DNA: Vasile Blaga, șpăgi de sute de mii de euro

UPDATE Copreședintele PNL, Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență de DNA Ploiești într-un dosar în care mai sunt urmăriți penal fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și omul de afaceri Bruno Horațiu Berdilă. Blaga a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat că în perioada 2011 – 2012 a făcut trafic de influență pentru care a primit 700.000 de euro, inclusiv 500.000 euro de la Gheorghe Ștefan. Dosarul vizează modul în care ar fi fost finanțat PDL.

Procurorii susțin că la nivelul anului 2009, în cadrul PDL, a existat „o înțelegere vădită” între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid.

Potrivit înțelegerii, spun anchetatorii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

„În acest sens, suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate”, arată DNA într-un comunicat de presă.

În perioada 2011 – 2012, Gheorghe Ștefan l-ar fi informat pe Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid.

„Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor. Astfel, în perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT. În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei„, mai spun procurorii.

Conform DNA, primirea în mod repetat de către Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare„.

Blaga s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA Ploiesti, spunându-le jurnaliștilor că a fost sunat și citat telefonic în calitate de suspect. Copreședintele PNL a mai afirmat că nu știe despre ce este vorba.

Avocatul său, Cristian Ene, a declarat că măsura controlului judiciar dispusă de procurori va fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„S-a prezentat astăzi, i s-a adus la cunoștință domnului Blaga calitatea de inculpat pentru o presupusă faptă de trafic de influență. De asemenea, s-a instituit și măsura controlului judiciar, măsură ce urmează a fi atacată în termenul legal la ÎCCJ, urmând ca judecătorii să decidă dacă vor păstra sau nu această măsură”, a declarat Ene.

Vasile Blaga a mai fost audiat recent la DNA București, în calitate de martor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.