Vâlcov ar fi cerut distrugerea unor probe

Darius Vâlcov i-a cerut deputatului PSD Daniel Ionuț Bărbulescu să distrugă o serie de probe dintr-un seif pe care i-l lăsase spre păstrare, potrivit informațiilor din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a fostului ministru de Finanțe, transmite Agerpres.

Conform declarațiilor lui Bărbulescu, Vâlcov i-a cerut să distrugă ambalajele în care se aflau sumele de bani care proveneau din infracțiuni, dar și alte documente care conțineau înscrisuri olografe ale inculpatului cu privire la date calendaristice și sume de bani.

„Mi-a spus să îl deschid și să distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic și de hârtie în care se aflau banii și eventualele documente, respectiv niște plicuri rupte pe care se afla un scris de mână (date calendaristice și sume de bani). M-am conformat solicitării lui Vâlcov Darius Bogdan și cu această ocazie am văzut că în seif se aflau sume de bani”, se arată în declarația dată de martor.

Darius Vâlcov mai este acuzat că ar fi încercat să influențeze și alte două persoane, care au calitate de inculpați în dosar, cerându-le să distrugă documentele și hard-diskurile în care erau înregistrate tranzacții fictive efectuate prin intermediul unei societăți.

În plus, aflând de un control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală solicitat de DNA, Vâlcov l-ar fi asigurat pe inculpatul Lucian-Petruț Șușală că va interveni pe lângă șeful echipei de control, pentru a influența rezultatul verificărilor.

Vâlcov, reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, va fi prezentat joi la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în anul 2009, Darius Vâlcov a primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Faptele ar fi fost săvârșite în perioada 2009 — 2013.

Darius Vâlcov este cercetat și într-un alt dosar penal.

DNA a cerut un nou aviz, marţi, pentru arestarea acestuia, fiind acuzat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Conform DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei, iar banii şi bunurile ar fi fost depozitate într-un seif.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.