Urmarea dezastruoasă pentru pacienți a aplicării taxei clawback

Obligaţia de plată “clawback”, aplicată în mod discriminator fabricilor de medicamente din România, s-a dublat în ultimii doi ani, periclitând accesul pacienţilor la medicamentele manufacturate în ţară şi viitorul unei ramuri economice cu valoare adăugată care trebuie să devină de importanţă strategică pentru România, susţine Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, care cere autorităţilor să continue consultările menite să pună capăt aplicării unei duble impozitări.
„Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, avertizează că obligaţia de plată de tip “clawback”, care camuflează de fapt un impozit pe cifra de afaceri aplicat unităţilor de manufacturiere de medicamente, a crescut de la 12,3% în T3 2015 la 19,8% în T1 2017, proiectându-se o creştere de până la 26% în T3 2017”, anunţă PRIMER.
În opinia directorului executiv al patronatului, Dragoş Damian, “această dublare în mai puţin de 2 ani a impozitului pe cifra de afaceri, în condiţiile în care vânzările medicamentelor care fac obiectul acestui impozit au scăzut cu circa 10%, a făcut deja sau face ca medicamentele manufacturate în România să fie sau să devină nerentabile”.
“Cele peste 1500 de medicamente fabricate în ţară costă în marea lor majoritate mai puţin de 25 Ron în farmacie sau în spital. Toate sunt absolut esenţiale pentru a asigura un acces larg şi imediat al pacienţilor la terapii de un înalt nivel de calitate, eficientă şi siguranţă. Dublarea obligaţiei de plată “clawback” în mai puţin de doi ani fără nici o predictibilitate periclitează accesul pacienţilor la medicamentele fabricate în România şi are efecte profund negative asupra unei ramuri industriale pe care ţările din UE o consideră strategica”, precizează Damian.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România consideră că, în absenţa scutirii de la plata obligaţiei “clawback” a medicamentelor care costă sub 25 Ron, începând de la 1 iulie 2017, accesul pacienţilor la medicamentele ieftine va fi îngreunat chiar mai mult decât este în prezent, iar competitivitatea fabricilor de medicamente din ţară va avea de suferit.

Reprezentanţii PRIMER afirmcă că, în pofida repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras, autorităţile de resort nu înţeleg rolul strategic pentru sistemul sanitar şi pentru economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit.
„În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista din nou la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi. Unităţile de manufacturiere de medicamente din ţară, membre ale PRIMER, au planuri ambiţioase de extindere şi modernizare în valoare de peste 50 milioane Euro şi de creare a peste 500 de noi locuri de muncă, care pot face din România în hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate ţările din regiune. Pentru a nu pune în pericol aceste planuri, PRIMER cere în mod public autorităţilor să continue seria de consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea de urgenţă a măsurilor care să stopeze începând cu 1 iulie aplicarea discriminatorie asupra unei ramuri industriale a unei duble impozitări”, spun producătorii de medicamente.
Din PRIMER fac parte: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, BIO-EEL SRL, Biofarm, Gedeon – Richter, Labormed – Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Slavia Pharm, Zentiva, Terapia – Sun Pharma, Vim Spectrum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.