Vasile Morar: Reconcilierea pleacă de la fapte foarte simple de moralitate încapsulată în situații de viață

Publicăm și astăzi opinii ale participanților la dezbaterea cu tema ”Blocajul României și reconcilierea națională”, pe care ziarul Cotidianul a organizat-o recent, împreună cu Asociația pentru Jurnalism și Comunicare, la Teatrul Metropolis. Astăzi publicăm afirmațiile profesor univ. dr. Vasile Morar, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.

Mi-am dat seama că există un lucru comun, și anume o stare de nemulțumire. Vrem să ne conciliem între noi, vrem să ne reconciliem, înseamnă că nu suntem mulțumiți de ceea ce trăim. Prin urmare, mă gândesc că o perspectivă, care ar fi validă și importantă, ar fi aceea dacă există un teritoriu unde ne-am putea înțelege cu toții. Și acest teritoriu, pe care eu cred că putem să-l identificăm fiecare dintre noi, este cel al dimensiunii morale a reconcilierilor.

În mod inevitabil, dacă plecăm de la valori, atunci ne dăm seama că sursa dezbinărilor, a neînțelegerilor, a conflictelor nu putem să o găsim decât în modul în care funcționează valorile tehnico-științifice, cele utilitare, care pleacă de la două categorii polare, categoria posibilului și aceea a imposibilului.

În aceste domenii, deloc întâmplător, tot ce e posibil, până la urmă, se face fără granițe, fără interdicții. Trebuie, prin urmare, să fie ceva în afara acestei valori, care să nască, pe cât posibil, o înțelegere între oameni.

Următoarea sferă care vine din exterior, nu din interior, și limitează ceea ce poate fi abuz în sfera economică și tehnico-științifică este sfera politicului, cu categoria lui, a legitimității, și categoria juridicului, cu categoria lui, a legalității. În același timp, ne dăm seama că nu putem să sperăm totul de aici ca să ne înțelegem între noi, să ne conciliem sau să ne reconciliem eficace. Prin urmare, eu cred că atât timp cât există ticăloșia legalistă, care este un produs al statului de drept, un produs pervers, o prelungire nefirească, trebuie atunci să găsim soluția sau teritoriul în care să ne înțelegem. Acesta poate fi cel al moralei.

Aș vrea să fac câteva precizări. Eu cred că suntem aici să ne gândim la cum să ne înțelegem între noi, să nu fim într-un conflict permanent în care reîntărim zilnic, cotidian, cele cinci stări ale condiției de naturalitate a omului, cea de singurătate, cea de viață urâtă, de viață săracă, de viață grosolană și de viață scurtă. Atunci ar trebui să ne gândim că viața noastră ar trebui să fie altfel decât ne nemulțumește pe toți. Pentru că dacă indignările noastre sunt și indignările referitoare la faptul că nu ne reconciliem, deci rămân numai în dimensiunea psihologiei publice, atunci în supa toxică a psihologiei publice se vor război mereu și mereu. Prin urmare, ar trebui să dorim să fie o viață lipsită de hybrisul psihologiei publice.

Sinonimie perfectă între a fi liber și a fi moral

Viața lipsită de hybrisul psihologiei publice este o viață despre care din Vechiul Testament știm foarte bine că ar trebui să plece de la un principiu elementar, și anume această sinonimie perfectă între a fi liber și a fi moral. Un exemplu este importanța libertății în psihologia istorică recentă a României, cea din timpul Revoluției. De ce este importantă această idee? Dacă ne gândim la Vechiul Testament, prima poruncă a Decalogului nu face nimic altceva decât trimite explicit la această sinonimie dintre moralitate și libertate. De ce v-am scos din robie? Păi, dacă Dumnezeu este o ființă morală, v-am scos din robie pentru ca să fiți liberi; și liberi să răspundeți de actele și faptele voastre. Dacă există ideea de reconciliere și dacă vrem să o ducem pe teritoriul istoriei noastre, atunci desigur că o reevaluare pe dimensiunea morală a Revoluției române este un lucru extrem de important: vom muri și vom fi liberi. Aici reconcilierea din România nu seamănă cu reconcilierea din celelalte țări vecine, oricare ar fi ele. Pentru că diferența dintre Revoluția română și celelalte schimbări, din celelalte țări, e o diferență de grad, e o diferență de esență, pentru că a făcut trimitere la viață, la semnificația morală a acesteia, la libertate, la ideea de vătămare, a făcut apel la nucleul de valori fundamentale ale umanității. Există, recent apărută și-n românește, o carte a lui Jonathan Haidt, importantă și pentru tema noastră. El spune: dacă avem o minte care să funcționeze moral, atunci ea trebuie să identifice, în toate situațiile de viață, semnificative, care sunt acele cupluri conceptuale de ordin moral care ne arată sensul etic al acțiunilor noastre, al faptelor noastre. Doar prin dimensiune politică, religioasă, ne vom certa în continuare.

O capacitate extraordinară de a ne înșela unii pe alții

Un cuplu conceptual care a implicat dimensiunea morală sună în felul următor: trebuie să ne gândim cum suntem cinstiți, deci corecți, deci onești, nu sinceri în psihologia noastră măruntă și rudimentară. În opoziție cu ce anume? Cu capacitatea extraordinară de a ne înșela unii pe alții. Marin Preda a dat acea formulă absolut uluitoare, neobosita inventivitate a tipului infect, cel care știe să înșele întotdeauna, căruia îi lipsesc elementele morale, cele care-l fac pe om să fie om și ființă puțin deasupra animalității. Un alt cuplu care poate să fie răspunzător de introducerea acestui element moral, judecata noastră cotidiană, este cel referitor la loialitate și opusul loialității, trădarea. Cum suntem loiali? Față de cine suntem loiali? Și ce loialități evidențiază false loialități și perverse loialități? Numai introducerea fundamentelor morale în discuție ne poate lămuri asupra acestui lucru. De asemenea, e un alt cuplu conceptual care introduce dimensiunea morală, cel referitor la autoritate. Care sunt autoritățile care au o semnificație morală? Care sunt autoritățile false? Care le ispitesc pe om? Cele introduse în mare măsură prin mass-media și apoi preluate, în mare măsură, la nivelul limbajului cotidian.

O dimensiune morală și o dimensiune etică

În psihologia aceasta a supei psihologice toxice, de care spuneam, adevărul nu contrează de foarte, foarte multe ori. Contează mai degrabă altceva, adevărismul, adică e o distincție care este operantă, cred, cu orice discuție asupra reconcilierii, pentru că noi preferăm – și există deja o tendință încapsulată în deprinderile noastre de viață – fapte și concepte pe care le dorim a fi adevărate. Le preferăm pe acestea faptelor și conceptelor pe care le știm ca fiind adevărate. Când e vorba de discursul istoric, dumneavoastră puteți să aduceți nenumărate argumente în care, în istoria Transilvaniei, de pildă, această distincție este operantă.

Un alt cuplu cu care putem opera dacă introducem o dimensiune morală este cel al modului în care a fi moral implică ideea de sfințenie. Deci e clar că eu pot să fiu acuzat acum, aici, că introduc doar dimensiunea etică. Și anume, dimensiunea etică la nivelul ei cel mai înalt, ultim, cel al eticii deontologice kantiene. „Ce înseamnă sfințenia?“ – se întreabă Kant. În niciun caz câte cruci îți faci, ce post faci, cum îl respecți ș.a.m.d. O accepție importantă a sfințeniei, la care am putea să ne gândim, este aceea care pleacă de la natura umană. Fiecare dintre noi, ca individ, este destul de profan. Însă umanitatea din noi ar trebui să ne fie sfântă. Prin urmare, care este definiția sfințeniei atunci? Sfințenia este cugetul nostru moral în luptă cu noi, în luptă cu neadevăruri, în luptă cu trădări, în luptă cu înșelăciuni ș.a.m.d.

În fine, dacă introducem dimensiunea morală, legat de tema reconcilierii, nu putem, în niciun caz, și fiecare a accentuat această idee până acum, să omitem tema libertății. Și opusul libertății este, din punct de vedere moral, opresiunea. Prin urmare, punem întrebarea aici: cât timp putem trăi într-un Alzheimer istoric, atins de multe ori de dadaism (oricum, suntem în țara lui Tristan Tzara), în care să uităm pe sărite anumite lucruri, din istoria noastră recentă sau mai îndepărtată? Prin urmare, tema minciunii, de care spuneați cu toții, cum se pune acum? Cât timp s-au relativizat foarte mult judecățile morale autentice. Dacă a spune despre cineva mincinosule sau lașule, ceea ce în mod absolut firesc, strict moral, deontologic, ar fi o jignire impardonabilă, acum este o realitate foarte prezentă, aproape că e firesc, este considerat firesc la nivelul psihologiei receptării să spui cuiva mincinosule sau lașule, or, astea sunt jigniri morale grave. Faptul că ele se petrec și nu mai impresionează nu este deloc în regulă. Eu m-am născut într-o comună de lângă Mediaș, în care am conviețuit români, sași, evrei, unguri, țigani, și m-am gândit de foarte multe ori: cum s-au înțeles, cum nu s-au înțeles ei?

Conflictul și nepotrivirea

Fac apel – și cu asta închei – la dimensiunea fundamentală a moralității, înțelegerea, introducerea cotei de iubire între oameni și faptul că, de cele mai multe ori, oamenii, de fapt, nu vor să fie în conflict unii cu alții. Deci dimensiunea, ca intuiție morală, e, de cele mai multe ori, pacifică. Intervin după aceea celelalte forțe exterioare, din corpul social, care augmentează conflictul și nepotrivirea. Aș încheia doar cu imaginea la care m-am gândit, că poate să fie o imagine-emblemă a acestei teme a noastre. Eu fac drumul dintre Piața Romană și Piața Universității aproape zilnic și observ de 27 de ani următoarea scenă aproape întotdeauna reprodusă la indigo. Merg pe trotuar, nu pe drum, pe șosea, iar doi sau trei oameni se opresc să vorbească între ei, adică se cunosc și vor să-și comunice ceva. Și dacă se așază în mijlocul trotuarului când încep să vorbească, dacă cineva vine pe trotuar, o singură excepție a fost în cei 27 de ani, când am văzut că cei trei sau patru sau cinci s-au dat într-o parte ca să-i facă loc celuilalt să treacă. Prin urmare, este aici o reacție etologică, împotriva reacției etice a noastre de a-l vedea pe celălalt, de a-l înțelege pe celălalt, de a-l accepta pe celălalt, de a accepta că există pur și simplu și, prin urmare, eu cred că reconcilierea pleacă de la fapte foarte simple și atunci să ținem seama de moralitatea încapsulată în aceste situații de viață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.