Unora le place războiul

În vestul Poloniei actuale, adică în Prusia Orientală şi Silezia, teritorii luate de Stalin, Churchill şi Truman în vara lui 1945 de la Germania şi cadorisite polonezilor, o forţă de acţiune rapidă a NATO (Very High Readiness Joint Task Force –VJTF), parte din cea mai mare escaladare militară a organizaţiei de după încheierea Războiului Rece, tocmai a încheiat săptămâna trecută o serie de exerciţii şi manevre. Au participat la ele aproximativ 2.100 de soldaţi din Belgia, Republica Cehă, Germania, Polonia, Ungaria, Lituania, Olanda, Norvegia şi Statele Unite, au fost prezenţi Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei, precum şi ministrul polonez al Apărării, la sfârşitul lor s-au fotografiat împreună cu soţiile, în faţa unui tanc greu american Abrams, toţi patru zâmbind. Stoltenberg a declarat că organizaţia a cunoscut, recent, o întărire fără precendent, după ce Rusia a anunţat, anul acesta, sporirea forţelor sale nucleare şi instalarea unei părţi a acestora în extremitatea vestică a teritoriului, adică în Europa de Est, în faţa foştilor aliaţi din vremea comunismului, astăzi toţi membri NATO. În timp ce secretarul Alianţei s-a limitat numai la declaraţii tehnice, ministrul polonez Tomasz Siemonak a adresat reporterilor câteva cuvinte ”tari”, politice, şi a tras concluzia mai mult decât periculoasă, şi să sperăm greşită, că ”după 10 ani de pace, perioada paşnică de după Războiul Rece s-a încheiat”. În primul rând, nu se prea înţelege cum a numărat dânsul anii de pace de după încheierea celui de al Doilea Război Mondial; apoi, nu se pricepe cum a socotit deceniile Războiului Rece şi, în al treilea rând, este limpede că ministrul polonez este mai războinic decât însuşi reprezentantul suprem al NATO, că vorbeşte cu o uşurinţă dezarmantă despre război şi pace în inima Europei, în timp ce marile puteri europene din preajma sa, Germania, Rusia şi Franţa, şi chiar şi îndepărtata Americă a lui Obama, se feresc cu multă atenţie de expresii de genul ”pacea Europei s-a încheiat”. Dar trebuie să nu uităm că, de mai multă vreme, şi îndeosebi după izbucnirea crizei ucrainene, alţi responsabili polonezi, de genul fostului prim-ministru Sikorski, au folosit acelaşi limbaj, s-au pronunţat pentru escaladarea militară masivă a forţelor alianţei la frontierele Rusiei, au invitat în ţările baltice, în Polonia şi în alte părţi să vină mii şi mii de soldaţi, tancuri şi avioane de luptă americane, au stârnit o adevărată isterie belicoasă, aceasta fiind, din nefericire, o îndeletnicire istorică a multor lideri din trecutul Poloniei, care şi-au împins ţara în cauze şi lupte pierdute. Şi tot ministrul Apărării, Siemoniak, spre a da greutate vorbelor sale, a încercat să-i sperie pe toţi europenii nu numai cu pacea ”terminată” în estul Europei, dar şi cu ”tot mai multe crize din jurul Europei, nu numai criza ucraineană şi rusească (da, a vorbit şi de o criză rusească?!), dar şi ISIS şi un număr diferit de crize din nordul Africii”, a spus că Europa trebuie să facă mai mult ca să se apere, că ”avem sarcina să convingem publicul (european) să se pregătească, înainte de a fi prea tîrziu”. Declaraţia demnitarului polonez de săptămâna trecută, la sfârşitul manevrelor NATO din vestul ţării sale, nu lasă nici un dubiu în ce priveşte faptul că, în estul Europei, există personaje şi politici defectuoase urmărind să destabilizeze pacea şi ordinea continentală, să împingă Uniunea Europeană şi NATO în conflicte deschise, la scara întregului continent. Este greu de presupus că personajele din fotografia de care aminteam la începutul acestui comentariu şi-ar putea păstra feţele zâmbitoare dacă pacea pierdută şi războiul la care visează chiar ar sosi, şi dacă tancul menţionat, din spatele lor, s-ar afla în faţa lor, şi ar veni către ei cu 60 km la oră…

Spre deosebire de ministrul Siemonak, oamenii raţionali, slavă Domnului cei mai mulţi, cred că ISIS şi Jihadul trebuie stăvilite la ele acasă, nu cu manevre în vestul Poloniei; că Rusia nu trebuie zgândărită la frontierele sale şi că, într-adevăr, în Europa ar putea să iasă tărăboi mare, dar din alte pricini, cum ar fi, de pildă, însăşi situaţia politică şi economică dificilă în care se află UE. Alţii spun că NATO nu are ce să caute la frontierele Rusiei şi că trebuie să se retragă de acolo şi din toată Europa de Est, pe poziţiile pe care au surprins-o căderea comunismului în 1989 şi, apoi, destrămarea URSS, pe poziţii despre care liderii Americii de la acea vreme au promis ruşilor că nu le vor depăşi niciodată şi, mai adaugă ei, că aceasta este pricina pentru care ruşii, simţindu-se ameninţaţi, şi-au luat înapoi Crimeea. În sfârşit, cunoaştem ce mai spun unii, că Polonia a privit mereu chiorâş la Rusia, că aproape întotdeauna a avut atacuri verbale la adresa ei şi că, acum, s-a ivit ocazia unică de a asmuţi întreaga Europă Occidentală împotriva ei, chiar şi cu riscul distrugerii păcii. Şi, ceea ce mai ştim, este că distrugerea păcii ar fi o nebunie, că Polonia trebuie să revină la raţiune, că Europa trebuie să o disciplineze, să o înveţe cultura supravieţuirii şi a coexistenţei paşnice, să o ajute să iasă din prizonieratul mental al trecutului, spre a-şi asigura un viitor…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.