„Urme”, la Mogoşoaia

O copleşitoare expoziţie îl întâmpină pe vizitatorul Palatului Mogoşoaia, încă din grădină, unde câteva piese monumentale, în lemn sau metal, Ctitor, Brâncoveanu, Atlas, Zburătorul, Omul Universal, amplifică princiar spaţiul. Un fel de urare de bun venit şi o invitaţie în plus spre vizitarea retrospectivei „Urme” a artistului Ştefan Râmniceanu.

Cunoscut şi recunoscut curând după terminarea Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu, în 1979, a fost receptat ca un artist notabil al generaţiei optzeciste, autor al unei expoziţii celebrând 300 de ani de la urcarea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu, rămasă încă vii în amintirea celor care au văzut-o, în 1988, pe zidurile Mânăstirii Văcăreşti, demolată de regimul comunist. O expoziţie din care nu lipseau semnificaţiile creştine, rapelul la Bizanţ şi care, prin chiar locul ales, căpăta în epocă un înţeles aparte.

Cărturarul

Ştefan Râmniceanu a plecat în 1990 în Franţa, cu o bursă oferită de statul francez, şi s-a stabilit acolo.

A revenit acum, după 25 de ani, cu această amplă retrospectivă, deschisă în două spaţii bucureştene: Palatul Mogoşoaia şi noul Memorial Văcăreşti, unde operele lui, de dimensiuni impresionante, sunt expuse alături de majestuoasele coloane ale bisericii, azi dispărute, a Mânăstirii.

Cele peste 300 de piese, dintre care 30 de sculpturi monumentale din lemn sau metal, realizate în ultimii ani, aparţin unor cicluri distincte: Ferecătura, Manuscris, Cămaşa zidurilor, Cărturari, Apostolii de lut, Stâlpul, Idoli, Centauri, Nopţile de aur, Omul universal, Scrisori din insule. Cicluri ce se subsumează însă unei concepţii filosofice unice, declinată în formule tehnice şi în materiale diverse, ce conferă fiecărei piese unicitate, iar întregului o varietate de nuanţări expresive.

Sala cu Apostoli de lut

Îl descoperim în expoziţia de la Mogoşoaia, curatoriată de criticul de artă Doina Mândru, pe pictorul conceptualist din Ferecături, prima sa expoziţie personală la Bucureşti, pe cel care îşi intitula o expoziţie în Grecia Bizanţ după Bizanţ, explicabil dacă ar fi să ne gândim numai la sculptura Constantin Brâncoveanu, majestuoasa siluetă construită cu şiruri de firide boltite, simbol al ctitoriei şi al jertfei, pe artistul marilor pânze cu compoziţii geometrice, reliefate pe suprafaţa picturii, transformându-le aproape în nişte sculpturi.

Dar, mai ales, îl urmăm pe artist într-o călătorie în adâncime, în istoria spiritualiăţii omeneşti, de la Idolul masculin din Delos, de exemplu, realizat în oţel patinat, la Manucrisul de lut, de la Persanul tăiat cu drujba în stejar la Manuscrisul lui Dedal sau la cel de la Petra, din Ninive,în care pigmentul îşi amplifică forţa expresivă şi simbolică prin alăturarea pământului şi cenuşii la Stâlpul Durerii, la Crist de lut şi la Apostolii de lut şi până la Cărturarul şi Omul universal.

Holul bizantin

Întreaga istorie a omenirii devine artă, toate sistemele de gândire din Antichitate până astăzi îşi găsesc întruparea formală, sublimată în forme frizând uneori abstractul, ca în Labirint în deşert sau Cămaşa zidurilor, în epura Stâlpului durerii. Alteori ele esenţializează, la modul aproape realist, forma menită să îmbrace o idee sau o epocă, precum în Stâlp cu aripă. Metafora este uneori transparentă, ca în Veşmânt, format din monede, alteori discretă, ca în Alchimia geometrică, cu combinaţia ei de cupru atacat cu acid şi lemn.

Fie că recunoaştem în opţiunea estetică apropierea de Orient sau apartenenţa la Occident, creaţia lui Ştefan Râmniceau transcende locul şi timpul, purtând valenţa universalităţii, a interiorizării şi reiterării spirituale din străfundurile vremii până astăzi. Iar această apropriere a esenţei umane şi spirituale îşi găseşte expresia deplină în Cărturarul şi în Omul Universal.

Icar

Realizat în lemn, pictat sau nu, având cărţi în loc de creierul anatomic descris, jucat cu reliefări de pe suprafaţa lucrării, cu colaje, cu culori, Cărturarul devine simbolul unei evoluţii înscrise în genele umane de la începuturi.

Iar Omul Universal, construit în tablă ruginită şi pigment, este primul pas către instalaţia monumentală cu acelaşi nume, un Crist ce străbate sfera intens colorată, rotită de un mecanism, lucrare pusă sub dualul semn al reînvierii omului Renaşterii, al sacralitţii şi al universalităţii.

“O pânză de Ştefan Râmniceanu este ein Geschehen der Wahrheit…este epifanie. Ca şi ea, este de asemenea bucurie, bucuria de a se apropia de esenţă şi de adevăr, un motiv constant de emoţie şi euforie“, scria Nicolae Steinhardt, în 1985. Cuvinte care ar fi ele însele suficiente pentru a surprinde esenţa întregii creaţii a artistului, de la începuturi până astăzi.

Pecetea timpului

Opera lui Ştefan Râmniceanu este profund personală. Extrem de contemporană, ea nu se încadrează cu adevărat în nicio direcţie artistică. Sursele multiple de inspiraţie, mai ales cea de tradiţie bizantină filtrată prin spiritualitatea românească, îi conferă un cachet special. Artistul tinde către un arhetip al omului universal.

“Nu pictez nici cu tuburi de culoare, nici cu pensule, pictez cu memoria lucrurilor”, declara el cu ocazia unei expoziţii la Paris.

Iar această transpunere a artistului în operă, cu întreaga memorie interiorizată a umanităţii, a captivat critică şi iubitori de artă de pe toate meridianele lumii.

“Condensat de senzaţii şi experienţe diverse, pictura lui este un dozaj subtil de dogmă şi de vis, în care formele şi emoţiile îşi corespund, constituind un vibrant mesaj cosmic”, afirma Arlette Sérullaz, conservator general al Muzeului Luvru.

De la începutul anilor ‘90, Ştefan Râmniceanu a expus frecvent, atât în Franţa, la Bernanos, Sandoz – Cité Internationale des Arts, Centrul Cultural Român din Paris, La Défense, galeriile Louis, F.H. Art Forum, Visio Dell’Arte à Paris, Jardin de Lumière, dar şi în Belgia, în Germania, Elveţia, Turcia, fiind întotdeauna bine receptat de critici, care subliniau forţa demersului său artistic.

Lucrările lui Ştefan Râmniceanu se află în colecţii publice şi particulare pe toate continentele.

Opera lui a făcut obiectul multor emisiuni, la Televiziunea Română, dintre care amintim reportajul Sensul grandorii, cultul efortului şi bucuria ofensivei în opera lui Ştefan Râmniceanu, semnat în 1991 de Ruxandra Garofeanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.