Vârful creionului românesc s-a rupt în casele de pe Antiaeriană

Singura fabrică de creioane din România se află în blocaj. Lupta intestină dintre foști ori actuali acționari, asociați sau doar creduli a dus la suspendarea activității și la intrarea în insolvență, după ce societatea a adunat datorii de aproape 20 milioane euro către entități comerciale și către stat. Zeci de procese se află pe rolul instanțelor, fiecare susținând că are dreptate. Interesant este faptul că acea persoană care a primit fabrica în urma partajului și care a adus-o în pragul falimentului a reușit să pună pe butuci și alte societăți. Cotidianul vă prezintă modul în care Creionul a proiectat cartierul pentru militari de pe Şoseaua Antiaeriană din Capitală.

În vara anului 2012, societatea Euro Pencils SA, singurul producător de creioane din România, cu peste 90% producție pentru export, este băgată în insolvență de Eugenia Radu, acționar și administrator, din cauza marilor datorii acumulate la bănci și la stat.

Pe surse, am aflat că societatea a fost primită de Eugenia Radu în urma divorțului de Octavian Radu, patronul RTS și Diverta. Cauzele pentru care a intrat în insolvență nu au fost generate de activitatea economică de producție și vânzare a creioanelor în sine, ci de afaceri imobiliare în care Eugenia Radu băgase societatea și pentru care toate activele fabricii de creioane fuseseră puse gaj sau deturnate. Pentru aceasta, Eugenia Radu este în prezent cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a redeschis dosarul de urmărire penală nr. 588/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de evaziune fiscală, deturnare de fonduri, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

63,6 milioane de lei este creanța cu care Isorast Technology s-a înscris la Euro Pencils SA

În schemă intră avocatul

Cu salariații în șomaj, cu comenzi neonorate și clienți nemulțumiți și impacientați, fostul director al fabricii de creioane Euro Pencils Ovidiu Hațegan apare cu omul „providențial“, avocatul (pe atunci) Dumitru Nițurad. Aceștia pun bazele unei societăţi, Bleidinger SRL, și adună „creanțe“ de la terți. Astfel, o execută pe Eugenia Radu, dar și activele societății Euro Pencils SA. Dumitru Nițurad nu era chiar un necunoscut. Fusese ani de zile consilier pentru Eugenia Radu, avocat și om din umbră. S-au certat pentru bani și el a decis să o trădeze, luându-i acțiunile, precum și activele societății. Fabrica reîncepe să producă. Salariații sunt reangajați de noua societate, Bleidinger SRL, comenzile externe sunt onorate și clienții mulțumiți. Cum orice minune nu ține mai mult de trei zile, începe un război de uzură între „noii patroni“ și Eugenia Radu. Sute de procese sunt deschise în instanță, se lasă cu plângeri penale, amenințări și injurii. Pe Ovidiu Hațegan, inițial partener în Bleidinger SRL, Dumitru Nițurad îl pierde pe drum, acesta din urmă ajungând din nou în grațiile Eugeniei Radu.

Tabelul creanţelor societăţii Euro Pencils SA

Noul partener

În 2016, fără capital de lucru, cu datorii mari la ANAF și cea mai mare parte din active reintrate prin instanță în posesia societății Euro Pencils SA, Bleidinger SRL este nevoită să caute un nou partener. Nu au căutat prea mult. L-au găsit într-un client, Schuller Liviu cu firma Gesib SRL. Aceștia îndeplineau calitățile potrivite pentru o injecție de capital, cu atât mai mult cu cât relațiile sale cu clienții din Germania erau excelente. Liviu Schuller nu are încredere în Nițurad, îl știe de mult, de când era un mic procuror. Se blindează cu un contract „beton“ de asociere în participațiune, pentru că știe că, la prima ocazie, Nițurad trădează! „I-a făcut-o“ Eugeniei Radu, l-a eliminat pe Ovidiu Hațegan și, dacă are ocazia, îl execută și pe el fără să clipească. Dumitru Nițurad nu mai este avocat. Dat afară din Baroul București în anul 2012, nu mai are altă sursă de venit decât banii din creioane, dar Liviu Schuller, asociat prim în contractul de asociere în participațiune, însărcinat cu managementul asocierii, nu ține pasul și nu-i dă suficienți bani. Schuller ar vrea să facă o treabă nemțească. Să aducă materie primă de calitate, să crească productivitatea salariaților, să cumpere utilaje noi. Dar știe că pe termen mediu va trebui să părăsească halele de pe strada Râului, reintrate în posesia Euro Pencils SA, pentru că aceasta va intra în insolvență și activele vor fi lichidate pentru acoperirea datoriilor de peste 20 milioane euro. Încep certurile cu Nițurad, care are nevoie de bani, mulți bani, pentru ca așa s-a obișnuit în ultimii patru ani și pentru că are obligații mari.

Lăsat fără utilaje

Nițurad i-a spus că e proprietarul fabricii, dar clădirile nu mai sunt ale societății Bleidinger SRL, iar utilajele le-a mutat într-o altă societate controlată tot de el, Fabrica de Creioane SRL, fără să-i spună acest lucru. Certurile se întețesc, Liviu Schuller nu mai pompează bani, dar, într-un târziu, decid să încheie o nouă înțelegere. Nițurad, după multe negocieri, vinde utilajele și face contracte de închiriere pentru terenul pe care îl mai deține, încasează banii pe utilaje, dar când să livreze – surpriză! –, Eugenia Radu apare și se opune! Din acel moment, lucrurile iau o altă întorsătură. Patru ani de lupte crâncene în justiție și nu numai sunt șterși cu buretele, Nițurad își regăsește spiritul antreprenorial și o ajută pe Eugenia Radu să-i înșele pe creditorii societății Euro Pencils SA, „executând“ societatea, doar cu câteva zile înainte să intre în insolvență, pe baza unui bilet la ordin emis de Euro Pencils SA și semnat de Eugenia Radu când Euro Pencils SA avea toate conturile blocate. Noul proprietar, tot Eugenia Radu, prin firma Phoenix Expert Grup, unde administrator este un fost acționar al Euro Pencils, îi promite lui Nițurad că îl lasă să facă el producție dacă îl dă afară pe Liviu Schuller, pentru ca ea să rămână cu clădirile.

Biletul la ordin care a executat Euro Pencils SA

Stors de bani

În prezent, societății Gesib și angajaților acesteia li s-a interzis accesul în halele de producție de către Eugenia Radu, însoțită de bodyguarzi, deși societatea Gesib avea hotărâre de suspendare a evacuării, dosar 5858/306/2017. Liviu Schuller are contract de vânzare-cumpărare pentru utilajele pe care Dumitru Nițurad pretinde că le deține în societatea Fabrica de Creioane SRL, iar o mare parte a utilajelor este achitată. Tot el, prin firma Gesib SRL, are contract de închiriere cu Euro Pencils SA, contract nedenunțat de administratorul judiciar după intrarea în insolvență. În disperare de cauză, vrea să facă un contract de închiriere și cu Phoenix Expert Grup, de la care primește facturi de chirie, emise de Eugenia Radu, pe care le plătește.

De câte ori au nevoie de bani, Dumitru Nițurad și Eugenia Radu îl abordează, bineînțeles, separat și Liviu Schuller plătește fie chirie, fie tot felul de datorii inventate. Când nu vrea sau nu poate plăti, i se taie curentul, gazul, apa, este amenințat cu evacuarea și poliția. Spre deosebire de Dumitru Nițurad, a cărui firmă, Bleidinger SRL, este în incapacitate de plată, cu datorii mari la stat, Liviu Schuller a investit peste 300.000 euro în materii prime și stocuri. Ca să preia el producția, Dumitru Nițurad are nevoie de bani și e dispus să vândă și blana ursului din pădure. Doar scriptic. Radu Eugenia și Dumitru Nițurad sunt, din câte se pare, o pereche de succes. În fața oamenilor se prefac de minune că ar fi dușmani, dar de fapt au același interes: „Dacă nu-i poți convinge, bulversează-i!“. La fel au făcut cei doi şi în 2011, când au colaborat: unul pentru a vinde, iar celălalt pentru a cumpăra un teren. Au omis să ia însă în calcul că, față de anii ‘90, când hârtiile se plimbau greu între instituțiile statului, iar altele se rătăceau subit, în era Internetului totul circulă instant.

A vândut ce nu avea

Cazul a ieșit la iveală după ce o femeie din București s-a trezit chemată în fața unui judecător, unde i s-a cerut să plătească 100.000 lei pentru o afacere despre care habar nu avea. Așa s-a aflat că Dumitru Nițurad a încercat să vândă un teren din comuna Dragoslavele, județul Argeș. Terenul aparținuse femeii, dar era înstrăinat încă din anul 2007. Așa cum reiese din documentele aflate la dosarul care s-a judecat la Tribunalul București, victima a cerut nulitatea absolută a actelor încheiate la Cabinet Individual Avocat „Nițurad Dumitru“.

Acesta a încheiat, în anul 2011, în baza unui contract de fiducie, prin care cabinetul său de avocatură era împuternicit să reprezinte o firmă, o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a terenului din Dragoslavele cu firma Transeuropa Construct SRL, firmă care și-a schimbat, între timp, denumirea în Transeuropa Commodities SRL. Societatea era controlată de Eugenia Radu, dar în actul încheiat de Niţurad apare, ca reprezentant al firmei, Nicolae Frâncu, care nu avea nicio calitate în cadrul societății înregistrate la Registrul Comerțului. Practic, Dumitru Niţurad a falsificat semnătura lui Nicolae Frâncu şi pe a victimei.

Cert este că Nițurad a întocmit două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ca reprezentant al femeii, în baza cărora SC Transeuropa Commodities SRL (Eugenia Radu) i-a transferat avocatului în cont, pe 2 și pe 4 februarie 2011, suma de 1,4 milioane lei ca avans pentru terenul din Dragoslavele.

În septembrie 2011, înțelegerea ar fi picat. Avocatul Nițurad a înaintat instanței o întâmpinare în care susținea că Eugenia Radu avea probleme financiare și, din această cauză, nu ar mai fi putut achita diferența de bani și a renunțat la afacere. În timpul procesului, i s-au cerut documentele originale: promisiunile de vânzare-cumpărare și convențiile de rezoluțiune, adică actele prin care s-ar fi reziliat înțelegerile. El a adus patru înscrisuri „conform cu originalul“, ștampilate de „avocatul Nițurad“ și din care reieșea că victima ar fi reținut 100.000 lei cu titlu de sancțiune pentru neperfectarea afacerii. Aceste hârtii au fost acceptate de instanță.
La sesizarea avocatei femeii şi a lichidatorului judiciar numit în cauză, instanța a dispus trimiterea hârtiilor prezentate drept documente originale la Institutul Național de Criminalistică, pentru a se constata autenticitatea semnăturilor. Răspunsul a dovedit că documentele prezentate instanţei a fi originale sunt, de fapt, copii color, care nu pot fi supuse expertizării grafologice şi care nu pot produce efecte juridice. În concluzie, a rezultat că victima nu are nicio calitate procesuală, întrucât nu a semnat nicio promisiune bilaterală în legătură cu acel teren, nu a semnat nicio convenţie de rezoluţiune aferentă promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

20 de milioane de euro este datoria Euro Pencils SA către societăți private și către stat

Ținta pe Antiaeriană

Unii spun că în spatele Eugeniei Radu și al lui Dumitru Nițurad s-ar afla unii și alții. Nu știm, cum nu știm multe din ultimii 20 de ani. Știm doar că Eugenia Radu a primit fabrica de creioane de la soțul ei, Octavian Radu (n. red. – cel care a deschis librăriile Diverta), o altă figură luminoasă a economiei postdecembriste. Eugenia Radu a atras societatea în combinația privind construirea caselor pentru militari pe Şoseaua Antiaeriană. Cum? Simplu. Ansamblul rezidențial trebuia să fie construit de Isorast Technology Rotary, alcătuită din firmele Rotary Construct și Isorast Technology SA.

În aceasta din urmă, SC Euro Pencils SA deținea 40% din acțiuni. Afacerile păguboase au atras Isorast Technology SA și Euro Pencils SA în insolvență. Isorast Technology s-a înscris cu creanța în valoare de 63.632.657 lei la Euro Pencils SA. Eugenia Radu a reușit prin metodele descrise mai sus să falimenteze societățile: Euro Pencils SA – creanțe în cuantum de 126.199.790 lei – dosarul nr. 34271/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, din care salarii 602.203 lei, iar la bugetul de stat circa 26.000.000 lei; Transeuropa Commodities – dos. 29817/3/2012, aflat pe rolul Tribunalului București; Isorast Technology – dosar 59599/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului București, și Isorast Technology Rotary – dosar 68068/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului București.

În 2007, în plin avânt muncitoresc pentru edificarea cartierului Antiaeriană, un ziar local din Sibiu anunța: „Compania Isorast va avea o hală proprie de producție la Sibiu, pe un teren al firmei sibiene Euro Pencils. Societatea Euro Pencils din Sibiu a obținut deja autorizația de construcție a halei de producție Isorast, pe un teren de peste 8.100 de metri pătrați. Potrivit autorizației de construcție, hala va avea o suprafață desfășurată de 1.462 metri pătrați, din care 1.380 metri pătrați va fi suprafața utilă. Isorast a realizat în România, prin Altmann Proiect, prima casă «pasivă» din lume, casă fără încălzire convențională. Euro Pencils SA este fosta Fabrică Română de Creioane. Societatea a avut în 2006 o cifră de afaceri de aproape 6,4 milioane lei și a înregistrat profit, după cum arăta compania pe site-ul oficial“.

Cartierul pentru militari de pe Şoseaua Antiaeriană

Filiera Oprea

Directorul de vânzări al Rotary Construct, Vlad Baranga, anunța în 2007 că ținta societății este vânzarea imobilelor către militari. Totuși, pe surse, am aflat că Baranga a fost activat ulterior în cadrul MApN și trimis la post la Bruxelles. Aceleași surse afirmă că Vlad Baranga ar fi rudă cu un alt celebru Baranga, Dan Cornel, cunoscut ca mâna dreaptă a lui Gabriel Oprea, fost președinte al UNPR, fost ministru al Apărării și al Internelor.

În 2007 a obținut titlul de doctor în științe militare și Dan Cornel Baranga, unul dintre prietenii și executanții lui Gabriel Oprea. Baranga este specialist în cazarmament și marmite, ca și fostul său șef de partid, fiind, între 1985 și 1998, „ofițer pe probleme administrativ-economice în diverse unități militare din cadrul MapN“, iar din 2000 a trecut în rezervă. Baranga a urmat aproximativ același traseu al funcțiilor administrative ca și Oprea, fiind plantat de acesta subprefect al Capitalei, prefect al județului Ilfov, vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și șef al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat. Și dacă Baranga și-a luat doctoratul, de ce să nu fie doctor în ale războiului și nevasta lui, Carmen Baranga, și ea maior în rezervă și fost funcționar la o bancă cu capital austriac și chiar la Nuclearelectrica? Despre încrengătura din spatele imobilelor de pe Antiaeriană vom vorbi într-un material viitor.

Nițurad: „Societatea a fost evacuată legal“

Administratorul societății Bleidinger SRL, Dumitru Nițurad (foto stânga), susține că fabrica administrată de Liviu Schuller, SC Gesib Investment SRL, a fost evacuată legal, în urma lichidării asocierii dintre cele două societăți. În opinia lui Nițurad, Schuller „ar trebui să negocieze cu proprietarii spațiilor industriale o formulă de colaborare“. El a precizat că fabrica de creioane nu a fost sechestrată, ci a reintrat în posesia proprietarilor de drept, iar muncitorii nu au fost bătuți.

„Liviu Schuller și Gesib Investment SRL nu mai dețin niciun titlu de folosință asupra spațiilor situate în Sibiu, str. Râului nr. 30, unde funcționează în continuare Fabrica de Creioane SRL. În conformitate cu actul adițional la contractul de asociere în participațiune din 3.01.2017, Liviu Schuller și Gesib Investment SRL aveau obligația de a efectua lichidarea asocierii până la data de 31.05.2017 și să transfere activitatea de producție, începând cu 1.05.2017, către Fabrica de Creioane SRL. Cât privește contractul de închiriere avut de Liviu Schuller – Gesib Investement SRL cu Euro Pencils SA, acesta a încetat la 4.05.2017 – la expirarea perioadei de contractare.

La data de 5.05.2017, Bleidinger SRL, care deținea legal (contractul de închiriere nr. 216/2012) spațiile de producție din locația Râului 30, a procedat la predarea în deplină posesie și proprietate a acestora SC Phoenix Expert Construct SRL. În acest context, nu mai era necesară punerea în posesie prin intermediul executorului judecătoresc, iar hotărârea judecătorească de suspendare provizorie invocată de Liviu Schuller este practic fără obiect. În acest context, nu s-a încălcat nicio dispoziție legală prin acțiunea de miercuri, 14.06.2017, ci doar s-au repus lucrurile în legalitate. Liviu Schuller și Gesib Investment SRL au fost notificați în repetate rânduri să lichideze asocierea și să procedeze la transferul activității de producție și al salariaților către Fabrica de Creioane SRL.

Cât privește susținerea lui Liviu Schuller că ar fi închiriat cu administratorul judiciar Fineco Insolvency SPRL vreun contract – aceasta este falsă, întrucât, pe de o parte, administratorul judiciar nu a fost confirmat de către adunarea creditorilor pentru a putea încheia acte juridice valabile, iar pe de altă parte, nu putea încheia acte juridice cu privire la niște spații care aparțin SC Phoenix Expert Construct SRL, deci altei persoane juridice decât Euro Pencils SA. Acuzele lui Liviu Schuller la adresa Eugeniei Radu cu referire la faptul că și-ar fi executat propria societate sunt aberante, în contextul în care chiar domnia sa a fost prezent la executarea silită prin vânzare directă, achitând și onorariul executorului judecătoresc Felician Liviu Tatu. În realitate, încă din momentul încheierii contractului de asociere în participațiune cu Bleidinger SRL pe o firmă – Gesib Investment SRL –, aceasta a urmărit preluarea întregii afaceri – producția de creioane și cretă industrială – în folosul său personal și al grupului infracțional care-l susține.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard Pascu 109 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.