de o unealtă insidioasă pentru subminarea internă şi pentru dezvoltarea unei atmosfere toxice. După rezolvarea acestui aspect, criza de la Uniunea Scriitorilor ar putea fi de domeniul trecutului, iar scriitorii vor putea avea în organizaţia lor un sprijin, nu o adversitate periculoasă, de uzură şi scandal public. Uniunea Scriitorilor a ajuns o fundaţie cu un număr restrâns de membri animaţi de tot felul de argumente, care îşi pot afla locul eventual pe o carte de vizită.

Adunarea Generală Extraordinară, în condiţiile date, eveniment cu legalitate şi moralitate pe care nu le mai pot pune în discuţie cei vizaţi, ci în exclusivitate justiţia, cu aparenţă de gherilă literară, este pandantul merituos al unei mobilizări mai mult decât necesară. În absenţa unei Adunări Generale anuale, a transparenţei administrative şi a unui Statut democratic, cu limitarea mandatelor de reprezentare, Uniunea Scriitorilor din România îşi pierde dreptul la existenţa legală. Asumarea instituţională din perioada comunistă, respectiv a formulei impuse de statul securisto-comunist, fără a fi denunţată ca atare, este una dintre cauzele generatoare ale crizei complexe şi abuzurilor de acum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.