Vasile Cepoi: La ora 14.00, 27 de cazuri medicale la care nu se putea ajunge
 

Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în jurul orei 14,00, erau 27 de cazuri medicale la care nu se putea ajunge.

"Au fost declarate 13 cazuri de deces prin hipotermie, dar nu e vorba de decese în ultimele 24 de ore, e vorba de confirmarea unor decese anterioare în urma examenului anatomo-patologic având drept cauză hipotermia", a menţionat Cepoi.

Potrivit lui Marcel Lucaciu, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în urma solicitării Ministerului Transporturilor, s-a dispus ca împreună cu unităţile de jandarmi să se asigure peste 100 de cadre care deszăpezesc linii de cale ferată pe relaţia Bucureşti-Constanţa.

El a informat că vineri Inspectoratul General de Aviaţie a efectuat patru misiuni pentru acordare de asistenţă medicală de urgenţă pentru un număr de cinci persoane, iar joi au fost 37 de misiuni.

Lucaciu a declarat că Inspectoratul General de Aviaţie a efectuat o misiune nocturnă pentru a ajuta o gravidă din judeţul Buzău.

"Tot astăzi ministrul Administraţiei şi Internelor a dispus ca o parte din conducerea MAI să se deplaseze la Buzău pentru a coordona echipele din teritoriu. Este vorba despre şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică şi de inspectorii adjuncţi de la IGSU şi jandarmerie", a declarat, pe de altă parte, Marius Militaru, purtător de cuvânt al MAI.

Accesări: 306
Publicat Vineri, 10 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-1
1 Vot

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.