Urmele unor elefanţi, vechi de şapte milioane de ani, descoperite în Emiratele Arabe Unite

Paleontologii au descoperit în Emiratele Arabe Unite urmele paşilor unor elefanţi datând din urmă cu şapte milioane de ani, considerate cele mai vechi urme de acest tip, care alcătuiesc totodată cea mai lungă serie de amprente antice din lume.

Descoperirea, publicată miercuri în revista ştiinţifică britanică Biology Letters, a fost făcută în situl paleontologic Mleisa 1, într-o formaţiune geologică datând de la sfârşitul miocenului.

Amprentele acelor paşi au fost lăsate de o turmă de cel puţin 13 elefanţi, de diverse vârste, care mergeau în noroi, potrivit unui studiu coordonat de Faysal Bibi, de la Museum für Naturkunde din Berlin.

Urmele întărite în noroi au fost apoi acoperite, înainte ca eroziunea să le readucă la lumină, după şapte milioane de ani. Ele formează cea mai veche dovadă fosilă a trecerii unei turme de elefanţi, care atestă şi interacţiunile sociale complexe din sânul ei.

O amprentă mai mare, separată de celelalte, ar aparţine unui mascul. Elefanţii se organizează în societăţi matriarhale, separate pe sexe. Masculii sunt crescuţi în familiile lor până la adolescenţă. Ei îşi părăsesc apoi familiile pentru a trăi singuri, asociindu-se din când în când unor grupuri mari, conduse de femele, în special pentru a se reproduce.

Amprentele masculului au fost descoperite pe o lungime de 260 de metri. Aceasta ar putea fi cea mai lungă serie de urme fosile din lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.