Vacanţe urbane

O vacanţă petrecută într-un oraş pare a fi în aparenţă o situaţie de care încerci să scapi. Însă viaţa este dificilă iar existenţa multora dintre noi obligă la reflectare: preocupările şi gusturile pot fi schimbate fără să creeze disconfort.

Şi în vechime, majoritatea bucureştenilor îşi petreceau verile profitând de posibilităţile cotidiene oferite de oraş. Cei din mahalale se bucurau în timpul liber prin grădinile din preajmă, destul de multe, cel puţin până la mijlocul secolului XX. Bucureştenii obligaţi la o vacanţă bucureşteană luau cu asalt Cişmigiul, Parcul Carol şi ulterior mai noul Herăstrău. De Paşte şi duminica, oamenii îşi luau coşul cu merinde şi băutură şi porneau la iarbă verde, unde petreceau, în umbra răcoroasă a micilor păduri de la Şosea, Herăstrău, Băneasa, Pantelimon, Filaret, lăsând în urma lor, ca de altfel şi azi, coji de ouă roşii, hârtii, sticle goale, cioburi şi mizerie.

Vara, când veneau căldurile caniculare, atât de frecvente în Capitală, începea exodul spre băile mai apropiate, mai modeste, ori spre sate, dar erau şi din cei ce porneau înspre străinătăţi, căci transportul era foarte ieftin, iar masa cam tot atâta cât la Bucureşti, dar cel puţin mai vedea omul un alt peisaj, alte feţe şi alte obiceiuri. „Vremea aceasta, pe care tineretul de azi n-a cunoscut-o – nota V. Bilciurescu în 1945 –, iar auzind-o, o crede din basme, a existat totuşi, au trăit-o bătrânii de azi cari îşi dau bine seama că nu ne vom mai întâlni cu ea, nici noi, nici cei de după noi. Era probabil himerica vreme a «Arcadiei fericite»”.

Unii dintre bucureşteni preferau să se bucure de sălile teatrelor şi grădinilor de vară foarte animate în secolul al XIX-lea de cântăreţe de import şi scamatori de tot felul, distracţie înlocuită după Primul Război Mondial de sălile cinematografelor, cafenelelor şi cluburilor de noapte.

Serbările populare animau toate punctele cardinale şi mai ales vestita „geamala”, care învolbura periferia după ce era plimbată cât era ziua de lungă prin tot oraşul şi care a fost interzisă apoi chiar de turci, pentru că nu reuşeau să restabilească ordinea publică. Vestite au rămas Grădina Spirea de sub Casa Poporului, unde mahalagiii veneau deseori la un picnic recreativ; apoi foarte iubita grădină a lui Heliade aflată dincolo de Târgul Moşilor. Aici se amenajau umbrare pentru cârciumi improvizate pe timpul verii, unde ţuicarii veneau cu butoaiele. În preajma lor tot poporul se bucura de numeroase locuri de joc precum aruncatul inelelor, ţintarul, scamatorii şi spectacole ad-hoc, curiozităţi de menajerie etc. Până către mijlocul secolului al XIX-lea foarte frecventată era şi grădina Bellu-lui (astăzi cimitirul omonim), unde se afla o vastă grădină de petrecere. Şi cum se afla în afara oraşului, distracţia ţinea adesea până în zorii zilei; aici se jucau hora, sârba, chindia, bătuta, gălăţeanca, arnăuţeasca sau alte jocuri uitate precum „raţa” sau „ca la uşa cortului”. Acelaşi rol l-au avut pădurea Băneasa sau Grădina Filaretului, unde a fost amenajat mai târziu Parcul Carol I.

De atunci a rămas obiceiul printre bucureştenii mai înstăriţi să nu calce prin parcurile centrale duminica, deoarece slugărimea cu simbrie a Capitalei le lua în absolută stăpânire.

Cei cu oarece dare de mână închiriau un echipaj cu unul sau doi cai şi plecau prin pădurile înconjurătoare sau pe la mănăstirile din preajmă precum Cernica, Ţigăneşti, Comana, Snagov etc. Alţii făceau plimbări spre seară până noaptea târziu la Şosea, timp în care mahalaua se retrăgea spre case, pentru a se pregăti pentru o nouă serie de şapte zile de lucru.

Copiii celor nevoiaşi rămaşi pe acasă alergau pe uliţele şi maidanele mahalalelor cât era vara de lungă, se bucurau de băltacurile Dâmboviţei alături de cei mai mari, pierde-vară. Cursul Dâmboviţei era transformat în ştrand ad-hoc de bucureştenii nonconformişti, pe când cei mai simandicoşi preferau ştrandul modern de la Lido sau cel de la „Apele Minerale” din sudul oraşului, dispărute în urma repetatelor sistematizări.

Marile bulevarde de astăzi precum Calea Victoriei, Kiseleff, Elisabeta cu vestitul său „Corso” (astăzi distrus de igrasie şi indiferenţa comunală) ofereau o mulţime de prilejuri de distracţie până târziu în noapte. Bani de cheltuit să fie.

Pentru cei rămaşi acasă în verile de vacanţă a mai existat şi opţiunea vizitării muzeelor. În preajma Primului Război Mondial, Capitala se putea lăuda cu o serie de muzee de artă, apărute datorită unor mecena care au donat statului colecţiile şi casele deopotrivă, dar apar şi muzee moderne precum cel de Istorie Naturală abia deschis de directorul său, Grigore Antipa. Cele mai cunoscute muzee de artă erau la acea vreme colecţiile Atanasie Simu (demolat între timp, acolo se află un bloc, Kalinderu (singurul care a supravieţuit) şi Toma Stelian (Bdul Kiseleff nr.10). La şosea era apoi muzeul de artă tradiţională al doctorului Nicolae Minovici deschis în anul 1906 iar în vechea Monetărie a Statului, Tzigara Samurcaş organizase cu mare greutate Muzeul Civilizaţiei şi Culturii tradiţionale româneşti. Acest muzeu a primit o clădire modernă, adecvată expunerii şi conservării patrimoniului, abia în anul 1941. În apropiere se afla Institutul Geologic, care avea o colecţie impresionantă de roci, minerale etc., dar şi o expunere a erelor geologice legate de istoria Pământului şi a ontogenezei. În mijlocul oraşului foarte frecventată era Pinacoteca Ateneului Român. După Primul Război Mondial apar muzee noi precum Muzeul de Istorie al oraşului Bucureşti în anul 1921, Pinacoteca Bucureştilor în reşedinţa amiralului Urseanu de pe Bdul Lascăr Catargiu sau Muzeul de Artă Religioasă amenajat în palatul boierilor Creţuleşti de pe Bdul Știrbey Vodă. Foarte posibil, cel mai interesant proiect muzeistic interbelic a fost Muzeul Satului deschis în anul 1936 ca o expoziţie a satului românesc în aer liber, organizată de renumitul sociolog Dimitrie Gusti.

Vremurile nu prea s-au schimbat decât în accesoriile cotidiene. Într-un oraş suprapopulat faţă de acum 50 de ani au rămas mai puţine grădini, şi pe undeva se încearcă recuperarea spaţiului de distracţii prin numărul încă redus de cluburi, cafenele, terase mai mult sau mai puţin improvizate, accesibile pentru tot buzunarul, celor care-şi consumă tihnit vacanţa bucureşteană. Dar ea poate fi petrecută şi într-un mod ignorat încă: sunt încă multe trasee, care pot oferi o dimineaţă sau o seară deosebită. Străzi precum Sf. Ştefan, Spătarului, Mântuleasa, Lucaci etc., cu mici terase abia desluşite, mai pot oferi o clipă de patriarhal pe care o credeam izgonită din viaţa noastră repezită între destinaţii banale şi obligatorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.