Ascultam în maşină o declaraţie a lui Ludovic Orban, omul cu voce, dar fără cap al liberalilor din PNL. Ce zicea permanentul candidat al PNL la orice fel de funcţie? Că el, în fruntea Marelui PNL, va asigura ”punerea în practică a programului prezidenţial!”. Încă n-avem preşedinte, dar avem program prezidenţial care îşi căuta deja slujitorii. Iar Ludovic Orban, împins şi de prieteni, se oferea la greu fără să fi fost chemat decât de vocea inaudibilă a electoratului. Promisiunea liberalului aflat în imediata apropiere a noului preşedinte ne spune ceva. Fericit că a dat un preşedinte al României, PNL-ul dă să se viseze partid prezidenţial, instrument de lucru, toiag în mâna celui care se pregăteşte să ducă ţara pe un alt drum. Mărturisesc că metamorfoza neaşteptată a vicepreşedintelui liberal mi-a dat de gândit şi m-a trezit la realitate, adică la traficul nebun din preajma mea. Dacă Ludovic Orban ar fi urmat să câştige, de bună seamă s-ar fi ţinut de cuvânt. Dacă a câştigat Alina Gorghiu, cu siguranţă că nu ne putem aştepta decât la acelaşi lucru. Noua bi-preşedintă a Marelui PNL a avut un rol destul de modest (ca să nu zic decorativ) în viaţa partidului dominat de afaceriştii tranziţiei. A avut o carieră diafană de comunicatoare, a devenit purtătoare de cuvânt în campania lui Klaus Iohannis şi l-a secondat pe acesta în ultima lună de luptă. Şi cam atât. Nu prea băgăcioasa femeie liberală nu poate fi acuzată de folosirea zoaielor, precum madam Pandele sau Liliana Mincă. A fost decentă, mai discretă, chiar anonimă la un moment dat, dar nici n-a excelat politic în adevăratul sens al cuvântului. Singurul ei merit este că a fost aleasă de un câştigător într-o poziţie vizibilă, dar nu esenţială.
Ce sens are sprijinul lui Klaus Iohannis? Chiar înainte de a demisiona din PNL, el a dat o recomandare hotărâtoare unui non-concurent. Adică a dirijat votul spre Alina Gorghiu. Ceea ce ne arată două lucruri. Că PNL, cât e el de dicotiledonat şi de istoric, în stadiul de acum, s-a purtat ca un iepuraş dresat. A primit un semn şi s-a conformat. În acelaşi timp, Klaus Iohannis şi-a trădat instinctul de om interesat şi de tutelarea unui partid. Adică de controlul unei grupări politice dispuse să execute ordine şi să joace rolul traducătorului în viaţă al sarcinilor primite de sus, din vârful Dealului Cotrocenilor. Adică al ”programului prezidenţial”, cum zicea Ludovic Orban. O asemenea tentaţie ne trimite vrând-nevrând la Traian Băsescu. Asta a încercat să facă vreme de zece ani (şi în cel puţin două treimi din timpul petrecut la Cotroceni, poate zice că a izbutit). S-a folosit de câte un partid, uneori chiar de două şi de mai multe instituţii ale statului pentru a pune la cale tot felul de planuri. Din nefericire, de câte ori Traian Băsescu a privit spre orizont, adică departe, s-a trezit că-i lăcrimează ochiul şi n-a mai văzut nimic.
Klaus Iohannis a declarat deja că PNL-ul vrea toată puterea. Toate partidele visează toată puterea şi toţi conducătorii se văd stăpâni deplini ai tabloului de comandă în politica unei ţări. Ce să facă el după ce-şi despachetează lucrurile aduse de la Sibiu şi îşi formează echipa de consilieri? Să aştepte ca Victor Ponta să-şi termine resursele şi PNL-ul să preia toată puterea la parlamentarele din 2016? Asta ar însemna să piardă acest val uriaş de încredere şi simpatie în România şi în noul său preşedinte. Iar în 2016 să fie deja un preşedinte obosit, uzat, privit cu obişnuitul scepticism românesc. Sau să încerce să valorifice potopul de sentimente optimiste şi valul de încredere stârnit de câştigarea alegerilor? Ce poate face el cu ”marele PNL” (formularea asta despre un partid aflat încă pe două crăcane are umorul ei involuntar!) condus de Blaga şi Gorghiu? Mai nimic! Discursuri şi jocuri de glezne!
În ce măsură Klaus Iohannis ar putea pune de un guvern mai solid, de largă susţinere, inclusiv cu un rol al PSD-ului, nu ştiu. Ţine în primul rând de el însuşi şi abia mai apoi de cei doi preşedinţi şi de ”lidării” din PD şi din PNL. Şi abia atunci ar putea fi vorba de acel ”program prezidenţial”, adică programul lui Iohannis. Cel de la prezidenţiale, nu cel prezentat la candidatura pentru conducerea PNL. De fapt, oricare, pentru că niciunul nu a intrat în conştiinţa publicului. Deocamdată, oamenii ştiu doar de ”România lucrului bine făcut” (să sperăm că în cazul Gorghiu nu s-a stricat şi n-a intrat în şanţ), de ”alt fel de a face politică”, de ”punct şi de la capăt” şi de încă vreo două-trei formulări memorabile.
Vin zile frumoase de sărbătoare, dar şi zile complicate pentru politica românească. Cele din urmă, spre deosebire de primele, aduc îndoieli şi răscruci. Şi pentru oricare dintre ele am opta, tot nu ne-am mai putea întoarce.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.