US Open: O singură româncă va juca în turul 3 la simplu: Ana Bogdan sau Monica Niculescu!

Două vești bune de la US Open! Ana Bogdan a câștigat ieri, cu 6-4, 4-6, 6-3, meciul cu americanca Taylor Townsend, care a jucat „acasă”, în fața propriilor suporteri, bătuți măr (la încurajări!) de câțiva români inimoși, veniți s-o susțină pe Ana.

Din păcate, am plecat de la meci cu un gust amar, fiindcă sportiva noastră ne-a lăsat cu ochii în soare, 2 ore si jumătate (!), lipsind nemotivat de la un interviu în care ar fi avut ocazia să le mulțumească românilor care au susținut-o și să ne spună câte ceva despre partida cu americanca.

Am 65 de ani și nu am lipsit de la niciun US Open în ultimii 22, timp în care mari campioni precum Roger Federer, Rafael Nadal sau surorile Williams, româncele Simona Halep, Monica Niculescu, Sorana Carstea etc. nu ne-au lăsat să așteptăm mai mult de o oră pentru a răspunde la întrebări. Este o regula de respect reciproc între jucători și jurnaliști, pe care Ana Bogdan pare s-o fi încălcat. Mă îndoiesc de faptul că ofițerii de presă de la USTA au greșit, mai ales că au sunat-o pe româncă de trei ori și nu văd ce interes ar fi avut Ana să ne evite. Mâine voi face o investigație pentru a afla Adevărul și sper să fie vorba de o neînțelegere.

La polul opus în ceea ce privește comportamentul, Monica Niculescu a venit la interviu după mai puțin de 45 de minute, cu gheață pe abdomen, dupa ce a învins-o fără drept de apel pe franțuzoaica Kristina Mladenovici, numarul 14 mondial, cu 6-3 (înainte de ploaia de marți) și 6-2 (ieri, dupa ploaie), iar mâine va juca în turul 2 cu…Ana Bogdan! Vestea bună e că azi, indiferent de rezultatul partidei dintre Monica și Ana, vom avea o româncă în turul 3! Ghiciți cine?! Voi reveni cu amanunte în zilele următoare.

Foto (de la stânga la dreapta): Cristi Boghian, Monica Niculescu și Grigore L. Culian după interviul de ieri, care va putea fi vizionat duminică, 3 septembrie, de la orele 12: 30 P.M. pe canalul tv românesc Romanian Television of New York (RTVNY).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Grigore L. Culian 182 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.