Uriașii de silicon

Până pe 12 septembrie, în a doua ediție a proiectului Baroque||Urban, timișorenii au ocazia să se întâlnească pentru prima dată cu lucrările impresionante ale artistului Virgilius Moldovan, în cadrul expoziției de artă contemporană „Meating“.

Potrivit unui comunicat de presă, „lucrările lui Virgilius Moldovan, cunoscut mai mult peste Ocean și în Europa – cu precădere în Austria, acolo unde trăiește și lucrează de mai bine de trei decenii, au fost prezentate de-a lungul anilor în galerii, muzee, târguri și bienale de artă din Amsterdam, Beijing, Brașov, Cluj, Craiova, Florența, Frankfurt, Köln, Linz, Miami, Nashville, Praga, Rotterdam sau Viena.

Selecția cuprinde 24 de lucrări de sculptură monumentale – și ca dimensiuni, și ca valoare artistică – realizate din rășină, ghips, silicon și bronz și patru lucrări de pictură în ulei pe pânză. Catalogate drept hiperrealiste și supradimensionate, sculpturile lui Virgilius Moldovan reprezintă tipologii umane și personaje istorice sau politice în ipostaze inedite, nude.

La fel ca și anul trecut, proiectul de artă contemporană Baroque||Urban dă posibilitatea unui tânăr artist să debuteze în lumea artei timișorene și să expună la Muzeul de Artă. Astfel, alături de sculpturile și picturile maestrului Virgilius Moldovan, va expune tânărul artist Vlad Jelmărean, masterand la secția Sculptură din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara“, arată organizatorii.

„Născut în Brașov, la jumătatea decadei pe parcursul căreia orașul a purtat numele lui Stalin, Virgilius Moldovan este un artist excepțional, care nu necesită introducere pe plan internațional. Lucrările sale se regăsesc în spațiul public austriac și în numeroase colecții și expoziții ale galeriilor, muzeelor, târgurilor sau bienalelor de artă contemporană europene și de peste ocean“, notează curatorul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.