USR ar vrea comisie de anchetă privind votul la moţiunea de cenzură

După informațiile din presă potrivit cărora votul de la moțiunea de urgență împotriva guvernului Grindeanu ar fi fost falsificat, USR anunţă că ar putea iniţia o comisie de anchetă.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, reprezentanţii USR discută adoptarea şi implementarea unui sistem de vot electronic secret în cazul moţiunilor de cenzură (şi a altor voturi prevăzute de legi şi regulamente interne ca având caracter secret) exprimate în Senat, Camera Deputaţilor şi în plenul reunit al Parlamentului, ca urmare a actualei situaţii.

Cele două iniţiative vor fi discutate luni, în cadrul unei şedinţe comune a grupurilor parlamentare USR de la Senat şi Camera Deputaţilor, conform sursei citate.

Potrivit pesurse.ro, înregistrările video ar dovedi că doar 249 de parlamentari au introdus bile în urne, existând suspiciunea că unii dintre cei care au votat au introdus mai multe bile în urnele de vot.

Numărul total de voturi valabil exprimate, potrivit anunţului oficial, a fost de 251.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.